IRIS

Grupul s-a format în februarie 1976, evoluând ca trio, în formula Nuţu Olteanu,

Emil Lechinţeanu, Nelu Dumitrescu.Ca toate trupele care se respectau, au început să cânte în formula de

trei-două chitare şi baterie. De partea vocală se ocupa Nuţu.

Totul a

început prin 1974 când Nelu se ocupă de Controlul Tehnic al Calităţii într-o fabrică unde există un

club de muzică dotat cu un set de tobe, pe care se poate spune că Nelu şi-a făcut ucenicia. Toţi trei

erau băieţi serioşi, îşi câştigau cinstit banii şi aveau în comun o mare dragoste: MUZICA. Nelu,

susţine o probă în faţa celor doi, neavând maciulie la pedala de la toba mare se loveşte, dar termină

cu succes şi cu genunchiul însângerat.Concluzia a fost una singură: HAI SĂ FACEM TRUPĂ !

Ideea de IRIS a fost comună. Era o metaforă frumoasă şi în nici un caz nu ar fi părut

nimănui subversivă, deşi modul în care priveau cei trei lumea era diferit.
ÃŽn ianuarie

1976 se apucă de repetiţii. Primele melodii au fost: Ape Curgătoare, Corabia Cu Pânze, Ţara Adevărului,

Lumina Zilei, dar concertul era singurul mare test pentru orice trupă care simţea că are ceva de spus. În

vara lui 1977 acest moment va venii şi istoria începe să se prescrie într-un concert la Sala Polivalentă

din Bucureşti.Au cântat Corabia cu pânze, Lumina zilei şi Ape curgătoare, iar publicul entuziasmat a

strigat timp de cinci minute :”Iris, Iris, Iris!”.

Primăvara anului 1978 aduce

primele schimbări de componentă. Emil Lechinteanu se hotărăşte să emigreze şi părăseşte trupa, dar

vine Sorin Chifiriuc. În acelaşi an, au intrat în studiouri cu un vocalist cu care nu au putut rămâne,

era Nelu Jeican din Cluj, cu care au înregistrat Corabia cu pânze.
Anii 80 se apropie, nimeni nu

se gândea la înregistrat albume, nu se punea problema pentru că regimul se impunea. Urmau să mai

intervină multe schimbări la IRIS până să se ajungă la formula pe care o ÅŸtim cu toÅ£ii… Până să

rupă Cristi stative sau până să spargă Valter chitări de 5000 de dolari…
Anii 80

Cristi primeÅŸte pe 3 sau 4 ianuarie 1980 un telefon misterios de la Anton… „să vină la club,

chestii d-astea”. La club nu erau decât ei ÅŸi Anton îi spune direct: „Eu plec la IRIS, vii cu mine?” “

Păi ce să caut eu acolo?” “Caută basist, n-au nici vocal, vedem noi” “Tu faci mişto?”.

Cristi auzise de IRIS, văzuse tricouri prin Bucureşti şi se gândea că o fi ceva de capul

lor. Pe 9 Ianuarie, chiar de ziua lui, a susţinut proba de foc. A fost acceptat din prima.Cristi, era cel de

care IRIS avea nevoie. Cea mai solidă şi complexă voce a rock-ului românesc la acea ora. 5 februarie 1980

intră în istoria muzicii românesti ca fiind data primului concert cu Cristi vocal, prima oara cănd s-a

auzit vreodata salutul”BUNÄ‚ SEARA, PRIETENI!!!” devenit de atunci celebru.

ÃŽn

toamna lui 1984 îl găsim pe Boro titular pe postul de basist al IRIS, unde va şi rămâne. Fără a face

niciodată compromisuri, Boro a rămas în familia IRIS de la început şi nu a contat dacă de multe ori era

nevoit să lucreze la o piesă până atingea perfecţiunea detaliului. Iată-i deci pe IRIŞI cu un nou

basist, inventiv şi serios, care făcea faţă excelent stresului repetiţiilor zilnice.

Veteranii IRIS-ului, cu un album solid în spate şi cu 10 ani de experienţă, l-au privit la

început pe Valter cu reÅ£inere. După ce a cântat ca pe inregistrare, fără ezitare, „Trenul Fără NaÅŸ”,

NuÅ£u a vrut să vadă într-adevăr câte ÅŸtie puÅŸtiul de care nu prea auzise nimeni, neafirmăndu-se pÃ

¢nă atunci aproape deloc. Proba de foc a constat în reproducerea unei formule improvizate de NuÅ£u. Fără

să comenteze, Valter s-a conformat.Nuţu l-a învăţat toate trucurile care fac o trupă IRIS să sune cum

trebuie şi să fie inconfundabilă, dar în februarie 1986 Nuţu plecase definitiv la Holograf, urmăndu-i pe

Marti şi Bittman. Nelu a hotărât că mai aveau nevoie de un chitarist şi a optat pentru Mihai Alexandru,

care va rămâne alături de ei până la albumul IRIS III – Nu Te Opri! De pe acest album, se remarcă â

€œFloare de IRIS”, o piesă absolut remarcabilă, cu niÅŸte versuri care reuÅŸesc să-i atingă la inimă pe

toţi fanii, această piesă a devenit în scrut timp imnul trupei.

