Asculta Live
LIVE :
Direct ce-ti place

THE DOORS


 

The Doors (înfiinÈ›at în 1965, în Los Angeles, California) a fost un grup american de muzică rock foarte cunoscut È™i influent.

Originile, 1965 – 1966

 

Albumul de debut care poartă numele formaÅ£iei – The Doors (1967)

 

ÎnfiinÈ›ată în 1965 în Los Angeles, California, după o

întâlnire dintre studenÈ›ii universitaÈ›ii de film „UCLA” Jim (James Douglas) Morrison

È™i Ray Manzarek, „The Doors” a devenit unul dintre fenomenele artistice de mare importanță ale

sfârÈ™itului anilor 1960. Ray Manzarek, specializat la pian/claviaturi, formase împreună cu cei 2

frați ai săi o trupă numită Rick And The Ravens și căuta un solist și un baterist. A fost imediat

impresionat de Morrison după ce l-a ascultat cântând o piesă cu versuri proprii –

„Moonlight Drive”. Odată cu el a fost recrutat È™i bateristul John Densmore È™i s-au

înregistrat 6 piese cu versuri scrise de Jim în această formulă. NemulÈ›umiÈ›i de rezultatul

înregistrărilor, fraÈ›ii lui Manzarek au părăsit trupa, fiind amândoi înlocuiÈ›i de un

prieten al lui John Densmore – chitaristul Robby Krieger. Robby Krieger È™i John Densmore cântaseră cu

The Psychedelic Rangers È™i îl cunoÈ™teau pe Manzarek de la È™edinÈ›ele de meditaÈ›ie în comun.

În noua componență trupa s-a remarcat rapid în numeroase cluburi începând cu London

Fog de pe Sunset Strip.

 

Formația și-a luat numele dupa titlul unei

cărÈ›i scrise de Aldous Huxley, The Doors of Perception, care era la rându-i împrumutat dintr-un

vers al artistului È™i poetului secolului al 18-lea, William Blake: „If the doors of perception were

cleansed (deseori citat greÈ™it ca „opened” în acest context), every thing would appear to man

as it is, infinite.”

Înregistrări timpurii, 1966 – 1969

 

După ce a fost descoperită de către producătorul David Pollack, formația

cânta în cluburi precum London Fog de pe Sunset Strip (zonă recunoscută pentru restaurantele È™i

viaÈ›a de noapte a părÈ›ii de vest a oraÈ™ului Los Angeles) È™i mai târziu Whisky A Go-Go (se spune că

scena rock`n`roll a luat naștere odată cu deschiderea acestui club de noapte). Personajul central și

totodată controversat al trupei, Jim Morrison, prin interpretarea excentrică a compoziției intitulate

„The End”, în 1966, a făcut ca trupa să fie dată afară din Whisky A Go-Go, patronii

interzicându-le să mai cânte acolo. Acest eveniment a avut È™i o parte bună… atrăgând

atenÈ›ia celor de la Elektra Records, cu care au È™i semnat un contract, marcând începutul unei

colaborări îndelungate È™i pline de succes cu producătorul Paul Rothchild È™i inginerul Bruce Botnick.

LP-ul lor de debut care poartă numele formației conține o mare parte dintre piesele lor, inclusiv drama

muzicală de 11 minute „The End”. Cu formaÈ›ia aflată în plină formă, de o energie È™i o

ambiÈ›ie ieÈ™ite din comun, înregistrarea albumului a durat doar câteva zile, fiind aproape

în întregime cântat live în studio, cu majoritatea pieselor înregistrate din

prima interpretare. Morrison și Manzarek au regizat și un film inovativ de promovare a single-ului

„Break on Through”, care a reprezentat un moment important în dezvoltarea genului de film

numit videoclip muzical.

 

Lansat în ianuarie 1967, albumul a

provocat o adevărată senzaÈ›ie în cercurile muzicale, iar a doua piesă extrasă de pe acesta,

„Light My Fire”, a devenit hit, consacrând grupul ca una dintre formaÈ›iile americane de

succes ale anului 1967, alături de Jefferson Airplane și The Grateful Dead. Cu frumusețea-i saturniană, cu

magnetismul prezenței sale scenice și pantalonii mulați din piele, Morrison a ajuns fulgerător unul dintre

cele mai mari sex simboluri ale timpurilor lui, deÈ™i în scurtă vreme a devenit frustrat de condamnarea

sa la statutul de vedetă.

