Asculta Live
LIVE :
Slow Music

Vorbeşte şi scrie corect! 31 august este ziua limbii române.


Pe 31 august este celebrată limba noastră – maternă, oficială, literară, vorbită, scrisă, pe web, îmbogăţită sau sărăcită, cultivată sau maltratată, în numele celor 28 de milioane de vorbitori de limba română din toata lumea.

Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române.

Ziua Limbii Române este marcată de autorităţi şi instituţiile publice, de reprezentanţele diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural- educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii numărul 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Manifestările naționale şi cele internaționale îşi propun să-i unească pe 31 august pe cei care vorbesc şi simt românește şi dau ocazia de a ne reaminti că limba noastră-i o comoară şi că limba română este patria mea, iar dacă vreţi să marcaţi acest eveniment, vorbiţi corect!

Comentarii