Trecuse timpul

schimbărilor şi toţi se maturizează, iar din 1986 şirul de schimbari in IRIS va lua sfârşit pentru

totdeauna. Dar în 19 aprilie 1988 din cauza unui reportaj, făcut de Mihai Tatulici , după un spectacol

susţinut la Miercurea-Ciuc, IRIS-ii primesc ordinul de suspendare definitivă.Doar că din fericire n-a fost

să fie aşa, iar după trei luni de pauză, trupa îşi reia activatea.
Anii 90 ÃŽn 1992, la

concertul aniversar IRIS 15 ANI, la Sala Polivalentă din Bucureşti au asistat 10.000 de spectatori, 2000

rămânând fără bilete. Aceasta constituie un record de audienţă pentru un grup românesc, neegalat pÃ

¢nă în prezent. ÃŽn acelaÅŸi an,în cadrul festivalului de la cannes , IRIS ocupă locul II la secÅ£iunea

rock şi îi este consacrat un reportaj ce a fost difuzat pe celebrul post MTV.

Următorul album, intitulat 1993 este realizat în accceaşi alcătuire ca şi IRIS IV, dar cu înca un

chitarist, talentatul Dan Alex Sărbu, care, cătva timp mai tărziu se va pierde undeva prin Italia. Acest

disc conţine trei dedicaţii: HARLEY DAVIDSON(pentru Marco), VALURI(dedicată lui Adrian Ilie), IRIS NU

PLECA(dedicaţie pentru Roberta), precum şi alte piese ca PENTRU FANI, COMBOY, SUFLETE DE GHEAŢĂ. Tot în

1993, Iris câstigă locul al II-lea, “Palm d’ argent”, la secţiunea rock a concursului “Decouvertes

de l’ Est”, organizat de RFI la Cannes . Datorită acestui succes, trupa apare pentru 65 de secunde la MTV

Europe.În iulie 1996, la iniţiativa lui Dorian Ciubuc, IRIS semnează cu Polygram un contract pe 6 ani. În

aceşti ani IRIS trebuie să înregistreze 6 albume pe care Zone Records le va distribui atât în ţară ,

cât şi în străinatate. Primul disc la PolyGram (al şaselea din carieră)a fost lansat pe 22 noiembrie şi

în premieră pentru un grup românesc de rock.LUNA PLINĂ, înregistrat in studioul CMMC şi masterizat la

Q-Bic Sound studio, conţine 13 piese dintre care 12 sunt în limba română şi una în limba engeleză

(DON’T BELIVE A WORD-preluare Thinn Lizzy). Cu certitudine, acesta este cel mai bun disc IRIS (de până

atunci), aclitatea sunetului şi graficii fiind de nivel internaţional.

Pe 17

octombrie 1997, IRIS a aniversat 20 de ani de existenţă, în cadrul unui concert organizat la Sala

Polivalentă din BucureÅŸti. La spectacolul aniversar au participat membrii actuali ai formaÅ£iei – Cristi

Minculescu, Doru Borobeica, Valter Popa ÅŸi Ionel Dumitrescu – precum ÅŸi membrii fondatori – NuÅ£u Olteanu,

Emil Lechinteanu şi Sorin Chifiriuc. Timp de aproape două ore şi jumatate, cei peste cinci mii de

spectatori prezenÅ£i în sala au putut asculta prima piesă a grupului, intitulată „Corabia cu pînze” ÅŸi

melodii mai recente ca „Floare de Iris”,” Călătorul”, „Trenul fără naÅŸ”, „SperanÅ£a”, „De ce oare ai

plecat?”, „Să nu crezi nimic”, „Baby”. ÃŽn această perioadă trupa e ajutată la clape de Sorin Voinea, din

păcate colaborarea se încheie după numai un an.

