Angela Similea

Angela Simileas-a nascut pe 9 iulie 1946, în comuna 1 Decembrie din Judetul Ilfov.

Pe când era eleva, a cântat în corul scolii. A urcat prima oara pe scena, pe când era eleva în clasa a X-a la Liceul Industrial nr.6 din Bucuresti (pe atunci Liceul “Ilie Pintilie”). Profesorul sau de muzica din liceu a fost Marin Teofil (zis Pufulete). Acesta a fost cel care a mers cu Angela Similea la celebrul Ansamblu UTC si a prezentat-o celebrului compozitor George Grigoriu. Dupa ce a ascultat-o, maestrul Grigoriu a sfatuit-o sa se înscrie la Scoala Populara de Arta din Bucuresti.

Mai târziu, artista a cântat cu Ansamblul de Estrada al I.I.S. Tehnometal, alaturi de care a efectuat turnee prin tara.

În perioada 1967-1970, a urmat cursurile Scolii Populare de Arta din Bucuresti. – clasa profesoarei Florica Orascu (pe lânga Angela Similea, clasa doamnei Orascu a dat muzicii românesti artisti precum Mihai Constantinescu, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobantu, Dida Dragan, Petre Geambasu, Natalia Guberna, Maria Nagy, Olimpia Panciu, Aura Urziceanu, etc). Corepetitor la aceeasi clasa – compozitorul Marius Teicu.

În paralel, începând cu toamna anului 1968, a urmat cursurile de perfectionare ale solistilor de muzica usoara de pe lânga CSCA (Comitetul de Stat pentru Cultura si Arta), având-o ca profesoara tot pe Florica Orascu.

În decembrie 1967, în cadrul celei de-a IX-a editii a Concursului Artistilor Amatori, obtine Premiul I pe Bucuresti si Premiul III pe tara, cu melodia “Câmpia sub luna” (Vasile Veselovski/Aurel Storin, din repertoriul Aidei Moga).

Pe data de 28 decembrie 1968, la sala “Savoy” a Teatrului “Constantin Tanase” din Bucuresti, participa la prima editie a Festivalul si Concursul Tinerilor Solisti de Muzica Usoara din Bucuresti (cunoscut si sub numele de Bucuresti’68). În cadrul preselectiei concursului s-au înscris 150 de concurenti. Cei 18 concurenti, selectati pentru faza finala, au fost pregatiti de Camelia Dascalescu (compozitor), Edmond Deda (compozitor), Florica Orascu (profesoara la Scoala Populara de Arta) si Gaby Pascu (interpreta). Angela Similea, care s-a prezentat în festival cu piesele “Asa esti tu” (George Grigoriu) si “În cine sa mai cred” (Gh. Ursu), este distinsa cu Premiul I (Marele Premiu).

Tot la sfârsitul anului 1968, debuteaza la Televiziunea Româna, alaturi de Dorin Anastasiu, în cadrul emisiunii “Emotii în premiera”, cu piesele “Spune, iubite” (George Grigoriu, din repretoriul Elenei Neagu) si “Guantanamera” (cover). Alte emisiuni TV importante, de la începutul carierei sale, au fost “Estrada tineretii” si “Melodiile Bucurestiului”.

În perioada 25–27 iulie 1969, la Teatrul de Vara din Mamaia, participa la cea de-a 5-a editie a Festivalului National de Muzica Usoara de la Mamaia. Este prezenta atât la sectiunea “Creatie”, cu piesa “Cu fericirea mea nu te juca” (Noru Demetriad/ Florina Stef), cât si la “Interpretare”, cu piesele “Asta seara fara lacrimi” de (Aurel Giroveanu/Harry Negrin, din repertoriul Doinei Badea) si “Glasul tau” (Alexandru Mandy, din repertoriul lui Sergiu Cioiu).

La sfârsitul anului 1969, o comisie de specialitate a selectionat sase concurenti, pentru a reprezenta România la cea de-a 3-a editie a Festivalului International “Cerbul de Aur” de la Brasov. Acestia au fost (în ordine alfabetica): Dorin Anastasiu, Denise Constantinescu, Petre Geambasu, Elena Neagu, Angela Similea, Doina Spataru. În primele luni ale anului 1970, concurentii au fost pregatiti de catre profesorul Jean Banescu de la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti, de regizorii Marcel Popescu si Cornel Todea si de corepetitorul Mihai Chirilov. În final, consiliul artistic al festivalului i-a ales pe Dorin Anastasiu, Angela Similea, Doina Spataru.

La începutul anului 1970, pe când înca era eleva la Scoala Populara de Arta, îndrumata de George Grigoriu, debuteaza la Radio România. Pe atunci, pentru a fi difuzat la radio, orice interpret debutant dadea un examen de auditie, în fata unei comisii de specialitate. Angela Similea a luat acest examen cu nota 10, înterpretând piesa “Spune-mi, iubite”, compusa de George Grigoriu, care a fost si prima sa înregistrare la Radio România.

Pe 24 ianuarie 1970, în cadrul primei editii a concursului “Concertul Sperantelor”, organizat de TVR si Revista “Saptamâna”, este distinsa cu Locul I, la egalitate cu Dorin Anastasiu, în Clasamentul Juriului Presei. De asemenea, este distinsa cu Locul 2, în Clasamentul Publicului (locul 1 fiind adjudecat de Dorin Anastasiu). În cadrul concursului, a interpretat piesele “Ai plecat râzând” (Petre Mihaescu, din repertoriul Luminitei Dobrescu) si “Nel Sole” (cover).

Pe 06 martie 1970, la Teatrul Dramatic din Brasov, Angela Similea se prezinta la cea de-a 3-a editie a Festivalului International “Cerbul de Aur” (03– 08 martie 1970), cu piesele “Dupa noapte vine zi” (Aurel Giroveanu/Tudor Musatescu, din repertoriul Margaretei Pâslaru) si “Marea cânta” (Paul Urmuzescu/Vlaicu Bârna, din repertoriul Ilincai Cerbacev). Pe 08 martie 1970, în gadrul Galei Laureatilor, este distinsa cu “Cerbul de Argint” (locul 2), la egalitate cu Lize Marke (Belgia).

În 1971, îi apare primul disc single, intitulat “Melodii de George Grigoriu” (EDC 10.209). Albumul cuprinde 4 compozitii ale compozitorului George Grigoriu, printre care si “Amurgul”, unul din primele slagare ale artistei, înregistrat în decembrie 1970, lansat initial de Trio Grigoriu.

Pentru cei care nu stiu, pâna în 1990, în România existau un singur post de televiziune (TVR), trei posturi de radio (România 1, România 2, România 3) si o singura casa de discuri (Electrecord).

Aceasta a fost începutul lungii si prodigioasei cariere a Angelei Similea. În anii ce au urmaþ si mai ales dupa aparitia celebrului “Un albastru infinit” (1976, Marcel Dragomir), a lansat zeci de piese de succeº fiind una dintre cele mai populare interprete din anii ’70-’80.

Iata palmaresul si participarile Angelei Similea, la festivaluri si concursuri nationale. De asemenea, in aceasta lista se regasesc discografia solo, recitalurile filmate de TVR, emisiunile TV ce au avut-o ca protagonista, precum si activitatea de actrita.

PARTICIPARI LA FESTIVALURI NATIONALE

FESTIVALUL SI CONCURSUL TINERILOR SOLISTI DE MUZICA USOARA DIN BUCURESTI (1968–1988) – 10 editii

Editia 01 (28 decembrie 1968, Sala Savoy a Teatrului “Constantin Tanase” din Bucuresti)

Premiul Festivalului acordat de Comitetul pentru Cultura si Arta al Municipiului Bucuresti – Angela Similea

“Asa esti tu” (George Grigoriu)

“În cine sa mai cred?” (Gh. Ursu)

CONCURSUL SPERANTELOR (1970, 5 editii)

Editia 01 (24 ianuarie 1970, Sala Radio din Bucuresti)

Clasamentul Publicului – Interpreti

Locul 2: Angela Similea – 133 voturi

“Ai plecat râzând” (Petre Mihaescu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

“Nel sole” (Repertoriu International)

Clasamentul Juriului Presei – Interpreti

Locul 1: Dorin Anastasiu si Angela Similea

FESTIVALUL INTERNATIONAL CERBUL DE AUR DE LA BRASOV (1968 – )

Editia 03 (03 – 08 martie 1970, Teatrul Dramatic din Brasov)

Cerbul de Argint (Locul II) – Angela Similea (la egalitate cu Lize Marke)

“Dupa noapte vine zi” (Aurel Giroveanu/Tudor Musatescu) – piesa lansata de Margareta Pâslaru

“Marea cânta” (Paul Urmuzescu/Vlaicu Bârna) – piesa lansata de Ilinca Cerbacev

Editia 04 (02 – 07 martie 1971, Teatrul Dramatic din Brasov)

Recital

Editia 05 (24 – 28 iunie 1992, Piata Sfatului din Brasov)

Recital

Editia 16 (03 – 08 septembrie 2008, Piata Sfatului din Brasov)

Microrecital

FESTIVALUL NATIONAL DE MUZICA USOARA DE LA MAMAIA (1963 – 2012)

Mamaia’69 (25 – 27 iulie 1969) – Editia 05

Sectiunea de “Interpretare”

“Asta seara fara lacrimi” (m: Aurel Giroveanu; t: Harry Negrin) – piesa lansata de Doina Badea

“Glasul tau” (m: & t: Alexandru Mandy) – piesa lansata de Sergiu Cioiu

Sectiunea “Creatie – Lucrari Inedite”

“Cu fericirea mea nu te juca” (m: Noru Demetriad; t: Florina Stef)

Mamaia’75 (22 – 27 iulie 1975) – Editia 10 (la aceasta editie, piesele din concurs au fost prezentate in doua variante de interpretare. Acest lucru a avut ca scop o mai mare obiectivitate în stabilirea aprecierilor)

“Flori de câmp” (m: Florin Bogardo; t: Tania Lovinescu) – cealalta varianta de interpretare a fost realizata de Stela Enache

