Asculta Live
LIVE :
Folclor la Horion

Programare online la Serviciul de Pașapoarte Dolj


Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Dolj a anunţat că începând de astăzi, 4 decembrie, depunerea documentelor pentru eliberarea paşaportului se poate face şi în baza unei programări online, accesând site-ul www.epasapoarte.ro.

În cazul confirmării programării, vă veţi prezenta la ghişeul nr. 4, la data şi ora menţionate în rezervare,  având  la dumneavoastră  toate documentele  necesare  preluării cererii,  inclusiv  dovada achitării taxei de paşaport.

Programarea se face pentru o singură persoană (ex: o familie care solicită eliberarea paşapoartelor pentru 2 copii, va face 2 programări).

Programarea se anulează în următoarele cazuri, urmând să efectuaţi o nouă înregistrare:

– neprezentarea la data și ora programării;

– se prezintă altă persoană decât cea înregistrată;

– neprezentarea tuturor documentelor necesare.

Depunerea documentelor se poate face în continuare şi pe baza de bonuri de ordine, eliberate la automatul de ticketing din incinta instituţiei.

Comentarii