Asculta Live
LIVE :
Folclor la Horion

Primăria comunei Prundeni vă invită la ediţia a patra a Festivalului “Drumul vinului vâlcean”


drumul-vinului-2016

Sâmbătă şi duminică (24 şi 25 septembrie), Primăria Prundeni organizează cea de-a patra ediţie a Festivalului “Drumul vinului vâlcean”. Cum şi anul acesta recoltele de struguri au fost bogate în întreaga zonă a Drăgăşaniului, cu degustarea mustului, tulburelului, dar şi vinului matur vor fi asortate preparate culinare la grătar şi spectacole folclorice care vor avea loc în aer liber, pe o scenă amplasată în faţa Ateneului sătesc Zăvideni. Un parc de distracţii destinat în special copiilor va completa atmosfera unei adevărate sărbători a toamnei de la care nu vor lipsi nici comercianţii, care vor avea alocate spaţii generoase de desfacere a produselor.

Sâmbătă, după primirea invitaţilor, între orele 10.00 şi 12.00, sunt programate un simpozion cu tema “Salvarea patrimoniului viticol naţional”, al cărui principal invitat este dr. ing. Sergiu Ştefan Gorjan, urmat de degustări de vinuri prezentate de cunoscuţi sommelieri, o expoziţie tradiţională de vinuri din podgorii renumite şi una de produse agricole. Urmează un vernisaj cu opere semnate de artiştii plastici Tudor Meiloiu şi Vasile Szolga (membri ai UAP) şi două lansări de carte, în centrul atenţiei urmând a fi Leonard I. Voicu (stabilit în Canada), cu volumul “Funia Roşie”, şi Jesus Avila Granados (Spania), cu volumele I şi II ale operei literare “Ultimul eretic”.

În aceeaşi zi, de la ora 17.00, începe un spectacol folcloric maraton susţinut de Maria Ghinea, Violeta Constantin, Ion Drăgan, Claudia Torop, Cosmin şi Constantin Gaciu, Ion Ancuţa, Rodica Nicolescu, Ana Maria Cârjan, Gabriel Andrei, Samir Ionescu, Denisa Paliţă, Dumitru Miuţă, Stelian Hristea, Gabriela Argeşeanu, Mioara Raica, Mihaela Costache şi Daniela Bărbuceanu. Duminică, tot de la ora 17.00, vor susţine recitaluri: Neta Soare, Cristian Bănăţeanu, Victoriţa şi Alina Lăcătuşu, Robert Târlăveanu, Ilie Dură, Elena Manolea, Lorena Iacob, Georgel Nurcă, Viorica Chiurciu, Marius Ţugulescu, Lucreţia Goagea, Irina şi Dorel Vlada şi Ansamblul Folcloric “Floricica” din comuna vâlceană Costeşti. Seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

Spectacolele vor fi transmise în direct de Radio Horion Craiova, iar înregistrarea video va fi difuzată şi de Televiziunea Favorit.

 

Comentarii