“Mândria mea” (m: Aurel Giroveanu; t: Mircea Block) – cealalta varianta de interpretare a fost realizata de Doina Badea

“Pentru tine, tara mea” (m: Ion Cristinoiu; t: Mihai Dumbrava) – cealalta varianta de interpretare a fost realizata de Doina Badea – Premiul I

“România” (m: Marius Teicu; t: Mihai Dumbrava) – cealalta varianta de interpretare a fost realizata de Cornel Constantiniu

Mamaia’76 (26 – 31 iulie1976) – Editia 11 (la aceasta editie, piesele din concurs au fost prezentate in doua variante de interpretare. Acest lucru a avut ca scop o mai mare obiectivitate în stabilirea aprecierilor)

“Drumul” (m: Vasle Sirli; t: Corina Braneanu) – cealalta varianta de interpretare a fost realizata de Adrian Romcescu – Mentiune

“Spune-mi, tara mea” (m: Vasile V. Vasilache; t: Gheorghe Vîlcu) – cealalta varianta de interpretare a fost realizata de Cornel Constantiniu – Premiul II

Mamaia’83 (26 – 03 august 1983, reluat dupa o pauza de 7 ani) – Editia 13

Sectiunea “Creatie”

“E mare lucru sa fii om” (m: Marcel Dragomir; t: George Tarnea) – Premiul Organizatorilor

Mamaia’84 (29 august – 02 septembrie 1984) – Editia 14

Sectiunea “Creatie”

“A opta minune” (m: Marius Teicu; t: Mihai Maximilian) – în duet cu Corina Chiriac – piesa prezentata în afara concursului

“De n-ai sa vii” (m: Ion Cristinoiu; t: Ovidiu Dumitru) – Trofeul Mamaia

“Împreuna vom învinge” (m: Marcel Dragomir; t: Lucian Avramescu) – Premiul Special al Juriului

Mamaia’85 (28 august – 01 septembrie 1985) – Editia 15

Sectiunea “Creatie”

“Adio, dar ramân mereu cu tine” (m: Cornel Fugaru; t: Dan Dumitriu)

“Dor de viata” (m: Ion Cristinoiu; t: Roxana Popescu) – Premiul Criticii Muzicale

“Voi cânta pentru mileniul III” (m: Marius Teicu; t: Eugen Rotaru) – Premiul I

Mamaia’93 (22 – 25 iulie 1993) – Editia 23

Sectiunea “Creatie – Slagare”

“Si daca vii si daca nu” (m: Ion Cristinoiu; t: Dan V. Dumitriu)

Microrecital, pe 23 iulie 1993, alaturi de Ramona Ionica, Marina Florea, George Nicolescu, Paul Surugiu-Fuego, în seara dedicata lui George Grigoriu. În cadrul acestui concerþ interpreteaza “Amurgul” (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu), rearanjata orchestral de Ionel Tudor si povesteste despre colaborarea cu George Grigoriu.

Mamaia’95 (26 – 30 iulie 1995) – Editia 25

Sectiunea Creatie – Prime Auditii

“Sa mori de dragoste ranita” (m: Marcel Dragomir; t: Aurel Storin) – Premiul II

Sectiunea Creatie – Slagare

“Iubesc la nebunie” (m: Marcel Dragomir; t: Angel Grigoriu)

În prima seara participa, alaturi de alte mari nume ale muzicii usoare, într-un concert prilejuit de aniversarea a 25 de ani a festivalului. În cadrul acestui concerþ interpreteaza “De n-ai sa vii” (Ion Cristinoiu), “Voi cânta pentru Mileniul 3” (Marius Teicu) si “Tacutele iubiri” (Jolt Kerestely, piesa lansata de Eva Kiss).

Mamaia’96 (29 august – 01 septembrie 1996) – Editia 26

Sectiunea Creatie – Slagare

“Sa mori de dragoste ranita” (m: Marcel Dragomir; t: Aurel Storin) – Marele Premiu

Angela Similea este membra a juriului la sectiunea “Interpretare”

Mamaia 2000 (24 – 27 august 2000) – Editia 30

Membra a juriului.

“Premiul de excelenta pentru discografie”, decernat în seara de gala, de catre Casa de discuri Electrecord.

CONCURSUL DE CREATIE DE MUZICA USOARA ROMÂNEASCA MELODIILE ANULUI (1979 – 1987)

Melodii’80 (Sala Palatului, 01 – 09 decembrie 1980) – Editia 02

“Pentru tine, draga mea” (m: Marcel Dragomir; t: Aristide Mircea) – Laureata

“România de azi, România de mâine” (m: Vasile V.Vasilache; t: Aurel Storin) – în duet cu Stela Enache si Dorin Teodorescu – Laureata

Melodii’81 (Sala Polivalenta, 29 ianuarie – 02 februarie 1982) – Editia 03

“Adu-mi clipa de lumina” (m: Marcel Dragomir; t: Ovidiu Dumitru) – Premiul Publicului

“Piano, pianissimo” (m: Ionel Tudor; t: Harry Negrin) – Premiul Publicului

“Voi râde iar” (m: Marius Teicu; t: Angel Grigoriu si Romeo Iorgulescu) – Premiul Juriului

Melodii’82 (Sala Palatului, 25 februarie – 02 martie 1983) – Editia 04

Sectiunea “Din melodiile anului 1982”

“Casa mea” (m & t: Ion Cristinoiu) – Marele Premiu

“Cineva” (m: Marius Teicu; t: Sasa Georgescu)

“La revedere” (m: Marcel Dragomir; t: Eugen Rotaru) – Premiul Juriului

Melodii’83 (Sala Polivalenta, 06 – 11 martie 1984) – Editia 05

Sectiunea “Piese lansate în 1983”

“De singuratate” (m: Ion Cristinoiu; t: Eugen Rotaru)

“O zi” (m: Marius Teicu; t: Sasa Georgescu)

“Sa te gândesti din când în când la mine” (m: Marcel Dragomir; t: Teodora Popa Mazilu)

Sectiunea “Lucrari în prima auditie”

“Iubeste-ma de-ti plac asa cum sunt” (m: Marcel Dragomir; t: George Tarnea)

“Melancolie de amurg” (m: Ion Cristinoiu; t: Daniela Crasnaru)

“Traiesc” (m: Marius Teicu; t: Eugen Rotaru) – Premiul Publicului

Melodii’84 (Sala Polivalenta, 14 – 17 februarie 1985) – Editia 06

Sectiunea “Melodiile anului 1984”

“A opta minune” (m: Marius Teicu; t: Mihai Maximilian) – în duet cu Corina Chiriac

“Daca n-ai fi existat” (m: Ion Cristinoiu; t: Roxana Popescu) – Premiul I

“Traiesc” (m: Marius Teicu; t: Eugen Rotaru) – Marele Premiu

Recital, acompaniata de formatia “Savoy”, în cadrul caruia a interpretat în prima auditie:

Grabeste-te si vino (Marian Nistor/Alexandru Stamatiad)

Melodii’85 (Sala Polivalenta, 13 – 16 februarie 1986) – Editia 07

Sectiunea “Din melodiile anului 1985”

“Adio, dar ramân cu tine” (m: Cornel Fugaru; t: Dan Dumitriu) – Premiul Juriului

“Buna ziua, dragoste” (m: Jolt Kerestely; t: Aurel Storin) – Premiul Juriului

“Dor de viata” (m: Ion Cristinoiu; t: Roxana Popescu)

“Voi cânta pentru mileniul III” (m: Marius Teicu; t: Eugen Rotaru) – Marele Premiu

Recital, acompaniata de formatia “Savoy”, în cadrul caruia a interpretat în prima auditie:

Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Melodii’86 Sala Polivalenta, (30 ianuarie – 01 februarie 1987) – Editia 08

“Balada iubirilor deschise” (m: Marian Nistor; t: George Tarnea)

“Fata cu cercei de smoala” (m: Jolt Kerestely; t: Ion Rus)

“Nu-mi lua iubirea” (m: Marius Teicu; t: Teodora Popa Mazilu) – Marele Premiu

Recital, acompaniata de formatia “Savoy”.

Melodii’87 (Sala Polivalenta, 11 – 13 martie 1988) – Editia 09 (ultima editie)

“Cheama iubirea, ad-o-napoi” (m: Marius Teicu; t: Teodora Popa- Mazilu) – Laureata

CONCURSUL TV “SLAGARE ÎN DEVENIRE” (Sala Radio, 1980 – 1987) – în paranteza este trecuta data difuzarii la TVR (participarile de la acest concurs au fost luate din cartea “Titus Munteanu – un lord al micului ecran” de Octavian Ursulescu, Editura Pro Universitaria, Bucuresti 2017)

Editia 01 (27 decembrie 1980)

“Ma rog la floarea de cires” (m: Marcel Dragomir; t: Mihai Beniuc)

Editia 03 (14 martie 1981)

“Dragoste de mama” (m: Horia Moculescu; t: Eugen Rotaru)

“Voi râde iar” (m: Marius Teicu; t: Angel Grigoriu si Romeo Iorgulescu) – Premiul de Popularitate

Editia 05 (20 iunie 1981)

“Adu-mi clipa de lumina” (m: Marcel Dragomir; t: Ovidiu Dumitru) – Premiul Juriului

Editia 08 (07 noiembrie 1981)

“Numai lânga tine” (m: Marcel Dragomir; t: Ovidiu Dumitru) – Premiul de Popularitate

Editia 10 – Cântece de pace (18 iunie 1983)

“Dormi, odorul meu în pace” (m: Marcel Dragomir; t: Aurel Storin) – Premiul de Popularitate

Editia 12 – Melodiile Bucurestiului (26 noiembrie 1983)

“Trenul galben fara cai” (m: Marcel Dragomir; t: George Tarnea) – Premiul Juriului

Editia 13 – Editie speciala de Anul Nou (02 ianuarie 1984)

“Vis de iarna” (m: Ion Cristinoiu; t: Roxana Popescu) – Premiul Juriului

CONCURSUL TV “O MELODIE DINTR-O SUTA” (Sala Radio, 1991)

