Compania de Apă Oltenia S.A. a semnat, astăzi, 15.07.2020, al treilea contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”.
Este vorba despre CL 7, care prevede extinderea rețelelor de apă și
canalizare în localitățile doljene Breasta și Bucovăț. La semnarea
contractului au fost prezenți primarii celor două comune, Marin Marcu și
Marius Cristian Tuță, care au spus că vor „să vadă când se bagă sapa”.
Al treilea contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional
de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în
perioada 2014-2020”, DJ-CL-07 EXTINDERE REȚELE DE APĂ ȘI
CANALIZARE ÎN COMUNA BREASTA, EXTINDERE REȚELE DE CANALIZARE ÎN COMUNA
BUCOVĂȚ a fost câștigat și urmează să fie derulat de ASOCIEREA ACVATOT
S.R.L. – SIRIUS PROIECTARE STUDII S.R.L. – DRUM CONCEPT S.R.L., la o
valoare de 30.125.552 LEI (fără TVA).
Reprezentanții firmelor care au câștigat licitația au declarat că au
experiență în domeniu, au executat lucrări și pentru alte Companii de
Apă din țară promis că în cel mai scurt timp vor face vizite în teren,
în ambele localități, pentru a stabili toate detaliile demarării
lucrărilor.
Conform contractului, în comuna Breasta urmează să se
extindă rețeaua de distribuție a apei pe o lungime de 9.141 metri, dar
și cea de canalizare pe o lungime de 8.983 metri – incluzând 621
racorduri și185 cămine de vizitare, dar și să se construiască 8 stații
de pompare apă uzată și conductele de refulare aferente; în timp ce în
comuna Bucovăț se va extinde rețeaua de canalizare pe o
lungime de 8.251 metri – incluzând 624 racorduri și 263 cămine de
vizitare și se vor construi 6 stații de pompare apă uzată și conductele
de refulare aferente.
Contractul include lucrări de construcție, furnizare și montaj utilaje
și echipamente tehnologice, testare și punere în funcțiune, precum și
remedierea eventualelor defecțiuni apărute în Perioada de Garanție.
Durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor
este de 30 luni. Perioada de Garanție: 36 luni.
*
Investițiile cuprinse în „Proiectul regional de dezvoltare a
infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada
2014-2020” reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de
acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de
operare a Companiei de Apă Oltenia, pentru îmbunătățirea condițiilor de
viață a populației județului, beneficiari direcți fiind 355.405
locuitori.
Se extind reţele de apă în Breasta şi Bucovăţ
