Asculta Live
LIVE :
De Garda in FM

PINK FLOYD


Pink Floyd este o formaÈ›ie britanică de rock progresiv formată în anul 1964 în Cambridge, Anglia,

faimoasă pentru compoziÈ›iile sale revoluÈ›ionare în stil rock clasic, versuri filozofice, experimente

sonore, originalitate, coperte inovative de albume muzicale și spectacole live intens elaborate.

 

Componența inițială a formației era: Syd Barrett (vocal, chitară), Roger

Waters (chitară bas), Rick Wright (clape), Nick Mason (baterie). Având un comportament bizar È™i

necontrolat, la cererea expresă a celorlalÈ›i membri ai trupei, Barrett a părăsit trupa în 1968, la

puțin timp după apariția albumului de debut, locul său fiind luat de David Gilmour.

 

Pink Floyd a devenit una dintre formațiile rock cele mai influente și pline de

succes, grupul vânzând de-a lungul timpului un număr estimat la peste 75 de milioane de albume

muzicale doar în Statele Unite, (Sursa RIAA, conform datelor avute la 22 aprilie 2006), È™i peste 200 de

milioane de albume în restul lumii (Sursa About.com, conform datelor avute la 9 februarie 2006).

 

La început, Pink Floyd s-a bucurat de un succes modest, ca o

trupă de rock psihedelic condusă Syd Barrett. După înlocuirea sa cu chitaristul David Gilmour,

registrul nivelului muzical al formației a atins cote de rafinament și elaborare superioare. Albumele lor

tematice, The Dark Side of the Moon (1973), Wish You Were Here (1975), Animals (1977) și The Wall (1979), au

atins nivelul succesului internațional, devenind nu numai albume de mare succes muzical, critic și

comercial, dar È™i momente de referință având mare impact muzical È™i temporal în lumea muzicii

rock’n’roll.

La mijlocul anului 1964, în incinta colegiului universitar din

Cambridge (Anglia), studenÈ›ii la arhitectură Roger Waters , Nick Mason împreună cu Richard Wright,

pianist, student la Conservator, alcătuiesc împreună o formaÈ›ie care se va numi pe rând Sigma

6, The Meggadeaths, The Screaming Abdabs, The Abdabs È™i T-Set împreuna cu Juliette Gale la voce È™i cu

chitaristul de jazz Bob Klose.

 

Neavând succes, Waters apelează

la prietenul său, Roger „Syd” Barett, student la arte plastice. Acestuia i se datorează noua

titulatură a trupei, provenita din combinația prenumelor a doi interpreți de blues: Pink Anderson și Floyd

Council. Cei patru combinau acordurile de blues cu improvizații free-jazz. De asemenea, nu lipseau efectele

de lumini È™i cunoscutele explozii pirotehnice. Un nou gen se născuse: „rock psihedelic”.

 

După un an, în 1966 ei se despart de managerul Mike Leonard È™i

de Bob Klose, care intrase în conflict cu Barrett. Pink Floyd sunt ascultaÈ›i într-o seară la un

concert în celebrul Marquee Club de omul de afaceri Peter Jenner, care are revelaÈ›ia potenÈ›ialului

lor. Trupa vizitează un Sound & Light Workshop de unde le vine ideea să se ocupe de rock-ul electronic

pe teme psihedelice. Pe 15 octombrie 1966 Pink Floyd susÈ›ine un show multimedia în faÈ›a a 2000 de

spectatori, show care avea să le aducă faima peste ani. Hit-uri ca „Arnold Lane” È™i „See

Emily Play” cuceresc topurile în 1967.

 

Pink Floyd

semnează un contract cu EMI Records, care le pune la dispoziție studiourile de pe Abbey Road, iar show-urile

devin din ce în ce mai explozive. Show-uri care caracterizează declinul psihic al lui Syd Barett.

Solo-uri interminabile, maltratarea continuă a chitării în mijlocul pieselor, refuzul de a da

interviuri transmise la televiziunea britanică și americană, consumul abuziv de halucinogene, sunt numai

cateva exemple din comportamentul lui Syd.