 

Cel de-al doilea LP al celor de la The

Doors, „Strange Days” a avut aproape acelaÈ™i impact ca È™i primul È™i a consolidat buna reputaÈ›ie

a grupului. Al treilea lor LP, „Waiting for the Sun” din 1968 a reprezentat schimbarea formatului

iniÈ›ial al stilului trupei, întrucât repertoriul original fusese epuizat È™i un altul nou a fost

compus. A devenit primul lor LP pe locul 1, iar piesa „Hello, I Love You a fost cel de-al doilea lor hit

pe locul 1 în clasamentul SUA. Albumul conÈ›inea È™i piesele „The Unknown Soldier”, pentru

care au auto-regizat È™i realizat un alt videoclip È™i „Not to Touch the Earth”, extras din

legendara lor piesă abstractă de 30 de minute intitulată „Celebration of the Lizard”, pe care din

cele declarate oficial nu au reuÈ™it să o înregistreze în întregime într-o versiune

satisfăcătoare pentru LP. În 1969, odată cu lansarea albumului „The Soft Parade”, formaÈ›ia

È™i-a îmbogățit posibilitaÈ›ile de exprimare muzicală prin utilizarea unor secÈ›iuni de corn, sau

corzi, precum È™i alte sunete dorite în anumite compoziÈ›ii (ca de exemplu colaborarea cu saxofonistul

Curtis Amy pe single-ul lor, „Touch Me”).

 

Pentru fanii

celor de la „The Doors”, muzica formaÈ›iei conÈ›inea versuri încarcate de referinÈ›e

sociale, psihologice È™i politice, compuse de nimeni altul decât de „The Lizard King” –

(regele È™opârlă), Jim Morrison. Ritmul de jazz al tobelor lui John Densmore, clapele

învăluitoare ale lui Ray Manzarek, cel care interpreta cu mâna stângă părÈ›ile asociate

de obicei chitării bas È™i contribuÈ›iile lui Robby Krieger la chitară în care se regăseau influenÈ›e

flamenco, indiene, blues È™i de chitară clasică, se combinau în stilul lor distinctiv. The Doors erau

o trupă neobiÈ™nuită în peisajul rock prin faptul că nu utilizau chitara bas în concerte,

Manzarek fiind cel care interpreta părțile bas cu o claviatură electrică bas Fender, o variantă a

binecunoscutului pian electric Fender Rhodes. Oricum, basistul Lonnie Mack a colaborat cu trupa la

înregistrările câtorva piese de pe LP-ul Morrison Hotel, iar Jerry Scheff (multă vreme basist

în serviciul lui Elvis Presley) È™i-a adus contribuÈ›ia pe LP-ul „L.A. Woman”.

 

Multe dintre piesele celor de la The Doors erau compuse în comun, pornite de la

ideile lui Manzarek, corelate cu versurile si unele linii melodice cu care contribuia Morrison, vreme în

care ceilalÈ›i inventau ritmul È™i armoniile melodiei. În timpul unei plimbări pe o plajă din

California, Morrison È™i Manzarek au trecut pe lângă o fată afro-americana, iar Morrison a scris

într-o seară versurile piesei Hello, I Love You referindu-se la acea fată în expresia

„dusky jewel” (giuvaer întunecat). Piesa a fost criticată întrucâtva la vremea

respectivă din cauza asemănării cu hitul „All Day and All of the Night” din 1965 al celor de la

The Kinks.

Controverse din timpul carierei, 1969 – 1971

 

The Doors È™i-a câÈ™tigat rapid o reputaÈ›ie atât pentru spectacolele live

provocatoare, cât È™i pentru stilul rebel. Jim Morrison a fost arestat pe scenă în New Haven,

Connecticut, pentru limbaj impropriu față de poliÈ›ie în timpul concertului. Într-o apariÈ›ie cu

o interpretare live la emisiunea Ed Sullivan Show a reÈ›elei TV „Columbia Broadcasting System” din

17 septembrie 1967, cenzura postului TV a cerut trupei să îÈ™i modifice textul piesei „Light My

Fire”, schimbând versul „Girl we couldn’t get much higher” cu „Girl we

couldn’t get much better” pentru a evita referirea la droguri. Cu toate acestea, Morrison a

cântat piesa în original È™i pentru că era o transmisie în direct, reÈ›elei CBS i-a fost

imposibil să îl oprească. Ed Sullivan a fost atât de furios încât a refuzat să dea

mâna cu membrii formaÈ›iei la plecare È™i nici nu au mai fost invitaÈ›i vreodată. Morrison a declarat

mai târziu că era foarte emoÈ›ionat în timpul interpretării È™i a uitat să facă modificarea.