Editia 01 (13.01.1991)

Prezentator

“Fericirea traieste în noi” (m: Marius Teicu; t: Eugen Rotaru)

FESTIVALUL SI CONCURSUL INTERNATIONAL BUCURESTI (Sala Palatului, 1991 – 1993)

Bucuresti’91 (03 – 07 iulie 1991) – Editia 01

Concursul de Creatie (piesele din concurs au fost prezentate in doua variante de interpretare)

“Viata de artist” (m: George Natsis; t: Dan V. Dumitriu) – i: Angela Similea / Vania Kostova (Bulgaria)

CONCURSUL TV “3 DIN 10 PENTRU UN SHOW”

Editia X, Etapa I (13 august 1994 – difuzare la TVR pe 24 septembrie 1994)

“Vei regreta” (m: Virgil Popescu; t: Angela Grigoriu)

Recital

SELECTIA NATIONALA EUROVISION (1993 – )

1996 (08 martie 1996, Palatul Copiilor din Bucuresti)

Prezentatori: Angela Similea & Gabriel Cotabita

FESTIVALUL NATIONAL DE ROMANTE “CRIZANTEMA DE AUR” (Târgoviste, 1968 – )

Editia 32 (21 – 23 octombrie 1999)

Recital

Membra a juriului si Director artistic al festivalului

Editia 33 (19 – 21 octombrie 2000)

Membra a juriului si Director artistic al festivalului

FESTIVALUL CALLATIS (1998, organizat la Mangalia, redenumit în 2010 Festivalul Mangalia)

Festivalul Callatis 2005 (08 – 15 august 2005)

Recital cu Ovidiu Komornyik, sustinut pe 09 august 2005

Festivalul Mangalia 2011 (11 – 15 august 2011)

Recital cu Ovidiu Komornyik, sustinut pe 12 august 2011

PREMIILE MUZICALE RADIO ROMÂNIA (Sala Radio, 2001 – )

Editia 04 (12 martie 2006)

Cel Mai Bun Album de Muzica Usoara “Lumea mea” – Angela Similea/OvoMusic

Microrecital cu Ovidiu Komornyik

Editia 11 (17 martie 2013)

Premiul pentru Întreaga Activitate

Microrecital

Editia 14 (21 martie 2016)

Angela Similea si Corina Chiriac prezinta Premiul pentru Întreaga Activitate lui Marius Teicu

Microrecital – cânta în duet cu Corina Chiriac piesa “A opta minune” (m: Marius Teicu; t: Mihai Maximilian)

GALA OVO MUSIC (Sala Palatului, 2011 – 2013) – 3 editii

Editia 01 (30 noiembrie 2011)

Microrecital

Trofeul “Ovo Music”

Editia 02 (18 noiembrie 2012)

Microrecital

Trofeul “Ovo Music”

Editia 03 (28 noiembrie 2013)

Microrecital

Trofeul “Ovo Music”

FILMOGRAFIE

Ramasagul (04.03.1985) regia: Ion Popescu Gopo – în rolul Zânei

Trenul de aur (Co-productie Romania–Polonia, 16.03.1987) regia: Bohdan Pareba – în rolul Cântaretei

O zi în Bucuresti (27.04.1987) regia: Ion Popescu Gopo – în rolul Cântaretei din metrou

Sa mori din dragoste ranita (04.06.2014) regia: Iulia Rugina – în propriul rol – scurtmetraj

TEATRU

Corina – spectacol independent (Premiera, Teatrul Alexandru Davila din Pitesti, 28.11.1981) muzical de Edmond Deda si Matei Alexandru, dupa “Jocul de-a vacanta” de Mihai Sebastian; regia: Matei Alexandru – în rolul Corina

Adio, femei – spectacol independent (Premiera, Teatrul Odeon, 28.09.1990) muzical de Dan Iagnov în colaborare cu Dan V. Dumitriu; regia: Mihai Berechet – în rolul Cea mai

TEATRUL NATIONAL RADIOFONIC

Fratele meu, Charles (05.01.1983) muzical de Edmond Deda, dupa comedia “Scoala bârfelilor” de Richard Brinsley Sheridan; regia artistica: Alexandru Darian – în rolul Maria

Corina (02.05.1983) muzical de Edmond Deda si Matei Alexandru, dupa “Jocul de-a vacanta” de Mihai Sebastian; regia artistica: Matei Alexandru – în rolul Corina

LITERATURA

Smaranda Jelescu – “Angela – Cântec si ruga” (Editura AGNI, Bucuresti 1998) – ISBN 973-97983-4-9. Cartea a fost lansata împreuna cu albumul “Un roman de iubire, într-un albastru infinit” (Electrecord). Dubla lansare a avut loc în cadrul emisiunii “Duminca în familie” (Antena 1), difuzata pe 10 ianuarie 1999

RECITALURI FILMATE DE TVR (Multe dintre acestea sunt postate pe Youtube)

Recital Melodii’84 (14 – 17 februarie 1985)

Acompaniata de formatia “Savoy”

Eu (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)

Iubeste-ma, de-ti plac asa cum sunt (Marcel Dragomir/George Tarnea)

De n-ai sa vii (Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru)

Voi dansa cu tine ((Marcel Dragomir/Eugen Rotaru)

Nostalgie (Marian Nistor/Demostene Botez)

Grabeste-te si vino (Marian Nistor/Alexandru Stamatiad) – prima auditie

De singuratate (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)

Recital Melodii’85 (13 – 16 februarie 1986)

Acompaniata de formatia “Savoy”

O lacrima (Marian Nistor/Octavian Goga)

De n-ai sa vii (Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru)

Iubeste-ma, de-ti plac asa cum sunt (Marcel Dragomir/George Tarnea)

Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu) – prima auditie

Nostalgie (Marian Nistor/Demostene Botez)

Grabeste-te si vino (Marian Nistor/Alexandru Stamatiad)

De singuratate (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)

Recital Melodii’86 (30 ianuarie – 01 februarie 1987)

Acompaniata de formatia “Savoy”

Un albastru infinit (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)

Casa mea (Ion Cristinoiu/Ion Cristinoiu)

Vis vegetal (Marian Nistor/Magda Isanos)

De singuratate (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)

Îmi pare rau de fiecare clipa (Marian Nistor/Ion Alexandru, Victor Eftimiu)

Adio, dar ramân mereu cu tine (Cornel Fugaru/Dan Dumitriu)

Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Microrecital Sala Polivalenta – Invitatie la varietati (09 ianuarie 1988, data difuzarii la TVR). Realizator: Titus Munteanu

Acompaniata de formatia “Savoy”

Îngaduie-i iubirii (Marian Nistor/Corneliu Serban)

Cât as fi vrut (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)

Cheama iubirea, ad-o-napoi (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Hai sa ne-mpacam (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)

Microrecital Sala Radio – Parada slagarelor (08 februarie 1988/20 februarie 1988, data difuzarii la TVR).

Realizator: Titus Munteanu

S-a deschis o usa (Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru) – prima auditie

Cheama iubirea, ad-o-napoi (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Cât as fi vrut (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)

Hai sa ne-mpacam (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)

Concursul de Dans al TVR – Sala Polivalenta (21 mai 1989) – Realizator: Titus Munteanu. Acest concurº împreuna cu fragmente din recitalurile sustinute de artistii enumerati mai suº avea sa fie difuzat la TVR, abia în ianuarie 1990, dupa caderea regimului Ceausescu.

Timpul (Cristina Dumitriu/Cristina Dumitriu) – prima auditie

Te rog, nu plânge (Cristina Dumitriu/Sandu Stefanescu) – prima auditie

Viata merge înainte (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – prima auditie

Da-mi mâna, dragul meu prieten drag (Jolt Kerestely/Ion Rus) – prima auditie

Ultimul tramvai (Ionel Tudor/Andreea Andrei) – prima auditie

Ce-ar fi sa fiu? (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru) – prima auditie

Iubite (Temistocle Popa/Ovidiu Dumitru)

Pentru inima mea si-a ta (Temistocle Popa/Temistocle Popa)

Microrecital Sala Radio (17 februarie 1990) – în cadrul primului spectacol de varietati, organizat de Radioteleviziunea Româna, dupa caderea regimului Ceausescu. Realizator: Titus Munteanu

Viata merge înainte (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Iubite (Temistocle Popa/Ovidiu Dumitru)

Doina din Dolj (popular)

Festivalul International Cerbul de Aur – Editia 05 (24 – 28 iunie 1992, Piata Sfatului din Brasov)

Un albastru infinit (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)

Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Trurli (Vasile Vasilache/N. Stroe)

A fost un accident (George Natsis/Angel Grigoriu)

Evanghelina (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)

Nu meritai (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Glas de clopot (Cover/Flavia Buref)

Traiesc (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Tele-phon-leucemia. Angela Similea siinvitatii sai (24.04.1994, Sala Radio) – Spectacol de binefacere organizat de Societatea de Cooperare Interbalacanica a Femelilor, Radiodifuziunea si Televiziunea Româna dupa spectacol a avut loc lansarea CD-ului “Îti amintesti de mine” si a casetei audio “B94MAG”, lansate de Radio România si sponsorizate de firma “Radacini”

Acompaniata de Orchestra de Estrada a Radiodifiuziunii Române, dirijata de Ion Cristinoiu

În spectacol au mai evoluat Grupul “Compact”, Mihai Constantinescu, Mirabela Dauer, Tudor Gheorghe, Gheorghe Turda, Marius Teicu, Grupul de Copii de la Scoala Populara dec Arta din Sighetul Marmatiei.

