Ştiinţa pregăteşte finalul de sezon cu două amicale în compania Viitorului

Sâmbătă, în Bănie, „Știința” va da piept în două partide amicale cu FC Viitorul, formație clasată pe primul loc în play-out-ul Ligii 1. Cristiano Bergodi va avea șansa să-și vadă noii săi elevi pentru prima dată la lucru într-un meci și ar putea să-și facă o idee în ceea ce privește stilul de joc pe care-l va adopta Universitatea în etapele rămase de disputat până la finalul sezonului.

Nu se știu orele de disputare, probabil ca un meci să se joace de dimineață, în timp cel de-al doilea ar avea loc seara, iar tehnicienii ar putea să rotească întregul lot pentru a observa toți jucătorii pe care îi au la dispoziție.

Amicalele dintre Craiova și FC Viitorul se vor juca fără spectatori, iar cea mai probabilă locaţie pentru disputarea meciurilor este cantonamentul „Lunca Jiului.