Asculta Live
LIVE :
Romante si tangouri

Polițiștii doljeni – Razie pentru combaterea faptelor antisociale.


Vineri seara, polițiștii doljeni au organizat și executat o razie, în județul Dolj, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, totodată urmărindu-se și prevenirea evenimentelor rutiere şi a încălcării regulilor de circulaţie, dar și creșterea gradului de siguranță civică.

Aproximativ 180 efective au participat la razie din cadrul compartimentelor de ordine publică, poliție rutieră; investigaţii criminale și bineînțeles cu sprijinul jandarmilor. Asrfel, au fost instituite 33 filtre rutiere, iar la 137 agenţi economici au fost efectuate verificări și controale, dintre care 7 cluburi și 130 baruri. De asemenea, au fost verificate în filtrele rutiere peste 700 autovehicule, iar peste 1 100 persoane au fost legitimate.

În cadrul activităților desfășurate au fost constatate 16 fapte de natură penală, cauze în care au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, 173 sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru abaterile constatate, în valoare de peste 73.600 lei.

Polițiștii doljeni au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicul pe drumurile publice 9 permise de conducere, din care 8 pentru alcool; iar 6 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Comentarii