Ştiinţa merge în Trivale pentru al 5-lea succes la rând

Universitatea Craiova merge vineri seară pe stadionul unei nou-promovate, FC Arges, pentru a confirma parcursul excepțional din acest sezon de Liga 1, sezon în care echipa noastră a strans punctaj maxim. Adică 12 puncte din 12 posibile. Mai mult decât atât, de la meci la meci alb-albaștrii au crescut ca formă de joc și ca moral, să nu uităm maniera categorică în care au câștigat la Ovidiu, 4-1 cu Viitorul, după ce se vedeau egalați nemeritat la 1, chiar înainte de pauză. Tot la capitolul moral intră si victoria cu FC Voluntari, după ce oaspeții reușeau egalarea pe Ion Oblemenco la una din puținele lor faze de poartă. Asta înseamnă ca oltenii sunt mai maturi, mai puternici, că pot ieși din orice situație, că luptă 90 de minute indiferent de scorul de pe tabelă. Ca nu-i sperie nimeni și nimic. Cum spunea și principalul Bergodi la conferința de presă de miercuri: suntem o echipă puternică, cred că vom face un sezon bun si vom sta sus în clasament”. Atât de aproape sezonul trecut de titlul de campioană, Universitatea Craiova a pornit ca din pușcă cu 4 victorii din 4 și o vrea, negreșit, pe a 5-a în Trivale, în fața unui FC Argeș care nu a luat până acum decât un singur punct. Iar dacă vor juca aşa cum au facut-o până acum, alb-albaştrii nu pot avea probleme. Cu dăruirea, pasiunea şi maturitatea arătate în primele 5 runde, pot gestiona uşor acest meci şi se pot întoarce în Bănie cu toate punctele. Probabil că Bergodi, conservator cum îl ştim, va începe în aceeaşi formulă: Pigliacelli – Bancu, Bălaşa, Constantin, Vlădoiu – Cicâldău, Bic, Nistor – Mihăilă, Koljic, Ivan. Ca noutăţi, ar putea apărea pe banca de rezerve astăzi noi veniţii Papp şi Tudorie. Partida este programată vineri, 25 septembrie, ora 21.00, la Pitești, și va fi condusă la centru de Lucian Rusandru din Sf.Gheorghe, ajutat la cele două linii de Marius Badea din Rm.Vâlcea și de Imre-Laszlo Bucsi din Sf.Gheorghe. Etapa urmatoare, Ştiinţa va evoula acasă cu Poli Iaşi.