La mulți ani, Craiova ! 545 de ani de la prima atestare documentară

Numele orașului Craiova are două origini. Prima este dată de cuvântul slavon Krajl care înseamnă Crai, Craiova însemnând „națiune sau ținut”, iar a doua de Craiul Iovan care a domnit pentru o perioadă de timp. Ca multe alte orașe ale României, Craiova este un oraș cu o istorie pe cât de bogată și interesantă, pe atât de complicată. Dacă pe teritoriul actual al Craiovei s-a întemeiat o așezare romană (Pelendava) cu câteva secole Î.Hr., numele actual a fost pus în folosință abia de la sfârșitul secolului XV. Fiind dintotdeauna capitala regiunii Oltenia, a fost și este cel mai important centru cultural, istoric și economic din zonă. Populația a crescut treptat de la 4.000 de locuitori în secolul XVIII până la 300.000 în secolul XXI.


Silezianul
 Balthazar Walther, care a petrecut câțiva ani în Țara Românească la începutul secolului al XVII-lea, a transmis cele zise de Logofătul Teodosie Rudeanu al lui Mihai Viteazul. Acela zicea în anul 1596„Craiova, reședința Banului, oraș mare, împoporat și plin de tot belșugul, dar și fără ziduri și cetățuie.”
Din Catagrafia din anul 1835 rezultă existența a 1653 de familii –ctrștini i dajnici-, deci un număr aproximativ de 10-11.000 de locuitori creștini. La aceștia trebuie adăugați, tot cu aproximație, străinii, necredincioșii ortodocși, slugile și alte categorii. Se obține astfel o populație totală de circa 16.000 de locuitori. Considerând drept bun numărul de 9.000 de locuitori ai Craiovei în 1821, se poate aproxima în același fel o populație totală de 12-13.000 de locuitori. Pare naturală creșterea populației la 16.000 de locuitori în 1835 și apoi la 20.000 în 1838.

În perioadele de liniște și prosperitate economică, sau pe timpul târgurilor, populația creștea simțitor cu până la o pătrime sau chiar mai mult. În perioadele de restriște, cu epidemii sau războaie, populația putea scădea cu până la jumătate, datorită refugiului spre lumea satului. Economia predominant agricolă a începutului și întregului secol al 19-lea a determinat o creștere foarte lentă a populației orășenești în țările române. La această cauză de natură economică trebuie adăugată și condițiile generale social-istorice, care încetineau creșterea populației: mortalitatea mare datorată epidemiilor, condițiilor de salubritate dăunătoare, asistenței medicale aproape inexistente, jafurilor străine și războaielor. După alte două decenii, în 1859, populația Craiovei a ajuns la 25-30.000 de locuitori. În 1898 avea 39.000 de locuitori, deci în patru decenii, între 1859 și 1898, populația a crescut cu numai 9-14.000 de oameni, ceea ce înseamnă o creștere cu o treime. Pentru viitorii 30 de ani creșterea a fost mult mai semnificativă, trecându-se de la 39.000 de locuitori la 63.000 în 1930. O creștere de 61%. La jumătatea intervalului, în 1915, se ajunsese la 51.927 locuitori. În anul 1930 Craiova se află pe locul al 12-lea în constelația orașelor României Mari. În continuare populația s-a ridicat la 60.000 de locuitori în 1946, după război, apoi la 85.000 de locuitori, în 1948, la 97.000 de locuitori, în 1956, la 149.000 în 1966 și la 222.000 locuitori, în 1977, împreună cu comunele suburbane (fără acestea numai 194.000 de locuitori). În anul 1980 s-a atins o populație de 240.000 de locuitori, fără comunele suburbane și o suprafață de 34.159 hectare. Creșterea economică și mai ales industrializarea de pe parcursul secolului al XX-lea a condus la o creștere accelerată a populației orășenești, asemănător tuturor țărilor lumii.

Sursa: wikipedia