Asculta Live
LIVE :
De Garda in FM

“Micul Jurnalist” la Biblioteca Aman!


În ultimele două secole, jurnalismul românesc a reușit să se impună nu doar ca domeniu vital în arhitectura societală din România, ci a reușit, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să-și contureze o fizionomie proprie, un statut și o imagine în măsură să provoace interes și, totodată, deschidere pentru transmiterea și receptarea obiectivă a informației.

          Cum presa de astăzi are nevoie de învățăcei, persoane oneste care de la o vârstă fragedă să fie familiarizate cu provocările, farmecul și necesitatea meseriei de jurnalist, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” desfășoară, în cadrul programului “Biblioteca din vacanță”, cursul Micul Jurnalist. Cursul este unul dintre cele mai longevive programe desfășurate în cadrul Bibliotecii din Vacanță și, la finalul fiecărei ediții, se concretizează prin editarea și tipărirea Revistei “Micul Jurnalist”, o platformă atractivă în care sunt incluse textele participaților.

Toate întâlnirile din cadrul cursului sunt organizate de Laura Pumnea, coordonatorul acțiunii și voluntar cu vechime al bibliotecii, care a declarat că “întâlnirile sub genericul Micul jurnalist sunt o permanentă sursă de inspirație reciprocă. Trecem, jucându-ne, prin noțiuni teoretice, învățăm să construim întrebări care să dea șansă răspunsurilor ce asigură conținut informativ pentru revista realizatăîmpreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj”. Voluntarul bibliotecii speră că toți participanții vor deveni “minți deschise și frumoase” pentru că Biblioteca Aman, continuă Laura Pumnea, “este sinonimă cu lectura, cartea și cunoașterea”.

Adevărate tribune politice la începuturi, ziarele secolului al XIX-lea surprindeau prin concizia verbului ca și prin precizia și competența cu care erau descrise evenimente și fenomene interne și internaționale. Presa acelor vremuri făcea primii pași importanți în direcția onorării rolului de “câine de pază al democrației”, fie ea, aceasta din urmă, instabilă și minată de numeroase piedici și dificultăți specifice, bineînțeles, oricărei noi întreprinderi. Era epoca în care ziarele dobândeau credibilitate și influență. Caracteristicile de odinioară, între care profesionalizarea continuă, acuratețea și competența frazei și echilibrul abordării, asigură și astăzi forța de care dispun presa și jurnalismul în ansamblul lor.

Diversificarea permanentă a ziarelor și apariția unui mare număr de publicații în prima jumătate a secolului XX, unele de scurtă durată, în vreme ce altele, nu puține, cu două sau trei decenii de tipărire neîntreruptă, a atras după sine, în mod firesc, o profesionalizare a celor care se îndeletniceau cu presa scrisă – a jurnaliștilor și ziariștilor. Atacând teme mereu mai variate, cronicile, reportajele și celelalte materiale scrise în prima jumătate a secolului XX se distingeau prin coerență, condei și, evident, nota personală pe care autorii o imprimau în fiecare dată textelor semnate.

Încorsetării din perioada comunistă i-a urmat o explozie informațională care a coincis cu începutul anilor ’90. Bascularea de la cenzura și îngrădirile specifice celei de-a doua jumătăți a secolului XX la libertatea absolută cu toate derivatele ei nu a fost, așa cum în mod eronat s-ar putea crede, o schimbare lină de macaz. Puzderia de publicații apărute în urmă cu aproape trei decenii venea să răspundă unei nevoi reale, mult timp ținută în surdină, de informare. Informare cu privire la tot și la toate. La capătul unei perioade de reașezare, de orientare și ancorare în condițiile actuale, presa și jurnalismul contemporane și-au redobândit forța redutabilă și gradul de impact, cu neputință de ignorat, proprii unei democrații care se vrea consolidată.

Micul Jurnalist este despremedia, despre informație și, în definitiv, onestitate. Cursul destinat micilor și, sperăm noi, viitorilor jurnaliști are ca principal scop familiarizarea copiilor cu maniera articulată și argumentată de exprimare, cu modalitățile de redactare a unui text, realizare a unui interviu și multe altele asemenea. Evident, cu toții ne dorim o presă de calitate, jurnaliști onești și competenți și, mai presus de orice, materiale consistente și concludente. Toți cei care iau parte la cursul “Micul Jurnalist” au ocazia, în prezența unui jurnalist de calibru, Laura Pumnea, voluntar al bibliotecii, să adreseze întrebări, să pătrundă tainele presei și, în general, să se acomodeze cu toate provocările și bucuriile pe care le aduce cu sine meseria de jurnalist”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii “Județene Alexandru și Aristia Aman”.

Comentarii