Masterplanul de apă al județului Dolj a fost semnat

Ministrul Fondurilor Europene, Orlando Teodorovici s-a aflat astăzi la Craiova pentru a semna, alături de Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj,  contractul de finanțare pentru a doua fază a masterplanului județean de apă și apă uzată, care cuprinde și realizarea celui de-al doilea fir al aducțiunii Izvarna – Craiova.

La eveniment a fost prezent şi consilierul premierului pe probleme de infrastructură, fostul primar al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, senatorul Claudiu Manda, parlamentari doljeni, Adriana Cîmpeanu, director al  Companiei de Apă Oltenia şi reprezentanții localităților vizate de acest proiect.

Programată a fi realizată în perioada 2019-2023, valoarea investiției este de peste 445 de milioane de euro, din care 285 de milioane sunt fonduri UE.  Diferența va fi acoperiță prin contribuții de la bugetul de stat, de la bugetele locale, precum și din fondurile Companiei de Apă Oltenia, care va aloca aproape 39 de milioane de euro pentru acest proiect.

Pe lângă Municipiul Craiova, încă 22 de comune și orașe din Dolj vor beneficia de investiții în infrastructura de alimentare cu apă potabilă și în cea de canalizare: Cârcea, Malu Mare, Breasta, Bucovăț, Ghercești, Mischii, Șimnicu de Sus, Ișalnița, Cotofenii din Dos, Calafat. Maglavit, Băilești, Poiana Mare, Piscu Vechi, Rastu Nou, Cerăt, Bechet, Ostroveni, Călărași Dăbuleni, Plenița și UAT Dolj.