Asculta Live
LIVE :
Direct ce-ti place

Poliţia Locală a salvat 11 persoane fără adăpost


În perioada 31.12.2015 – 07.01.2016, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică din cadrul Poliției Locale a Municipiului Craiova, au desfășurat acțiuni de identificare și acordarea primului ajutor persoanelor fără adăpost, depistate pe raza municipiului Craiova, având în vedere temperaturile extrem de scăzute care s-au înregistrat în aceste zile.

Urmare acestor activități, au fost identificate un număr de 11 persoane, care au fost conduse cu autospecialele din dotarea Poliției Locale la Centrul Social de Urgenţă “ Sfântul Vasile-Asociaţia Vasiliada“ din Craiova, precum și la Căminul pentru Persoane Vârstnice, din Craiova, str. Tabaci nr. 3.

De asemenea, o persoană de sex masculin, depistată pe Bulevardul Calea București, (D. Dumitru, 43 ani), care a informat polițiștii locali că prezintă și probleme cardiace, a fost condusă la camera de urgențe a Spitalului nr. 3 ”Victor Babeș”, iar în urma consultației, cadrele medicale au dispus internarea acesteia.

Persoanele fără adăpost au fost depistate în special în cartierul Craiovița Noua (zona Big Nou și zona Orizont), cartierul Brazda lui Novac, Calea București, dar și în Parcul ”Nicolae Romanescu”.

Comentarii