Până pe 26 octombrie se închid în Craiova restaurantele, cafenelele, cinematografele și sălile de jocuri de noroc

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dolj a hotărât acest lucru, luni seara, în cadrul unei ședințe.

„Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, în municipiul Craiova se instituie următoarele măsuri în domeniul sănătăţii publice:

a) conform prevederilor pct. 7 al art. 1 din Anexa nr. 3 la H.G.R. nr. 782/2020, se interzice organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;
b) conform prevederilor pct. 3 al art. 6 din Anexa nr. 3 la H.G.R. nr. 782/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unitatea respectivă;
c) conform prevederilor pct. 4 al art. 6 din Anexa nr. 3 la H.G.R. nr. 782/2020, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv săli de evenimente, baruri etc., în interiorul clădirilor;
d) conform prevederilor pct. 6 al art. 6 din Anexa nr. 3 la H.G.R. nr. 782/2020, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective prevăzute la lit. c);
e) conform prevederilor pct. 3 al art. 9 din Anexa nr. 3 la H.G.R. nr. 782/2020, se suspendă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
(2) Conform prevederilor pct. 9 al art. 6 din Anexa nr. 3 la H.G.R. nr. 782/2020, operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, pot desfășura activitatea cu publicul numai în intervalul orar 06.00 – 24.00”, se arată în Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dolj.

Măsurile se aplică de marți, 13 octombrie, de la ora 06.00, și sunt valabile până în data de 26 octombrie inclusiv.

Reguli noi vor fi aplicate, tot din 13 octombrie, și în alte șapte localități din județul Dolj.

„Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, pentru comunele Cârcea, Ghindeni, Ișalnița, Mischii, Pleniţa, Radovan şi Robăneşti se instituie următoarele măsuri în domeniul sănătăţii publice:
a) se interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente;
b) se interzice activitatea cu publicul în interiorul spaţiilor cu destinaţia alimentaţie publică din categoria restaurantelor, cafenelelor şi barurilor;
c) se interzice organizarea şi desfăşurarea procesiunilor religioase în spaţiile deschise;
d) autorităţile administraţiei publice locale vor intensifica acţiunile de verificare a modului de respectare a normelor instituite în domeniul sănătăţii publice în pieţe, târguri, precum şi în orice altă locaţie unde se pot crea aglomerări spontane de persoane”, se mai arată în Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență Dolj.

Pentru aceste localități, măsurile sunt valabile până în data de 19 octombrie.

În Craiova, rata de infectare, în ultimele 14 zile a fost 1,77%.