Prezentatori: Angela Similea si Dorel Visan

Voi râde iar (Marius Teicu/Angel Grigoriu)

Atâtea ploi (George Natsis/Romeo Iorgulescu)

Tu, iubirea mea (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru) – în duet cu Marius Teicu

Casa mea (Ion Cristinoiu/Ion Cristinoiu)

Îti amintesti de mine (Marcel Dragomir/George Tarnea)

Ca o zi de primavara ()

Ultimul tramvai (Ionel Tudor/Andreea Andrei)

Iubite (Temistocle Popa/Ovidiu Dumitru)

Nu ma tem sa cred (George Natsis/Romeo Iorgulescu)

EMISIUNI TV (ca protagonista)

Interpretul saptamânii: Angela Similea (29.07.1971). Redactor: Mihaela Boiangiu; Regia: Anca Sandu

Recital Angela Similea (24.10.1971). Redactor: Titus Munteanu

Un albastru infinit (05.07.1980) Realizatori: Viorel Sergovici si Titus Munteanu – film TV

Un albastru infinit (23.10.1982) Show Engleza / Româna. Realizator: Titus Munteanu. Invitati speciali: Laurentiu Cazan (debut), Mihai Constantinescu, Cornel Patrichi, Florin Piersic, grupul “Song”. Momente coregrafice cu trupa de dans condusa de Cornel Patrichi.

Totul e posibil în joc (31.03.1984). Co-productie România-Olanda. Realizatori: Titus Munteanu si Cerrit den Braber. În cadrul acestei emisiuni, a interpretat în prima auditie “Da, recunosc” (Anton Suteu).

Atentie! Motor! Filmam! (22.02.1986) Realizatori: Titus Munteanu si Doina Anastasiu. Invitati speciali: Formatia Savoy, Mihai Malaimare, Clasa de Actori-Anul I a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica-Bucuresti, Profesor: Dem Radulescu, Asistenta: Adriana Popovici. În cadrul acestei emisiuni, a interpretat în prima auditie: “Nu-mi lua iubirea daca pleci”, “O data-n viata”, “E la moda sau nu e”, “Iubeste-ma mereu”, toate compuse de Marius Teicu

ALTE EMISIUNI TV IMPORTANTE (selectiv)

Începând cu 1968, Angela Similea a aparut în sute de emisiuni de varietati ale TVR care, pâna în 1990, a fost singurul post de televiziune din România. Dintre acestea, amintim:

Alo, Sofia, Aici Bucuresti (16.01.1972). Redactor: Aurora Andronache; Regia: Hacio Boiagiev. Emisiune realizata în colaborare cu Televiziunea Bulgara.

Duplex TV. Varietati Bucuresti-Belgrad (17.05.1975) scenariul: Alexandru Bocaneþ Ovidiu Dumitru, Vladimir Manojlovic si Milivoj Markovic; regia artistica: Alexandru Bocanet. Prima emisiune duplex a TVR, s-a înregistrat atât la Bucuresti, cât si la Belgrad si a fost transmisa în aceeasi zi si la aceesi ora pe ambele posturi de televiziune.

Alo, Bucuresti? Aici Sofia! (04.09.1976). Redactor: Simona Patraulea; Regia: Sorin Grigorescu. Duplex muzical distractiv realizat de Televiziunea Româna si Televiziunea Bulgara.

Portativul vesel (18.07.1977). Emisiune de Titus Munteanu. În cadrul acestei emsiuni, Angela Similea, Olimpia Panciu, Margareta Pâslaru si Marina Voica, apar în cupletul “Cvartetul vesel”.

7 note vesele (04.09.1977) realizator: Titus Munteanu.Emisiune muzical-distractiva în cadrul careia s-au prezentat piese prima auditie de Ion Cristinoiu, printre care si “Pânza barcilor” (Ion Cristinoiu). De asemenea, în cadrul acestei emisiuni, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Angela Similea si Olimpia Panciu apar în cupletul “Altruiste permanent”.

Un buchet de flori (01.01.1979). Cuplet în cadrul programului Revelion’79, în care apar Ion Fintesteanu, Margareta Pâslaru, Angela Similea, Mihaela Mijea.

Portativul vesel (03.10.1981). Emisiune de Titus Munteanu. Fantezie muzical-coregrafica în cadrul careia Angela Similea apare în cupletele “Orchestra artistilor, dirijata de Marius Teicu” si “Alba ca Zapada si cei 7 compozitori”.

Lumea se grabeste (10.04.1982). Show de varietati, în cadrul careia a interpretat “Casa mea” (Ion Cristinoiu) si cupletul “La început am fost noi doi”, alaturi de Florin Piersic. Realizatori: Titus Munteanu si Dan Mihaescu.

Fantezii muzicale (1982). Realizator: Titus Munteanu. Printre ultimele emisiuni de varietati alb-negru, în cadrul careia a interpretat “De ce te uiti la mine?” (Marcel Dragomir), “Cineva” (Marius Teicu) si “Voi dansa cu tine” (Marcel Dragomir).

Cine esti tu? (26.02.1983) Realizator: Titus Munteanu. Fantezie muzical distractiva cu Marius Teicu, în cadrul careia a interpretat în prima auditie “O zi” (Marius Teicu).

Turneul (22.04.1984). Show dedicat formatiei “Savoy”, în cadrul caruia Angela Similea a interpretat în prima auditie “Nostalgie” (Marian Nistor). Realizator: Titus Munteanu

Extemporal la varietati (20.10.1984). Realizator: Titus Munteanu. În cadrul acestei emisiuni Angela Similea interpreteaza “Iubeste-ma de-ti plac asa cum sunt” (Marcel Dragomir), “De n-ai sa vii” (Ion Cristinoiu) si “A opta minune” (Marius Teicu), cea din urma în duet cu Corina Chiriac.

Premiera varietatilor (25.04.1987). Realizator: Titus Munteanu.

DISCOGRAFIE SOLO

Melodii de George Grigoriu (1971, Electrecord EDC 10.209) – EP

Amurgul (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
O fata si-o chitara (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Nesuferita tristete (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Iubire, tu (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

Melodii din repertoriul lui Demis Roussos (1974, Electrecord 45-STM-EDC 10.428) – EP

Numai cu tine (Vlavianos/Gheorghe E. Marian)
Umbre (Vlavianos/Eugen Rotaru)
Va fi o zi (Vlavianos/Eugen Rotaru)

Angela Similea (1975, Electrecord 45-EDC 10.570) – EP

Sa iubesti cât traiesti (Jourdan, Capuano/Gheorghe E. Marian)
Simfonia iernii (Repertoriul formatiei ABBA/Mihai Dumbrava)
Hei, omule! (Jurgen Marcus)

Un albastru infinit (1978, Electrecord EDE 01448) – LP

Un albastru infinit (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)
Din amintiri nu poti trai o viata (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbrava)
Lautarii (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)
Puf (Vasile Sirli/Marin Sorescu)
De veghe la portile iubirii (Vasile Vasilache Jr./Victor Bratulescu)
De n-ai fi tu (Marcel Dragomir/Mihai Dumbrava)
Pânza barcilor (Ion Cristinoiu/Flavia Buref)
Pastel (Marius Teicu/Tania Lovinescu)
Omleta din oua de broasca testoasa (Vasile Sirli/Gica Iuteº Tania Lovinescu)
Trandafirii (Marian Nistor/Mihai Codreanu)
Unde esti copilarie? (Marius Teicu/Sasa Georgescu)

Nufarul alb (1983, Electrecord ST-EDE 02279, STC 00220) – LP & Caseta audio

Sa te gândesti din când în când la mine (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
Voi dansa cu tine ((Marcel Dragomir/Eugen Rotaru)
De ce te uiti la mine? (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
La revedere (Marcel Dragomir/Eugen Rotaru)
Când vei înceta sa ma iubesti (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
Nufarul alb (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu) – în duet cu Florin Piersic
Eu (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)
De singuratate (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)
Piano, Pianissimo (Ionel Tudor/Harry Negrin)
O zi (Marius Teicu/Sasa Georgescu)
Casa mea (Ion Cristinoiu/Ion Cristinoiu)
Adu-mi clipa de lumina (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru) – Bonus caseta audio

Angela Similea (1985, Electrecord ST-EDE 02775, STC 00315) – LP & Caseta audio

Nostalgie (Marian Nistor/Demostene Botez)
De n-ai sa vii (Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru)
Iubeste-ma de-ti plac asa cum sunt (Marcel Dragomir/George Tarnea)
O lacrima (Marian Nistor/Octavian Goga)
Nu voi putea uita niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Grabeste-te si vino (Marian Nistor/Alexandru Stamatiad)
Tu esti omul ideal (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu)
Daca n-ai fi existat (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu)
Tu esti (Marcel Dragomir/Aurel Storin)
Traiesc (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Balada iubirilor deschise (1986, Electrecord ST-EDE 02997, STC 00392) – LP & Caseta audio

Vis vegetal (Marian Nistor/Magda Isanos)
Recheama-ma si-am sa revin (Marian Nistor/Sandu Stefanescu)
Eu cu cine-mi joc iubirea? (Marian Nistor/George Tarnea)
Îmi pare rau de fiecare clipa (Marian Nistor/Ion Alexandru, Victor Eftimiu)
Am legat copacii la ochi (Marian Nistor/Marin Sorescu)
Gheorghe, Gheorghe (prelucrare folclor)
Declaratie (Marian Nistor/Mihai Codreanu)
Sa fiu o floare (Marian Nistor/Ioana Proca)
Balada iubirilor deschise (Marian Nistor/George Tarnea)
O data-n viata (Marius Teicu/Sasa Georgescu) – Bonus caseta audio
E la moda sau nu e (Marius Teicu/Eugen Rotaru- Bonus caseta audio
Nu-mi lua iubirea daca pleci (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu) – Bonus caseta audio
Iubeste-ma mereu (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – Bonus caseta audio

Angela Similea & Marius Teicu – Nu-mi lua iubirea (1987, Electrecord ST-EDE 03130, STC 00445) – LP & Caseta audio

Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
O data-n viata (Marius Teicu/Sasa Georgescu)
Voi cânta pentru Mileniul III (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Nu voi putea uita niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
E la moda sau nu e (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Cineva (Marius Teicu/Sasa Georgescu)
Iubeste-ma mereu (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Nu uita (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – în duet cu Marius Teicu – Bonus caseta audio