(De altfel nu au fost singurii a căror re-apariție a fost interzisă la această emisiune. Cu 11 ani mai

devreme, lui Bo Diddley i-a fost interzisă prezenÈ›a atunci când a refuzat să cânte piesa

„Sixteen Tons”.)

 

Cel mai scandalos incident s-a

petrecut la concertul „Dinner Key Auditorium” din Miami, Florida, în 1969. S-a spus că

Morrison È™i-ar fi expus părÈ›ile intime în timpul spectacolului. A fost acuzat de expunere indecentă

È™i de comportament obscen, dar nu s-a ajuns la o concluzie clară. Morrison a declarat: „Am pierdut mult

timp cu procesul din Miami, cam un an È™i jumătate. Dar a fost o experiență valoroasă. Înaintea

procesului, aveam o atitudine imatură și nerealistă față de sistemul judiciar american. Procesul mi-a

deschis ochii.”

 

 

În timp ce

Morrison, solist vocal fiind, era în prim planul atenÈ›iei generale È™i avea o imagine mai mare

decât a celorlalÈ›i membri pe coperÈ›ile albumelor grupului, era foarte ferm când se punea

problema ca toÈ›i membrii grupului să primească recunoaÈ™terea publică. Cu ocazia unui concert, când

prezentatorul evenimentului a anunÈ›at: „Jim Morrison and The Doors”, Morrison, furios, a refuzat

intrarea în scenă până când grupul nu va fi anunÈ›at din nou, de data aceasta doar

„The Doors”.

 

În ultimii doi ani ai vieÈ›ii sale,

Morrison a redus consumul considerabil de droguri psihedelice È™i a început să bea, ceea ce în

schimb a început să-i afecteze abilitățile, atât pe scenă cât È™i în studio.

Încercând, se pare, să-È™i schimbe imaginea de „Rege Șopârlă” care ajunsese să

îl domine, Morrison s-a îngrășat È™i È™i-a lăsat barbă, determinând Elektra să

folosească fotografii făcute mai demult pentru coperta albumului lor „Absolutely Live ” LP,

apărut în 1970. În album apar înregistrări făcute în timpul turneului american din

1970 È™i la concertul din 1969 de la teatrul Aquarius È™i include o înregistrare live, în

întregime, a piesei „The Celebration of the Lizard”.

 

Al patrulea lor album, The Soft Parade (1969) este cel pe care grupul se străduieÈ™te să îÈ™i

păstreze impulsul; o încercare de a-È™i extinde soundul cu instrumente cu coarde È™i alămuri,

considerându-se că a avut cel mai mic succes dintre LP-urile cu Morrison, care avea deja o problemă

serioasă cu băuturile alcoolice È™i devenea din ce în ce mai dificil È™i nestatornic în studio,

drept pentru care sesiunile de înregistrare trenau săptămâni întregi, deÈ™i înainte

durau câteva zile.

 

Grupul a revenit puternic la forma precedentă

în 1970 cu excelentul album LP Morrison Hotel È™i părea pregătit să-È™i reia locul între

primele formaÈ›ii din America cu superbul L.A. Woman din 1971. A fost conceput ca o reîntoarcere la

rădăcini care explora bazele lor de blues È™i R&B,deÈ™i în timpul repetiÈ›iilor grupul a avut o

dispută serioasă cu Rothchild. DenunÈ›ând noul repertoriu ca un cocktail musical, el a renunÈ›at È™i a

predat frâiele producerii pe mâna lui Botnick. Rezultatul a fost considerat un clasic,

conÈ›inând unele dintre cele mai puternice piese È™i performanÈ›e de la debutul lor din 1967. Single-ul

atmosferic „Riders On The Storm” e constant difuzată de decenii la posturile de radio rock. Ultima

apariÈ›ie publică a The Doors a fost cea de la „Warehouse” in New Orleans, pe 12 decembrie 1970,

unde părea că Morrison avea o cădere nervoasă pe scenă (trântind în numeroase rânduri

microfonul de podeaua scenei).