 

Primul disc apare

în 1967 cu numele „The Piper At The Gates Of Dawn”, care ocupă locul 3 în topul

britanic. Albumul este dominat de piesele lui Barrett, atmosfera este poetică, misterioasă, ciudată.

Atitudinea greu de suportat a lui Syd, mereu în contradictoriu cu ceilalÈ›i membri, problemele sale

legate de droguri determină aducerea în trupa a lui David Gilmour (în 1968), urmată de plecarea

lui Syd în 1969. Pink Floyd evoluează la un concert de mari proporÈ›ii, organizat în Hyde Park,

în faÈ›a a 5000 de spectatori. În program au mai figurat Jethro Tull È™i Roy Harper. În

aceeaÈ™i zi fusese pus în circulaÈ›ie al doilea album, „A Saucerful Of Secrets”, produs de

Norman Smith, care se clasează pana pe locul 10 în topul britanic. Floyd experimentează noi formule de

sunet; sunt folosite benzi preparate, ritmuri preînregistrare, este anticipată apariÈ›ia

sintetizatorului. În FranÈ›a vor înregistra soundtrackul filmului More.

 

La sfârÈ™itul lui octombrie 1969 apare dublul album live „Ummagumma”,

care prinde la public, dar este neînÈ›eles de presă. În 1970 apar cele doua albume solo al lui

Syd Barrett, produse de Gilmour È™i Waters. Tot în 1970 este editat albumul „Atom Heart

Mother”, unul din cele mai reuÈ™ite albume reprezentând o coproducÈ›ie cu compozitorul de muzică

avantgardistă Ron Geesin, care a aplicat astfel primele efecte sonore, prin cuplarea la mixer a două

magnetofoane. Revenirea trupei pentru un concert în Hyde Park adună un public de peste 100.000 de

spectatori. Pink floyd se bucură acum de o recunoaștere necondiționată din partea admiratorilor tuturor

genurilor muzicale: de la clasic la jazz, pop È™i rock. Urmează experimentul muzical „Meddle”.

„Financial Times” îl caracterizează ca un success nemaiîntâlnit al trupei. Piesa

„Echoes” de pe album este semnificativa pentru evoluÈ›ia în concert a trupei È™i va deveni

nelipsită din repertoriul formației. Piesa cunoaște numai un singur ton, acesta fiind vibrat continuu de

Wright. Paralel cu apariÈ›ia lui „Meddle”, pe ecrane apare filmul „Live at Pompeii”.

Pelicula cuprinde un show unic în ruinele amfiteatrului din Pompeii.

 

Trupa înregistrează EP-ul „Eclipse”, ce va sta la baza primului album

conceptual, numit mai tarziu „The Dark Side of the Moon”. Apărut la începutul anului 1973

albumul avea să spargă toate recordurile cunoscute până la acea data; 40 de milioane de discuri

vândute până în 2004 È™i single-ul „Money”, ocupând pentru o durată de 15

ani topul 200 Billboard iar albumul 741 de săptămâni. InovaÈ›iile pe sunet proprii grupului nu

lipsesc: discul începe cu reproducerea bătăilor inimii (montaj de benzi magnetice realizat de Manson);

alarme, ceasuri sunând, gemete, rumoare intră de asemenea în arsenalul efectelor sonore

folosite.

 

În ianuarie 1975, la reluarea activității de

înregistrare, se imprimă piesa „Shine on you Crazy Diamond”, omagiu lui Syd Barrett, a cărui

absență este resimÈ›ită È™i regretată de foÈ™tii parteneri. Syd îÈ™i face apariÈ›ia în studio

exact în timpul inregistrării piesei, dar numai pentru o scurtă vizită, spre marea dezamagire a

grupului. Acesta, dupa unele încercări de apariÈ›ii solo, se va retrage cu sprijinul foÈ™tilor colegi

în idila din Cambridge. „Shine on you Crazy Diamond” este inclusă pe urmatorul disc

„Wish You Were Here” scos în 1975, piesa de titlu având de asemenea o conotaÈ›ie

specială, cu trimitere către Barrett. Albumul ajunge pe locul 1 în clasamente din America È™i Anglia,

cu vânzări foarte bune.