De dragul tau (1988, Electrecord ST-EDE 03436, STC 00542) – LP & Caseta audio

De dragul tau (Marian Nistor/Sandu Stefanescu)
Iubite (Temistocle Popa/Ovidiu Dumitru)
Îngaduie-i iubirii (Marian Nistor/Corneliu Serban)
Mai saruta (Marian Nistor/Vera Inber)
Nu voi plânge niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Sa nu ma crezi (Temistocle Popa/Aurel Storin)
Hai sa ne-mpacam (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
Pentru inima mea si-a ta (Temistocle Popa)
Cât as fi vrut (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Viata este mai frumoasa (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – Bonus caseta audio
S-a deschis o usa (Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru) – Bonus caseta audio
Ma vei uita (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu) – Bonus caseta audio

Angela Similea & Marius Teicu – Flacara nestinsei iubiri (1990, Electrecord ST-EDE 03706, STC 00619) – LP & Caseta audio

Flacara nestinsei iubiri (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Cheama iubirea, ad-o-napoi (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Ce-ar fi sa fiu? (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)
Viata merge înainte (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Viata este mai frumoasa (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Nu voi plânge niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – Bonus caseta audio
Iubeste-ma mereu (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – Bonus caseta audio
Sa traiesti, mladita a neamului meu (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – în duet cu Marius Teicu – Bonus caseta audio

Angela Similea & Stefan Iordache – Adio femei 1 (Selectiuni din spectacol) (1990, Electrecord ST-CS 223) – LP

Muzica: Dan Iagnov

Versuri: Dan V. Dumitriu

Te-ncearca viata uneori (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Cât as fi vrut ( Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Blues (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)
E viata mea (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Country (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)
Timpul s-a oprit stingher (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Dar vei veni! (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Dormi, iubite, dormi! (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Cactus (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)
Ploaia s-a oprit (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)

Angela Similea & Stefan Iordache – Adio femei 2 (Selectiuni din spectacol) (1990, Electrecord ST-CS 224) – LP

Muzica: Dan Iagnov

Versuri: Dan V. Dumitriu

Cum oare stii? (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
O zi as vrea (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
De câte ori pe înserat (Dan Iagnov/Miron Radu Paraschivescu)
Cartierul Tei (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)
Evanghelina (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)
Lasati calatorii sa doarma! (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)
În zbor (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Sunt umbra ta (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Adio, femei! (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)

B 03 MAG (24.04.1994, Radio România ROR MC-026) – Caseta audio, lansata la Sala Radio dupa spectacolul de binefacere “Tele-phon-leucemia”

De m-ai mintit (Marius Teicu/Dan V. Dumitriu)
Atâtea ploi (George Natsis/Romeo Iorgulescu)
Ce-ar fi sa fiu (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)
Nu meritai (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
A fost un accident (George Natsis/Angel Grigoriu)
Viata de artist (George Natsis/Dan V. Dumitriu)
Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Tu, iubirea mea (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru) – în duet cu Marius Teicu
Flacara nestinsei iubiri (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Voi râde iar (Marius Teicu/Angel Grigoriu)
Nu ma tem sa cred (George Natsis/Romeo Iorgulescu)
Sa ne reamintim (Potpuriu de Marius Teicu)

Îti amintesti de mine (24.04.1994, Radio România ROR CD 001) – CD. lansat la Sala Radio dupa spectacolul de binefacere “Tele-phon-leucemia”

Îti amintesti de mine (Marcel Dragomir/George Tarnea)
Casa mea (Ion Cristinoiu/Ion Cristinoiu)
Noapte, fata cu cercei de smoala (Jolt Kerestely/Ioan Rus)
Doi într-o barca (Ionel Tudor/Andreea Andrei)
Numai lânga tine (Marcel Dragomir/George Tarnea)
Ninsorile de flori (Adrian Enescu/Dan V. Dumitru)
Ultimul tramvai (Ionel Tudor/Andreea Andrei)
Traiesc (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Evanghelina (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitru)
Ce loc mai am în viata ta? (Cristina Dimitriu/Claudia Delean)
Nu ma tem sa cred (George Natsis/Romeo Iorgulescu)
Voi râde iar (Marius Teicu/ Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Atâtea ploi (George Natsis/Romeo Iorgulescu)
Voi cânta pentru Mileniul III (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
De singuratate (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)
Tangoul (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)
Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Succese – Tu, iubirea mea (1995, Eurostar CDS 250, CDS 0026, E147, E039) –LP, Caseta audio, CD (album reeditat pe CD si Caseta în 2000)

Muzica: Marius Teicu

Tu, iubirea mea (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru) – în duet cu Marius Teicu
Viata merge înainte (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Nu voi plânge niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Iubeste-ma (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Traiesc (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Voi râde iar (Marius Teicu/ Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Cheama iubirea, ad-o-napoi (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Singuratatea (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Ce-ar fi sa fiu? (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)
Fericirea traieste-n noi (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Flacara nestinsei iubiri (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
De m-ai mintit (Marius Teicu/Dan V. Dumitriu)
Nu meritai (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Sa ne reamintim (Potpuriu de Marius Teicu)

Sa mori de dragoste ranita (1996, Metropol Music ML 022) – Caseta audio

Iubite (Temistocle Popa/Ovidiu Dumitru)
Daca n-ai fi existat (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu)
De m-ai mintit? (Marius Teicu/Dan V. Dumitriu)
Tangoul (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)
Lasa-ma sa mai visez (Marcel Dragomir/Roxana Popescu)
Iubesc la nebunie (Marcel Dragomir/Angel Grigoriu)
Nu meritai (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
De n-ai sa vii (Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru)
Nostalgie (Marian Nistor/Demostene Botez)
Un roman de iubire (Marcel Dragomir/Aurel Storin)
Fata cu cercei de smoala (Jolt Kerestely/Ioan Rus)
Sa mori de dragoste ranita (Marcel Dragomir/Aurel Storin)
Casa mea (Ion Cristinoiu/Ion Cristinoiu)
Nu voi plânge niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Angela Similea (1997, Electrecord STC 001204) – Caseta audio

Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
O data-n viata (Marius Teicu/Sasa Georgescu)
Voi cânta pentru Mileniul III (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
E la moda sau nu e (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Împreuna vom învinge (Marcel Dragomir/Lucian Avramescu)
Iubeste-ma (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Fata cu cercei de smoala (Jolt Kerestely/Ioan Rus)
Cineva (Marius Teicu/Sasa Georgescu)
Cât as fi vrut (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Nu voi putea uita niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Flacara nestinsei iubiri (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Un roman de iubire într-un albastru infinit (10.01.1999, Electrecord EDC 262, STC 001270) – CD & Caseta audio, lansate împreuna cu cartea “Angela – Cântec si ruga” scrisa de Smaranda Jelescu. Dubla lansarea a avut loc în cadrul emisiunii “Duminca în familie” (Antena 1), difuzata pe 10 ianuarie 1999

Muzica: Marcel Dragomir

Sa mori de dragoste ranita (Marcel Dragomir/Aurel Storin)
De n-ai fi tu (Marcel Dragomir/Mihai Dumbrava)
Adu-mi clipa de lumina (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)
Din sevaletul vietii (Marcel Dragomir/Ioan Lucian Bentu)
Sa te gândesti din când în când la mine (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
Ma rog la floarea de cires (Marcel Dragomir/Mihai Beniuc)
Trenul galben fara cai (Marcel Dragomir/George Tarnea)
De ce te uiti la mine? (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
Iubesc la nebunie (Marcel Dragomir/Angel Grigoriu)
Un albastru infinit (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)
Iubeste-ma de-ti plac asa cum sunt (Marcel Dragomir/George Tarnea)
În ochii tai (Marcel Dragomir/Ioan Lucian Bentu)
Lasa-ma sa mai visez (Marcel Dragomir/Roxana Popescu)
Mai vino, mama (Marcel Dragomir/Ioan Lucian Bentu)
Îti amintesti de mine (Marcel Dragomir/George Tarnea)
Râul din stele (Marcel Dragomir/Ioan Lucian Bentu)
Între noi tangoul (Marcel Dragomir/Aimee D’Albone)
Un roman de iubire (Marcel Dragomir/Aurel Storin)
Vorbe, doar vorbe (Marcel Dragomir/Ioan Lucian Bentu)

Angela Similea & Marius Teicu – Colinde si cântece de Craciun (2000, Eurostar E 081, E-271) – CD & Caseta audio

Ziurel de zi (Tiberiu Brediceanu/ Traditional) – în duet cu Marius Teicu
Mos Craciun cu plete dalbe (Ioan Dumitru Chirescu/ Traditional) – în duet cu Marius Teicu
Iarna, alba iarna (Marius Teicu/Angel Grigoriu) – Marius Teicu
Clopotei (Marius Teicu/Angel Grigoriu) – în duet cu Marius Teicu
Astazi s-a nascut Hristos (Timotei Popovici/Traditional) – în duet cu Marius Teicu
O, ce veste minunata (Dumitru Chiriac/Traditional) – în duet cu Marius Teicu
Buna seara, Mos Craciun (Marius Teicu/Angel Grigoriu) – în duet cu Marius Teicu
Mare minune se arata (Traditional) – în duet cu Marius Teicu
Unde esti, copilarie? (Marius Teicu/Sasa Georgescu)

Nostalgie (2002, Metropol Music ML-CD-167, ML 167) – CD & Caseta audio

Compozitor: Marian Nistor

Recheama-ma si-am sa revin (Marian Nistor/Sandu Stefanescu)
Eu cu cine-mi joc iubirea? (Marian Nistor/George Tarnea)
Îmi pare rau de fiecare clipa (Marian Nistor/Ion Alexandru, Victor Eftimiu)
Nostalgie (Marian Nistor/Demostene Botez)
Vis vegetal (Marian Nistor/Magda Isanos)
Am legat copacii la ochi (Marian Nistor/Marin Sorescu)
Sa fiu o floare (Marian Nistor/Ioana Proca)
Balada iubirilor deschise (Marian Nistor/George Tarnea)
O lacrima (Marian Nistor/Octavian Goga)
Declaratie (Marian Nistor/Mihai Codreanu)
Grabeste-te si vino (Marian Nistor/Alexandru Stamatiad)

Angela Similea – Lumea mea (27.04.2005, OVO Music 0001, 0002) – CD si Caseta Audio

