16 milioane de euro pentru creşterea gradului de siguranţă pe Aeroportul Internaţional Craiova

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, anunta semnarea unui contract cu finantare din fonduri europene a cărui valoare totală se apropie de 16 milioane de euro si care vizează creşterea gradului de siguranşă pentru întreg Aeroportul Internaţional Craiova (AIC).
Potrivit presedintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, noul demers face parte dintr-un întreg pachet de investiţii care urmăresc dezvoltarea acestui obiectiv strategic, esenţial pentru regiunea Oltenia, şi îmbunătăţirea continua a conditiilor oferite atât pasagerilor, cât şi operatorilor de transport aerian.
„Aeroportul Internaţional Craiova a fost reabilitat în exerciţiul financiar precedent tot cu ajutorul fondurilor nerambursabile si iată că acum cunoaşte o nouă etapă de modernizare, susşinută încă o dată printr-un program al Uniunii Europene.

Vicepresedintele CJ Dolj Cosmin Vasile a evidentiat faptul ca noul demers ridică la peste 200 de milioane de euro valoarea principalelor investitii derulate cu fonduri nerambursabile de Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate în acest mandat.
„Proiectul pentru care am obtinut astăzi finanţare este unul complex şi include o serie de investiţii care vor conduce la îmbunătăţirea gradului de siguranţă la aeroport. Astfel, vom construi, pe tot perimetrul AIC, un drum tehnologic prevăzut cu instalaţie de iluminat şi propriul sistem de supraveghere şi detecţie, ceea ce va permite depistarea rapidă a oricăror eventuale incidente, dar şi deplasarea operativă a echipei speciale de intervenţie. De altfel, aceasta va beneficia de propria remiză modernă, clădire care va fi construită tot în cadrul acestui demers. În plus va fi extins sistemul de camere video cu ajutorul cărora sunt monitorizare zonele din interiorul şi din vecinătatea terminalelor şi vor fi procurate echipamente de detecţie pentru verificarea bagajelor de mână şi de cală.

Odată cu noul contract valoarea totală a principalelor investiţii pe care le derulăm cu finanţare din surse nerambursabile – fie programe ale UE, fie Programul Naţional de Dezvoltare Locală II – depăşeşte net 200 de milioane de euro, ceea ce reprezintă, prin comparaţie, de 30 de ori mai mult decât bugetul propriu pentru dezvoltare al CJ Dolj pentru anul în curs.


La rândul său, directorul AIC, Adrian Predescu, a declarat: „Investiţia este absolut necesară în vederea asigurării securităţii complete a Aeroportului Internaţional Craiova, în conformitate cu legislaţia şi reglementările europene în vigoare privind funcţionarea aeroporturilor internaţionale.”
Proiectul „Securizare completă (outdoor/indoor) a Aeroportului Internaţional Craiova” este finanţat în cadrul Axei prioritare 2: „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabilş?i eficient” a Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 şi are o valoare totală de 76.014.000,91 lei (echivalentul a 15.706.670 de euro), inclusiv TVA.