Anii 2000 – prezent ÃŽn anul

2000 IRIS-ii plănuiesc un mega concert numit Athenaeum.Un spectacol grandios, susţinut la Sala

Palatului.IRIS a urcat pe scenă alături de Symphonic Light Orchestra şi de mai mulţi invitaţi de

prestigiu din sfere muzicale diferite:Felicia Filip, Ionuţ Bogdan Ştefanescu (flaud), Adrian Pintea, Ovidiu

Lipan “Ţăndarică” (percuţie), Jonny Răducanu (pian), Gabriel Croitoru (vioară), Mihai Alexandru.Un

spectacol de lumină şi sunet, alpinişti, dansatori, un public special:pe de o parte, iubitor de muzică

rock, pe de altă parte, de muzică de operă.Ideea realizării unui concert ieşit din tiparele clasice i-a

aparţinut lui Mihai Godoroja.El a propus titlul <>, care înseamnă protectorul tuturor artelor.În

2001 Iris câştigă 3 premii la „Gala Premiilor Industriei Muzicale RomâneÅŸti”: pentru cel mai bun grup

rock, pentru cea mai bună voce masculină (Cristi Minculescu) şi pentru cea mai bună orchestraţie

(Florentin „Othello” Milcoff), la albumul ATHENAEUM .Dar premiile nu se opresc aici, în anul 2002 la “Gala

Premiilor Industriei Muzicale RomâneÅŸti „, trupa câştigă premiul pentru cel mai bun proiect

reprezentativ:IRIS DIGITAL ATHENAEUM. Şi tot în acelaşi an are loc pe Aeroportul Băneasa din Bucureşti

concertul aniversar „Iris – 25 de ani”, ocazie cu care se lansează albumul MÄ‚TASE ALBÄ‚, care cuprinde ÅŸi

Doamna în negru ( Lady in black), o piesă superbă realizată cu colaborarea legendarei trupe Uriah Heep.

În 2003 IRIS dovedeşte din nou că îşi merită pe deplin titlul de Naţionala de rock a României şi

primesc în timpul concertului de la Sala Palatului din partea casei de discuri Zone Records Discul de aur

pentru vânzările – record obÅ£inute cu albumul MÄ‚TASE ALBÄ‚ . ÃŽn 2007 îşi sărbătoresc aniversarea de

30 de ani pe Aeroportul Băneasca, unde au cântat alături de peste 15.000 de fani veniţi la concert.

Înainte de concert, cei cinci membri ai trupei Iris au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu, cu

Ordinul Cultural în grad de cavaler pentru cei treizeci de ani de activitate.La concert au fost prezenti

invitaţi de seamă:Adrian Pintea, Maia Morgenstern, Felicia Filip, Tudor Chirilă, Mike Godoroja, Adrian

Despot, Florin Chilian, Corul Accustic, Nicu Covaci, Nuţu Olteanu, Cezar Petrescu, Artan Adrian Plesca, Paula

Seling, Abis, Vodoo, care au participat la realizarea albumului “Cei ce vor fi”. În 24.02.2008, primesc

din partea Casei de discuri Roton Discul de Aur pentru vânzări record ale albumului CEI CE VOR FI şi Discul

de Platină pentru albumul MAXIMA, fiind premiaţi şi în faţa fanilor a două zi, la concertul IRIS AETERNA

susţinut la Teatrul Naţional Bucureşti.Şi tot în 2008 Romanian Music Awards consemnează înca două

premii câştigate de IRIS: Premiul pentru Best Live şi Premiul pentru Best Rock – “CEI CE VOR FI”. Cu

un an mai tărziu, în 2009 solistul Cristi Minculescu pleacă in Germania unde este operat de către medicii

germani, iar soţia sa, Rodica îi donează o parte din ficatul ei pe data de 24 martie, iar pe 6 iunie IRIS

îşi fac prima apariţie la Romanian Music Awards şi primesc premiul pentru “Most Wanted Award”.Primul

concert IRIS are loc la Şimleul Silvaniei pe data de 18 iulie, iar pe 8 octombrie la Sala Polivalentă din

Bucureşti susţin un mega concert fiind prezenţi peste 7000 de fani.Cu ocazia acestui spectacol a fost

lansată ÅŸi „Integrala IRIS”, practic un boxset cuprinzând toată discografia trupei.

Pe 14 martie 2010, la Premiile Radio România, Cristi Minculescu a primit premiul pentru “Artistul

anului 2009”.

Pe data de 16 mai 2010, Iris sunt aleşi pentru a cânta în

deschiderea concertului AC/DC de la Bucureşti.Mai târziu, în august 2010, a apărut pe piaţă noul DVD al

trupei Iris, intitulat „Aeterna – Dăruind vei dobândi” care cuprinde intregul concert susÅ£inut pe 8

actombrie 2009 la Sala Polivalentă din Bucuresti.În data de 21 Noiembrie 2010, la ora 20:00 la Sala

Palatului-Bucureşti, IRIS oferă fanilor un spectacol deosebit cu ocazia lansării noului album intitulat 12

Porţi, avându-l ca producător muzical pe Mihai Alexandru, fost chitarist la IRIS, iar ca textier pe

regizorul Constantin Rădoacă.