Mi-ai spus adio (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik)
Vreau ziua ce-o sa vina (Ovidiu Komornyik/Angela Similea)
Cuvântul tau (George Popa/Roxana Popescu)
Iubesc aceasta zi (Viorel Gavrila/Roxana Popescu)
Te-as alege din nou (Marius Teicu/Liliana Stefan)
Suflet pierdut (Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik, Roxana Popescu) – în duet cu Ovidiu Komoryik
Cred în minuni (George Popa/Roxana Popescu)
Vis de femeie (Marcel Dragomir/Roxana Popescu)
Am viata mea (Ovidiu Komornyik/Angela Similea)
Vreau sa intru în joc (Mihai Onila/Eugen Rotaru)
Dupa noapte, vine zi – Remix (Aurel Giroveanu/Tudor Musatescu)
Voi cânta (Ovidiu Komornyik/Roxana Popescu)

Anii 70 vol. 1 (10.07.2007, OVO Music 0017) – CD

Dupa noapte vine zi (Aurel Giroveanu/Tudor Musatescu)
Marea cânta (Paul Urmuzescu/Vlaicu Bârna)
Iubire, tu (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Amurgul (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Când baietii ne privesc (Marcel Dragomir/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Nu vreau sa-mi dai infinitul (Marcel Dragomir/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Un albastru infinit (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)
Din amintiri nu poti trai o viata (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbrava)
Omleta din oua de broasca testoasa (Vasile Sirli/Tania Lovinescu, Gica Iutes)
Pânza barcilor (Ion Cristinoiu/Flavia Buref)
Pastel (Marius Teicu/Tania Lovinescu)
De n-ai fi tu (Marcel Dragomir/Mihai Dumbrava)
De veghe la portile iubirii (Vasile V. Vasilache/Victor Bratulescu)
Un cântec (Marius Teicu/Mihai Constantinescu)
Mar (Marcel Dragomir/Vasile Nicolescu)
Vis omenesc (Marcel Dragomir/Aurel Storin)
Cântec fara nume (Marcel Dragomir/Flavia Buref)
Lumina vietii (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)
Inscriptie pe un tablou (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
Pentru tine, draga mea (Marcel Dragomir/Aristide Mircea)
Tangoul (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)

Anii 70 vol. 2 (28.11.2007, OVO Music 0019) – CD

Am legat copacii la ochi (Marian Nistor/Marin Sorescu)
Bunule, pamântule (Dan Stefanica/Eugen Rotaru)
Cântec fara final (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Gulliver (Marcel Dragomir/Flavia Buref)
Caldura mâinii tale/Cântec pentru mama (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Din amintiri nu poti trai o viata (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbrava)
Dragoste de mama (Horia Moculescu/Eugen Rotaru)
E cântecul tau (Vasile V. Vasilache/Victor Bratulescu)
Dumbrava minunata (Mircea Romcescu/Diana Turconi)
Florile iernii/Ninge, ninge (Vasile V. Vasilache/Flavia Buref)
Lautarii (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)
Mare cu nume de noapte (Camelia Dascalescu/Flavia Buref)
N-am sa-ti iert privirea (Marcel Dragomir/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Odata/Am privit acelasi rasarit (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Poarta clipelor (Marcel Dragomir/Angel Grigoriu)
Romanticii (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)
Suntem tineri români (Vasile V. Veselovski/Ion Lotreanu)
Un copil m-a întrebat (Mircea Romcescu/Mircea Romcescu)
Unde esti, copilarie? (Marius Teicu/Sasa Georgescu)
Viata fara tine (Ion Cristinoiu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

Muzica de Colectie, Vol. 30 – Angela Similea (CD aparut împreuna cu Jurnalul National, Editie de Colectie din 05.12.2007) – CD

Buna ziua, dragoste (Jolt Kerestely/Dan V. Dumitriu)
Ce loc mai am în viata ta? (Cristina Dimitriu/Claudia Delean)
Hai sa ne-mpacam (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
De dragul tau (Marian Nistor/Sandu Stefanescu)
Fericirea traieste în noi (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
E mare lucru sa fii om (Marcel Dragomir/George Tarnea)
Iubeste-ma mereu (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Noapte buna, Bucuresti (Temistocle Popa)
Nu stii ce vrei (Ion Cristinoiu/Nicolae Dumitru)
Sa nu juri ca ma iubesti (Jolt Kerestely/Ion Rus)
Bun veniþ raza de soare (Edmond Deda/Aurel Storin)
Cântec pentru mama (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Nesuferita tristete (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Nu privi înapoi (Aurel Giroveanu/Aurel Felea)
Ploaia si noi (Vasile V. Vasilache/Flavia Buref)
Sanie cu zurgalai (Richard Stein/Liliana Delescu)
Legendele marii (George Grigoriu/Angel Grigoriu)
Hai sa cântam! (Valentiu Grigorescu/Ciupi Radulescu)
Carnaval (Liviu Tudan/Liviu Tudan)
Azi (Adrian Enescu/Dan V. Dumitriu)

Nostalgie – Disc de autor: Marian Nistor (2008, Taifasuri Media) – CD aparut împreuna cu Revista Taifasuri, pe 28 august 2008

Îngaduie-i iubirii (Marian Nistor/Corneliu Serban)
Vis vegetal (Marian Nistor/Magda Isanos)
Recheama-ma si-am sa revin (Marian Nistor/Sandu Stefanescu)
Eu cu cine-mi joc iubirea? (Marian Nistor/George Tarnea)
Îmi pare rau de fiecare clipa (Marian Nistor/Ion Alexandru, Victor Eftimiu)
Declaratie (Marian Nistor/Mihai Codreanu)
Am legat copacii la ochi (Marian Nistor/Marin Sorescu)
Gheorghe, Gheorghe (prelucrare folclor)
Sa fiu o floare (Marian Nistor/Ioana Proca)
Balada iubirilor deschise (Marian Nistor/George Tarnea)
De dragul tau (Marian Nistor/Sandu Stefanescu)
O lacrima (Marian Nistor/Octavian Goga)
Nostalgie (Marian Nistor/Demostene Botez)
Grabeste-te si vino (Marian Nistor/Alexandru Stamatiad)

Angela Similea si Ovidiu Komornyik – De dragul tau (2008, OVO Music/Revista Felicia 0026) – CD aparut împreuna cu Revista Felicia, pe 28 august 2008

Muzica: Ovidiu Komornyik

De dragul tau (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik) – în duet cu Ovidiu Komornyik
Buni prieteni (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik) – în duet cu Ovidiu Komornyik
O viata împreuna (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik) – în duet cu Ovidiu Komornyik
Îngerul tau (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik) – în duet cu Ovidiu Komornyik
Taina mea (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik) – în duet cu Ovidiu Komornyik
Suflet pierdut (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik, Roxana Popescu) – în duet cu Ovidiu Komornyik
Nu mai vreau (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik) – în duet cu Ovidiu Komornyik
Ce bine-mi pare (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik) – în duet cu Ovidiu Komornyik
Minunile sunt lânga noi (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik) – în duet cu Ovidiu Komornyik
Fara dragoste (Ovidiu Komornyik/Ovidiu Komornyik) – în duet cu Ovidiu Komornyik

Anii 80 vol. III (06.08.2009, OVO Music 0039) – CD

Casa mea (Ion Cristinoiu/Ion Cristinoiu)
Voi râde iar (Marius Teicu/ Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
De ce te uiti la mine? (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
De singuratate (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)
Iubeste-ma de-ti plac asa cum sunt (Marcel Dragomir/George Tarnea)
Ma rog (Marcel Dragomir/Mihai Beniuc)
Grabeste-te si vino (Marian Nistor/Alexandru Stamatiad)
Da-mi mâna ta, pireten drag (Jolt Kerestely/Ion Rus)
Nu stii ce vrei (Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru)
Trenul galben fara cai (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)
Azi (Adrian Enescu/Dan V. Dumitriu)
Eu cu cine-mi joc iubirea? (Marian Nistor/George Tarnea)
Noapte, fata cu cercei de smoala (Jolt Kerestely/Ion Rus)
Sa fiu o floare (Marian Nistor/Ioana Proca)
Asta seara (Mircea Dragan/Eugen Rotaru)
Mai saruta (Marian Nistor/Vera Inber)
Nu voi plânge niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Iubite (Temistocle Popa/Eugen Dumitru)
Ce-ar fi sa fiu? (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)
Evanghelina (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)

Anii 80 vol. IV (23.12.2010, OVO Music 0055) – CD

Daca n-ai fi existat (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu)
Eu (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)
O zi (Marius Teicu/Sasa Georgescu)
Adu-mi clipa de lumina (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)
Tu esti (Marcel Dragomir/Aurel Storin)
Ninsorile de flori (Adrian Enescu/Dan V. Dumitriu)
Când vei înceta sa ma iubesti (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
Nostalgie (Marian Nistor/Demostene Botez)
Tu esti omul ideal (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu)
Adio, dar ramân mereu cu tine (Cornel Fugaru/Dan V. Dumitriu)
La revedere (Marcel Dragomir/Eugen Rotaru)
Balada iubirilor deschise (Marian Nistor/George Tarnea)
Viata merge iubind înainte (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Cât as fi vrut (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Recheama-ma si-am sa revin (Marian Nistor/Sandu Stefanescu)
Dor de viata (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu)
Hai sa ne-mpacam (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)
Traiesc (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Ultimul tramvai (Ionel Tudor/Andreea Andrei)
Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Angela Similea – Traiesc (24.04.2019, Eurostar E1038) – CD

Muzica: Marius Teicu

Cheama iubirea, ad-o-napoi (Marius Teicu/Theodora Popa Mazilu)
Lumina vietii (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)
Iubeste-ma (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Nu voi plânge niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Odata-n viata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Nu uita (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – în duet cu Marius Teicu
Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Theodora Popa Mazilu)
Cineva (Marius Teicu/Sasa Georgescu)
O zi (Marius Teicu/Sasa Georgescu)
Nu meritai (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)
Voi râde iar (Marius Teicu/ Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Tu, iubirea mea (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru) – în duet cu Marius Teicu
Te-as alege din nou (Marius Teicu/Liliana Stefan)
Traiesc (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Angela Similea – Sa ne reamintim (24.04.2019, Eurostar E1039) – CD