După moartea lui Morrison, 1971 – 1989

 

În 1971, după înregistrarea albumului “L.A. Woman”, Morrison

a decis să ia o pauză È™i s-a mutat împreună cu iubita sa Pamela Courson la Paris. Morrison a murit

acolo în circumstanÈ›e misterioase la data de 3 iulie 1971; trupul său a fost găsit în cada

apartamentului său. S-a tras concluzia că a murit din cauza unui atac de cord, deși a fost dezvăluit mai

tarziu că nu i-a fost efectuată nici o autopsie înainte de a fi îngropat la Cimitirul

Père-Lachaise.

 

Zvonurile au continuat să circule pentru

mulÈ›i ani, invocând ideile ca Morrison È™i-a înscenat moartea să iasă din centrul atenÈ›iei sau

ca el ar fi murit într-un club de noapte din Paris È™i că trupul său fără viață ar fi fost dus pe

furiÈ™ înapoi în apartament. TotuÈ™i, în cartea sa „Wonderland Avenue”, fostul

prieten al lui Morrison, Danny Sugerman, declară că în decursul ultimei întâlniri cu

Pamela Courson, care a avut loc cu puÈ›in înainte de moartea acesteia din cauza unei supradoze de

heroină, ea i-a mărturisit că este responsabila întâlnirii dintre Morrison È™i heroină È™i,

pentru că el avea o fobie față de ace, ea i-a injectat doza care l-a omorît.

 

Formația Doors, rămasă fără Morrison, și-a continuat activitatea pentru

încă ceva timp. După ce iniÈ›ial au luat în considerare să aducă un nou vocalist în

locul lui Morrison, Krieger și Manzarek au trecut la voce și au mai scos două albume, Other Voices și Full

Circle. Au avut È™i concerte în aceasta perioadă.

 

Ambele albume

s-au vândut bine, dar nu în acelaÈ™i număr ca în perioada Morrison, È™i formaÈ›ia The Doors

a încetat înregistrările È™i concertele la sfârÈ™itul anului 1972. În timp ce primul

album stă sub nota caracteristică a stilului si al sound-ului Doors, ultimul album arată un Doors

explorând teritoriul jazz-ului. Pentru că nici unul dintre albume nu a fost reeditat, ele se găsesc

cel mai frecvent în reÈ›elele P2P pe internet si sunt reevaluate de către fani. Ambele albume sunt din

ce în ce mai mult văzute drept capodopere, chiar unii fani pretind că sunt cele mai bune albume Doors.

În 1979 Francis Ford Coppola a lansat filmul „Apocalypse Now” cu melodia „The End”

folosită proeminent în coloana sonoră. Cu ajutorul acesteia, „The Doors” au fost

descoperiți de noi fani.

Anii 1990 și ulterior

 

În 1991, regizorul Oliver Stone a lansat filmul “The Doors”, cu Val Kilmer în rolul

lui Morrison și cu sugestii de la Krieger, Densmore și Rothchild. Ian Astbury de la formația The Cult a

fost prima alegere a regizorului, dar Astbury a decis să nu intre în lumea cinematografiei (din motive

necunoscute). Ian a avut totuÈ™i de-a face cu “The Doors of the 21st Century” (vezi paragraful

următor). Deși mulți erau uimiți de personificarea lui Morrison de către Val Kilmer, filmul a avut

numeroase neconcordanțe cu realitatea și membrii grupui și-au arătat nemulțumirea fața de portretul pe

care Oliver Stone i l-a schițat lui Morrison, acesta fiind de multe ori prezentat ca un sociopat lipsit de

control.