 

O parte a anului 1976 este rezervată

înregistrării albumului „Animals”, apărut în ianuarie 1977, un album de valoare, dar

fără nota de inedit cu care Pink Floyd îÈ™i obinuise publicul.

 

Înregistrarile albumului „The Wall” sunt purtate într-o atmosferă încarcată.

Certurile între Waters È™i Wright marchează finalul înregistrării albumului È™i Wright

părăseÈ™te trupa. ApariÈ›ia discului (decembrie 1979) atinge însă în public recorduri

nebănuite; 30 milioane de albume vandute, single-ul „Another Brick in the Wall, part 2”, este luni

de zile numărul unu în Europa. Fisurile în trupa erau de data asta vizibile. Gilmour È™i Waters

nu schimbau nici un cuvânt înainte de show-uri. Wright, care nu mai făcea parte din Pink Floyd,

era un simplu angajat al trupei pentru concerte, iar Mason se retrăgea timid în spatele bateriei. Pe

scenă cei patru erau despărțiți și la propriu și la figurat de ziduri de carton.

 

În 1983 apare „The Final Cut”, un album ce cuprinde piese needitate pe

„The Wall”. Doi ani mai târziu când trupa hiberna muzical È™i Waters în sfarsit

îÈ™i realizase proiectul solo „The Pros And Cons Of Hitchhiking”, Waters părăseÈ™te

trupa.

 

După o lungă perioadă de inactivitate, turneele se reiau

în 1987. Se reface formula de trio a vechilor membri (Wright revine în trupa, întâi ca

membru angajat, dupa care pe post de membru oficial) pentru a înregistra albumul „A Momentary Lapse

of Reason”. Turneul mondial care a urmat a durat 4 ani, a avut 5,5 milioane de spectatori în 100 de

show-uri, o apariÈ›ie inedită fiind concertul care a avut loc pe o scena plutitoare în laguna

VeneÈ›iei, în anul istoric 1989. Pink Floyd a avut parte însă de opoziÈ›ia lui Waters care le-a

interzis să cânte sub numele Pink Floyd, dar pana la urma lucrurile s-au aranjat. În 1989 apare

materialul live al turneului „A Delicate Sound Of Thunder”. Acest album a fost emis prin difuzoare

externe în noiembrie 1989, în spaÈ›iul cosmic, de catre echipajul capsulei spaÈ›iale franco-

sovietice „Soyuz 7”.

 

 

 În

1994 apare albumul „The Division Bell” care poartă amprenta lui Wright. Albumul aduce trupei un nou

record, fiind primul lor titlu intrat direct pe locul 1 în clasamente. În martie 1994 începe

noul turneu mondial, cuprinzând 110 spectacole, susÈ›inute în 77 de metropole, cota de spectatori

de 5 milioane fiind atinsă.

 

Un nou album live aparut în

iunie 1995, „Pulse” este înregistrat în timpul a 14 concerte consecutive susÈ›inute la

Londra. „Pulse” este un dublu album live, conÈ›inând întreg albumul „The Dark Side

of the Moon”, remixat live. O performanță deosebita este sistemul de înregistrare foarte

sofisticat. Pentru experti „Pulse” deÈ›ine cel mai pur sound posibil înregistrat vreodată

în condiÈ›ii live. În paralel trupa lansează È™i varianta video, cu inregistrarea unuia dintre

cele 14 concerte. În 2000 este lansat o versiune live a albumului The Wall, o compilatie a concertelor

din 1980-1981 din Londra, intitulată „Is There Anybody Out There? The Wall Live

1980–81″.

 

Pe 2 iulie 2005, Roger Waters li se alatura

lui David Gilmour, Nick Mason, È™i Rick Wright pentru un spectacol în cadrul concertelor Live 8, pentru

prima dată după 24 de ani când toÈ›i cei patru membri cântă împreună pe scenă. Apar

multe zvonuri despre o posibilă reuniune È™i un turneu mondial, dar în ianuarie 2006, David Gilmour

face un anunÈ› în numele trupei în care dezminte zvonurile, Pink Floyd neavând în

planuri o reuniune.

Comentarii