Muzica: Marius Teicu

Ce-ar fi sa fiu? (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)
Un cântec (Marius Teicu/Mihai Constantinescu)
Nu voi putea uita niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Viata este mai frumoasa (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Flacara nestinsei iubiri (Marius Teicu/Theodora Popa Mazilu)
Pastel (Marius Teicu/Tania Lovinescu)
Viata merge iubind înainte (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Lautarii (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)
Fericirea traieste-n noi (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Caldura mâinii tale/De-ai mai trai maicuta (Marius Teicu/Theodora Popa Mazilu)
Unde esti copilarie (Marius Teicu/Sasa Georgescu)
Singuratatea (Marius Teicu/Eugen Rotaru)
Ma regasesc doar în iubirea ta (Marius Teicu/Carmen Aldea-Vlad)
Sa ne reamintim – Potpuriu (Marius Teicu)

DISCOGRAFIE TEATRU RADIOFONIC/MUSICAL

Edmond Deda – Corina (1984, Electrecord ST-EXE 02485/02486) – 2 LP

Musical de Edmond Deda, dupa “Jocul de-a vacanta” de Mihai Sebastian. Texte muzicale: Cella Tanasescu

Edmond Deda – O noapte de vis/Fratele meu, Charles (1988, Electrecord ST-EDE 03368) – LP

Fratele meu, Charles (Libret de Alecu Popovici si Edmond Deda, dupa comedia “Scoala barfelilor” de Richard Sheridan)

DISCOGRAFIE STRAINA

The Golden Orpheus’74 – Editia X (1974, Balkanton BTA 1723) – Bulgaria

B4. Tu esti primavara mea (You Are My Springtime) (Florin Bogardo/Ioana Diaconescu)

Sopot’77 (1977, Wifon NK-432) – Polonia

B3. Un albastru infinit (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)

The Winners of The International TV Contest of Variety Songs (1981, Melodiya C 60-16353-4) – URSS

B4. Pentru tine, draga mea (Marcel Dragomir/Aristide Mircea)

DISCOGRAFIE COLECTIVA ROMÂNEASCA (pâna în 2005)

DISCURI SINGLE SI EP

4 noi succese ale muzicii usoare (1972, Electrecord 45-EDC 10.243) – EP

04. Hoinarul (Petersen/Cecilia Silvestri)

4 melodii de George Grigoriu (1972, Electrecord EDC 10.271) – EP

04. Nici tu, nici eu (George Grigoriu/Angel Grigoru & Romeo Iorgulescu)

Nu vreau sa-mi dai infinitul – Melodii de Marcel Dragomir (1974, Electrecord 45-EDC 10.443) – EP

01. Nu vreau sa-mi dai infinitul (Marcel Dragomir/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

Melodii de Ramon Tavernier (1976, Electrecord 45-STM-EDC 10.511) – Single

01. Dar nimeni nu-i ca noi (Ramon Tavernier/Mircea Block) – în duet cu Cornel Constantiniu

Melodii de Valentiu Grigorescu (1978, Electrecord 45-EDC 10.602) – EP

01. Hai sa cântam (Valentiu Grigorescu/Ciupi Radulescu)

Melodii de Marcel Dragomir (1978, Electrecord 45-EDC 10.622) – EP

01. Vis omenesc (Marcel Dragomir/Corina Braneanu) – cu Formatia Savoy

Casa de discuri “Electrecord” va ureaza La multi ani!’89 (1988, Electrecord CS 212) – Single

02. Sa traiesti, mladita a neamului meu (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – în duet cu Marius Teicu

DISCURI LP, CASETE AUDIO si CD-uri

Laureatii concursului “Cerbul de Aur 1970” (1970, Electrecord EDE 0473) – LP

09. Dupa noapte, vine zi (Aurel Giroveanu/Tudor Musatescu)

Melodii din toata lumea IX (1972, Electrecord EDE 0639) – LP

A1. Ca la parada (Bruyn/Sasa Georgescu)

B3. Daca visezi cumva (Lindsay, Smith/Cecilia Silvestri)

Meridiane melodii (II) (1973, Electrecord STM EDE 0837) – LP

02. Balul/Bal a papa (J. Kluger, C. Desage/Petre Idriceanu)

Meridiane melodii (4) (1974, Electrecord STM EDE 01030) – LP

10. Asculta linistea/Black and White (Rodgers/Flavia Buref)

De la o melodie…la alta 3 (1974, Electrecord EDE 01069) – LP

08. Când baietii ne privesc (Marcel Dragomir/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

Balada pentru acest pamânt – Cântece din Concursul National de Muzica Usoara Mamaia’75 (1975, Electrecord EDE 01146) – LP

06. Pentru tine, tara mea (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbrava)

De la o melodie…la alta 5 (1976, Electrecord EDE 01297) – LP

01. Un albastru infinit (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)

10. Mar (Marcel Dragomir/Vasile Nicolescu)

Traiesc o zi frumoasa – Melodii de Aurel Giroveanu (1977, Electrecord EDE 01400) – LP

05. Dupa noapte, vine zi (Aurel Giroveanu/Tudor Musatescu)

12. Te-aud mereu (Aurel Giroveanu/Mihai Dumbrava) – în duet cu Cornel Constantiniu

Melodii de Ion Cristinoiu (1979. Electrecord STM-EDE 01581) – LP

04. O zi de-ar fi al meu pamântul (Ion Cristinoiu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

De la o melodie la alta (7) (1979, Electrecord EDE 01584) – LP

08. Poarta clipelor (Marcel Dragomir/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

…Si cântecele mele – Melodii de Misu Iancu (1980, Electrecord ST EDE 01636) – LP

06. N-am stiut (Misu Iancu/Alexandru Mandy)

11. Pentru nimic în lume (Misu Iancu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

Telegrame…Melodii de Marius Teicu (1980, Electrecord EDE 01669) – LP

10. Lumina vietii (Marius Teicu/Eugen Dumitru)

Melodii de Marcel Dragomir – Trebuie sa crezi în iubire (1980, Electrecord EDE 01724) – LP

03. Cântec fara nume (Marcel Dragomir/Flavia Buref)

07. Pentru tine, draga mea (Marcel Dragomir/Aristide Mircea)

Melodii de Vasile Veselovski (1980, Electrecord ST-EDE 01785) – LP

05. Tangoul (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)

07. Romanticii (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)

Ploua cu soare – Melodii de Marius Teicu (1982, Electrecord ST-EDE 02012)

06. Voi râde iar (Marius Teicu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

Melodii’81 (1) (1982, Electrecord ST-EDE 02030) – LP

06. Adu-mi clipa de lumina (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)

Melodii’81 (2) (1982, Electrecord ST-EDE 02031) – LP

06. Piano, Pianissimo (Ionel Tudor/Harry Negrin)

Melodii’81 (3) (1982, Electrecord ST-EDE 02032) – LP

04. Voi râde iar (Marius Teicu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

Melodii’81 – Concertul Laureatilor (4) (1982, Electrecord ST-EDE 02033) – LP

A5. Adu-mi clipa de lumina (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru) – live

A7. Piano, Pianissimo (Ionel Tudor/Harry Negrin) – live

B5. Voi râde iar (Marius Teicu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) – live

Melodii’82 (1) (1983, Electrecord ST-EDE 02137) – LP

08. Cineva (Marius Teicu/Sasa Georgescu)

Melodii’82 (3) (1983, Electrecord ST-EDE 02139) – LP

05. La revedere (Marcel Dragomir/Eugen Rotaru)

11. Casa mea (Ion Cristinoiu/Ion Cristinoiu)

Melodii’83 (1) (1984, Electrecord ST-EDE 02367) – LP

03. O zi (Marius Teicu/Sasa Georgescu)

Melodii’83 (2) (1984, Electrecord ST- EDE 02368) – LP

02. De singuratate (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Melodii’83 (3) (1984, Electrecord ST- EDE 02369) – LP

08. Sa te gândesti din când din când la mine (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)

Invitatie la discoteca 4 (1984, Electrecord ST-EDE 02583) – LP

06. Tangoul (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)

09. Eu (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)

Mamaia’84 (1) (1984, Electrecord ST EDE 02631) – LP

09. Împreuna vom învinge (Marcel Dragomir/Lucian Avramescu)

10. A opta minune (MariusTeicu/Mihai Maximilian) – în duet cu Corina Chiriac

Mamaia’84 (5) (1984, Electrecord ST EDE 02635) – LP

06. De n-ai sa vii (Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru)

Melodii’84 (1) (1985, Electrecord ST EDE 02636) – LP

04. Traiesc (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Marius Teicu – Fotografia (1985, Electrecord ST-EDE 02644) – LP

02. Nu uita (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – în duet cu Marius Teicu

Estival Top (1985, Electrecord ST-EDE 02654, STC 00290) – LP & Caseta audio

10. Tu esti (Marcel Dragomir/Aurel Storin)

Mamaia’85 (2) (1985, Electrecord ST EDE 02770) – LP

12. Voi cânta pentru Mileniul III (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Mamaia’85 (4) (1985, Electrecord ST EDE 02772) – LP

04. Adio, dar ramân mereu cu tine (Cornel Fugaru/Dan Dumitriu)

08. Dor de viata (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu)

Melodii’85 (1) (1986, Electrecord ST EDE 02851) – LP

03. Buna ziua, dragoste (Jolt Kerestely/Aurel Storin)

Slagare, slagare (1986, Electrecord ST EDE 02999) – LP

01. Nu-mi lua iubirea daca pleci (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

08. E la moda sau nu e? (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Sofia – Bucuresti (1986, Electrecord/Balkanton ST-EDE 03041, STC 00444) – LP & Caseta Audio
08. E la moda sau nu e (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Melodii’86 (1) (1987, Electrecord ST EDE 03072) – LP

08. Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/ Teodora Popa Mazilu)

