Tineri voluntari pentru patrimoniu!

În orașul Calafat au loc, până la sfârșitul acestei luni, activități care îi familiarizează pe tineri cu provocările găsirii drumului spre carieră, în general, și în special cu medii de lucru din instituții cu care la vârsta lor e necesar să intre în contact – de exemplu, biblioteci și muzee –, mai precis cu meserii legate de patrimoniul cultural. Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului bilateral România – Bulgaria„Creative Jobs For Creative Youth”și implică 32 de tineri din localitățile Poiana Mare, Calafat și din orașul de peste Dunăre – Vidin. Aceștia vor participa la sesiuni de cunoaștere și fotografiere a patrimoniului din zonă(monumente arhitecturale, de for public șimemoriale, opere din muzee și nu numai, diverse creații artistice etc.), la ateliere creativ-interactive, activități și jocuri pentru orientarea profesională. Proiectul este unul de educație non-formală și este implementat prin programul european Erasmus+, în perioada 1 februarie 2019 – 31 ianuarie 2022.

Opțiunea pentru o astfel de temă – spun promotorii proiectului – e justificată și de rezultatele unui studiu realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală din România, care arată că 58 la sută din tinerii din țara noastră sunt familiarizați – într-o mai mică sau mai mare măsură – cu conceptul de patrimoniu cultural, însă 36 la sută nu au auzit vreodată despre el. Studiul face referiri și la vandalizarea obiectivelor de patrimoniu prin diferite forme și menționează clădirile vechi pe poziția a treia în topul locurilor considerate de tineri cele mai potrivite pentru desenat graffiti. Din această perspectivă se recomandă creșterea nivelului de informare despre importanța patrimoniului cultural în rândul acestor tineri, susțin reprezentanții asociațiilor partenere în proiect – „EU vreau” din România și „AVE” din Bulgaria.Activitățile sunt găzduite de Casa de Cultură, Biblioteca Municipală „George Șt. Marincu” și Muzeul de Artă – Palatul „Marincu”, din Calafat.

Proiectul „Creative Jobs For Creative Youth”va continua, la începutul luniiaugust, în Bulgaria, într-un oraș plin de istorie – Vidin.Aici, cei 32 de tineri, cu vârste între 14 și 19 ani, vor cunoaște obiective de patrimoniu precum Cetatea „Baba Vida”, Moscheea „Osman Pazvantoglu”,Sinagoga ruinată, Catedrala „Sf. Dimitrie” ori Biserica Ortodoxă „Sf. Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni”. Scopul inițiatorilor proiectului este același: de a le face cunoscute valorile istorice și culturale și de a-i responsabiliza în privința protejării lor. Totodată, de a-i sprijini să-și îmbunătățească educația pentru orientarea spre carieră și de a le încuraja formarea profesională pentru meserii legate de patrimoniul cultural.La final, toți tinerii români și bulgari vor primi Certificatul Youthpass, cu ajutorul căruia pot descrie activitățile desfășurate ca voluntari și rezultatele învățării din proiectul european la care au participat.