Asculta Live
LIVE :
Flori alese din cununa

Polițiștii au acționat în ”Piața Big Nou” pentru combaterea actelor de comerț ilicit


În dimineața zilei de ieri, la nivelul Secţiei 5 Poliţie a fost organizată si executată o acţiune cu efective mărite, în colaborare cu Poliţia Locală, pentru prevenirea şi combaterea actelor de comerţ ilicit, derulate în alte locuri decât cele prevazute de lege, precum şi pentru depistarea persoanelor care efectuează acte de comerţ cu încălcarea intereselor legitime ale consumatorilor.

Astfel, s-a acţionat în scopul asigurării unui mediu comercial civilizat şi a identificării persoanelor care comercializează ilegal produse din tutun provenite din contrabandă cât şi pentru creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în segmentul stradal şi asigurarea fluenţei traficului rutier în zona pieţei agroalimentare „Big Nou” din cartierul Craioviţa Nouă.

Au fost efectuate verificări și controale în 4 locuri și medii cunoscute cu potențial criminogen, la 32 societăţi comerciale verificate, fiind verificate și 21 certificate de producător. În cadrul acțiunii au fost legitimate 39 persoane și controlate 8 autovehicule. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 38 sancţiuni contravenţionale de  peste 9300 lei.

Comentarii