Melodii’86 (2) (1987, Electrecord ST EDE 03073) – LP

07. Balada iubirilor deschise (Marian Nistor/George Tarnea)

Melodii’86 (4) (1987, Electrecord ST EDE 03075) – LP

09. Fata cu cercei de smoala (Jolt Kerestely/Ioan Rus)

Melodii’87 (1) (1987, Electrecord ST EDE 03291) – LP

01. Cheama iubirea, ad-o-napoi (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Melodii’87 (2) (1987, Electrecord ST-EDE 03292) – LP

05. Hai sa ne-mpacam (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)

Puterea dragostei (1989, Electrecord ST-EDE 03553, STC 00600) – LP & Caseta audio

02. Tu esti (Marcel Dragomir/Eugen Rotaru)

Succese’89 – Un pas spre infinit (1990, Electrecord ST-EDE 03704) – LP

06. Ultimul tramvai (Ionel Tudor/Andreea Andrei)

Jolt Kerestely – Lumea de dragoste (1990, Electrecord ST-EDE 03763, STC 00650) – LP & Caseta audio

01. Lumea de dragoste (Jolt Kerestely/Aurel Storin)

05. Noapte, fata cu cercei de smoala (Jolt Kerestely/Ion Rus)

Ecoul vorbelor dintâi (Jolt Kerestely/C. Delean) – Bonus caseta audio

Succese Estivale (1990, Electrecord ST-EDE 03828) – LP

04. Spune-mi care este vina (Jolt Kerestely/Dan V. Dumitriu)

10 Top’91 (1992, Electrecord ST-EDE 04114, STC 00801) – LP & Caseta Audio

08. De m-ai mintit (Marius Teicu/Dan V. Dumitriu)

Succese Pop Românesti (2) (1993, Roton P 3017) – Caseta audio

B5. Asta seara (Mircea Dragan/Eugen Rotaru)

Slagare de Marius Teicu (1994, Electrecord EDE 04318, STC 0986) – LP & Caseta Audio

09. Vreau adevarul sa te pot iubi (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

Marian Nistor – Domnisoara, Domnisoara (1993, Eurostar CDS-CS 00103) – Caseta Audio

A7. Nostalgie (Marian Nistor/Demostene Botez)

Formatia Savoy, Marian Nistor, Cristina – Scrisoare pe o frunza de tutun (1994, Eurostar CDS-CS 0145) – LP

02. Am legat copacii la ochi (Marian Nistor/Marin Sorescu)

George Grigoriu – În lumea slagarului (1996, Electrecord, EDC 225, STC 001210) – CD

07. Amurgul (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

Aurel Giroveanu – Toti trubadurii lumii (1996, Electrecord STC 001146) – Caseta Audio
A6. Nu privi înapoi (Aurel Giroveanu/Aurel Felea)

Jolt Kerestely – Tacutele iubiri (1997, Genius CD – GCD 017, G 075) – CD & Caseta Audio

11. Lumea de dragoste (Jolt Kerestely/Aurel Storin)

13. Spune-mi care este vina (Jolt Kerestely/Dan V. Dumitriu)

Marius Teicu – Parada vedetelor (1997, Zone Records 9712110-2, 9712118-4) – CD & Caseta Audio

11. Flacara nestinsei iubiri (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

12. Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/ Teodora Popa Mazilu)

13. Tu, iubirea mea (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru) – în duet cu Marius Teicu

34. (Muzica) A opta minune (Marius Teicu/Mihai Maximilian) – în duet cu Corina Chiriac

Formatia Savoy – Best vol. 2 (1999, Metropol MCD 138) – CD
13. Îmi pare rau de fiecare clipa (Marian Nistor/Ion Alexandru, Victor Eftimiu)

14. Îngaduie-i iubirii (Marian Nistor/Corneliu Serban)

Marius Teicu – Love Songs/Cântece de dragoste (2000, Eurostar E 146) – CD si Caseta Audio

01. Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

02. Tu, iubirea mea (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru) – în duet cu Marius Teicu

11. Ce-ar fi sa fiu (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)

15. Ma regasesc doar în iubirea ta (Marius Teicu/Carmen Aldea Vlad)

16. Cheama iubirea ad-o înapoi (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Te asteapta un om – Slagare semnate Ion Cristinoiu (2000, Electrecord EDC 385) – CD si Caseta Audio

03. De n-ai sa vii (Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru)

07. Casa mea (Ion Cristinoiu/Ion Cristinoiu)

09. De singuratate (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)

16. Daca n-ai fi existat (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu)

Vasile Veselovski – Strada Sperantei (2001, Electrecord EDC 442) – CD si Caseta audio
03. Tangoul (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)

…Frumoasele mele lalele – Melodii de Temistocle Popa (2001, Electrecord EDC 454), STC 001209) – CD si Caseta audio
04. Iubite (Temistocle Popa/Ovidiu Dumitru)

Pentru mama mea (2001, Electrecord STC 001305) – Caseta Audio

01. Mai vino, mama (Marcel Dragomir/Ioan Lucian Bentu)

Marius Teicu – Chemarea Dragostei (2003, Casa Radio ADD 083) – CD

03. Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

16. Cheama iubirea ad-o înapoi (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

21. Ce-ar fi sa fiu (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)

124 Slagare, pe versuri de Eugen Rotaru – vol. 1 (2004, Muzica 2001 017 / 2006, Star Media Music SMM 106) – CD

03. De singuratate (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)

09. Eu (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)

16. Voi dansa cu tine ((Marcel Dragomir/Eugen Rotaru)

124 Slagare, pe versuri de Eugen Rotaru – vol. 2 (2004, Muzica 2001 018 / 2006, Star Media Music SMM 106) – CD

16. La revedere (Marcel Dragomir/Eugen Rotaru)

124 Slagare, pe versuri de Eugen Rotaru – vol. 3 (2004, Muzica 2001 019 / 2006, Star Media Music SMM 106) – CD

06. Traiesc (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

12. Fericirea traieste-n noi (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

124 Slagare, pe versuri de Eugen Rotaru – vol. 4 (2004, Muzica 2001 020 / 2006, Star Media Music SMM 106) – CD

08. Iubeste-ma (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

13. Nu uita (Marius Teicu/Eugen Rotaru) – în duet cu Marius Teicu

17. Singuratatea (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

124 Slagare, pe versuri de Eugen Rotaru – vol. 5 (2004, Muzica 2001 021 / 2006, Star Media Music SMM 106) – CD

15. Viata merge înainte (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

18. Nu voi plânge niciodata (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

124 Slagare, pe versuri de Eugen Rotaru – vol. 6 (2004, Muzica 2001 022 / 2006, Star Media Music SMM 106) – CD

18. Dragoste de mama (Horia Moculescu/Eugen Rotaru)

20. Oricine-ai fi (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)

70’s Show – Cele mai mari succese românesti (2004, Electrecord EDC 615/Cat Music 101 2456 1, 101 2456 4/Prima TV) – CD & Caseta Audio

12. Sa te gândesti din când în când la mine (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)

Cântecele noastre toate – Muzica de colectie (2004, Jurnalul National/Intercont Music/Electrecord, IMCD 1249, IMMC 1249) – CD & Caseta Audio

13. Casa mea (Ion Cristinoiu/Ion Cristinoiu)

Cornel Fugaru – Fugar(u) prin lumea muzicii (2004, Casa Radio ADD 150) – 4 CD
CD4

11. Adio, dar ramân mereu cu tine (Cornel Fugaru/Dan Dumitriu)

Parada Slagarelor 1 (2005, Electrecord EDC 622, STC 001559) – CD & Caseta Audio

01. Nufarul alb (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu) – în duet cu Florin Piersic

12. Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

Cutia cu amintiri (2005, Electrecord EDC 667/Cat Music 101 2501 2, 101 2501 4) – CD & Caseta Audio

14. De singuratate (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)

The Best Romanian Collection (2005, C.D.S. Music NC 005) – 10 CD

CD Marcel Dragomir

01. Sa mori de dragoste ranita (Marcel Dragomir/Aurel Storin)

03. Un albastru infinit (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru)

04. Nufarul alb (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu) – în duet cu Florin Piersic

08. Sa te gândesti din când în când la mine (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)

10. În ochii tai (Marcel Dragomir/Ioan Lucian Bentu)

11. Trenul galben fara cai (Marcel Dragomir/George Tarnea)

14. De ce te uiti la mine? (Marcel Dragomir/Teodora Popa Mazilu)

15. Îti amintesti de mine (Marcel Dragomir/George Tarnea)

17. Între noi tangoul (Marcel Dragomir/Aimee D’Albone)

CD Ionel Tudor

03. Piano, Pianissimo (Ionel Tudor/Harry Negrin)

06. Ultimul tramvai (Ionel Tudor/Andreea Andrei)

CD Marius Teicu

02. Nu-mi lua iubirea (Marius Teicu/Teodora Popa Mazilu)

07. Traiesc (Marius Teicu/Eugen Rotaru)

10. Ce-ar fi sa fiu (Marius Teicu/Ovidiu Dumitru)

CD Temistocle Popa

06. Iubite (Temistocle Popa/Ovidiu Dumitru)

CD George Grigoriu

11. Iubire, tu (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

18. Amurgul (George Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)

CD Jolt Kerestely

06. Noapte, fata cu cercei de smoala (Jolt Kerestely/Ioan Rus)

11. Lumea de dragoste (Jolt Kerestely/Aurel Storin)

Stefan Banica Jr. – Duete (2005, Cat Music 101 2534 2) – CD

04. Iubeste sincer (Stefan Banica Jr./Stefan Banica Jr.) – în duet cu Stefan Banica Jr.

Parada Slagarelor 2 (2005, Electrecord EDC 678) – CD

08. Dupa noapte, vine zi (Aurel Giroveanu/Tudor Musatescu)

Ovidiu Komornyik – Când vin acasa (2005, OVO Music 0003, 0004) – CD si Caseta Audio

06. Fara dragoste (Ovidiu Komornyik/Roxana Popescu) – în duet cu Ovidiu Komornyik

sursa: topromanesc.ro