 

În 2002 Manzarek È™i Krieger s-au reunit È™i au creat o

nouă versiune a The Doors, numită „The Doors of the 21st Century”. În locul lui Morrison,

noua formaÈ›ie îl avea pe vocalul britanic Ian Astbury, fost solist al formatiei din Regatul Unit The

Cult, cuAngelo Barbera la bass din fosta formație a lui Krieger. La primul lor concert grupul a anunțat că

tobarul John Densmore nu va urca pe scenă, È™i mai târziu s-a afirmat că nu putea cânta deoarece

suferea de È›iuit auditiv. Densmore a fost înlocuit la început cu Stewart Copeland, fost component

al trupei The Police, dar după ce Copeland È™i-a rupt mâna căzând de pe bicicletă,

înÈ›elegerea s-a sfârÈ™it prin acÈ›iuni în instanță reciproce È™i a fost înlocuit Ty

Dennis, care mai cântase cu Krieger.

 

Mai târziu,

Densmore a susÈ›inut că de fapt nu fusese invitat să ia parte la reuniune.În luna februarie a anului

2003 a încercat sa obÈ›ină o dispoziÈ›ie legală de a-È™i împiedica foÈ™ti colegi sa folosească

numele „The Doors of the 21st Century”. încercarea lui a fost respinsă în justiÈ›ie

în luna mai a aceluiaÈ™i an, chiar daca Manzarek a repetat declaraÈ›ia publică cum că invitaÈ›ia lui

Densmore de a reveni în formaÈ›ie este încă valabilă. S-a mai spus că rudele lui Morrison È™i

ale Pamelei s-au alăturat lui Densmore în încercarea de a le interzice lui Manzarek È™i Krieger

să folosească numele „The Doors”. În iulie 2005, Densmore a reuÈ™it să obÈ›ină o

hotărâre definitivă care le interzicea foÈ™tilor săi colegi să mai folosească numele The Doors.

Noua trupă È™i-a schimbat iniÈ›ial numele în „D21C” iar acum cântă sub numele deRiders

on the Storm (care este și numele unei formatii-tribut pentru Doors din nord-estul Statelor Unite).Le este

permis însă sa folosească nume ca „foÈ™tii Doors” sau „membrii trupei The

Doors”.Densmore a fost încă o dată fidel numelui The Doors, fiind ferm pe poziÈ›ie când a

refuzat să autorizeze folosirea melodiilor formÈ›iei The Doors în reclame TV,incluzând o ofertă

de 15 milioane de dolari de la Cadillac pentru a folosi piesa „Break on Through (to the Other Side)

„, fiind de părere că ar fii o încalcare a spiritului în care muzica a fost creată.

Densmore a scris un articol despre acest subiect pentru The Nation aici articolul este menționat și mai

jos.

Sunt oameni care și-au pierdut virginitatea pe muzica asta, s-au drogat pentru prima

oară pe muzica asta. Am cunoscut oameni care spuneau că au fost copii care au murit în Vietnam pe

muzica asta, alÈ›i oameni îmi spuneau despre persoane care nu s-au sinucis din cauza acestei

muzici… . Pe scenă, când interpretam piesele astea, păreau misterioase È™i magice. Asta nu se

inchiriază.

 

Manzarek și Krieger și-au menținut părerea că un

turneu ca o formaÈ›ie Doors renăscuta È™i folosirea muzicii în reclame sunt căi de a împiedica

The Doors să se È™teargă din istorie. Manzarek este citat în articolul amintit mai sus

spunând:

Cu toÈ›ii îmbătrânim. Ar trebui, noi trei, să cântăm

aceste piese deoarece, hey, sfârÈ™itul e mereu aproape. Morrison a fost un poet È™i, mai presus de

toate, un poet vrea să-i fie auzite cuvintele.

 

The Doors sunt ținuti

minte pentru interpretările lor È™amanice din concerte. Unii oameni se gândeau că ei erau doar simpli

rebeli americani ai muzicii rock. Jim Morrison spunea: “Îmi place orice reacÈ›ie obÈ›in prin

muzica mea. Orice să faci oamenii sa gândească. Adică dacă poÈ›i să faci o cameră plină cu oameni

beÈ›i È™i drogaÈ›i să se trezească È™i să gândeasca, înseamnă că faci ceva.”

 

Această popularitate rezistentă se reflectă în

vânzările constante ale înregistrărilor lor timpurii.

 

Componență

John Densmore – tobe

Robby Krieger –

chitară

Ray Manzarek – orgă, pian, claviaturi, bass

Jim (James

Douglas) Morrison – vocal, liderul formaÈ›iei

Comentarii