Asculta Live
LIVE :
Folclor la Horion

Ion Dolanescu


folclor oltenesc

Ion Dolănescu s-a născut la 25 ianuarie 1944, în comuna Perşinari, lângă Târgovişte. A crescut într-o familie numeroa­să, cu greu­tăţi, alături de mama sa şi cei şapte fraţi. Toţi fraţii cântau. Unul dintre numele reprezentative ale muzicii populare româneşti, Ion Dolă­nescu a înregistrat 50 de discuri vinil şi compact-discuri, iar la spectacolele sale a adunat mii de spectatori. A interpretat melo­dii populare, de pe­tre­cere, de dor şi de dra­goste, balade, doine şi ro­man­ţe. Multe dintre cântecele pe care le-a cântat au fost create de el, altele au fost culese. “M-am născut lângă Carpaţi”, „Cântece şi balade din ţara novicilor”, „Romanţe şi cântece de petrecere” şi „Hăulite” sunt doar câteva dintre albumele sale. A debutat la 18 ani. Atunci a urcat prima dată pe o senă reală, la Casa de Cultură din Târgovişte. În 1961 a cunoscut-o pe Maria Tă­nase alături de care a făcut un turneu de două-trei săp­tămâni prin tot judeţul Dâm­boviţa. O altă mare artistă care l-a protejat a fost Ioana Radu. De altfel artista, a intervenit pentru el la Ceauşescu pentru că era judecat pentru ilicit şi declarat persona non-grata. În 1966 devine solist la ansamblul „Ciocârlia”. A fost căsătorit de două ori, prima dată cu Iustina Băluţeanu, iar a doua sa soţie a fost Maria Ciobanu. Niciuna dintre căsnicii nu a durat. Maria Ciobanu i-a dăruit un fiu, Ionuţ. Ionuţ Dolănescu a urmat acelaşi drum al muzicii populare româneşti, de mic fiind încurajat de tatăl său, deoarece l-a considerat talentat de când s-a născut. Cel de-al doilea copil, Dragoş Carlos este fiul cel mic. Este născut în 1975. Ionuţ s-a născut în 1972. Este o diferenţă de trei ani şi jumătate între ei. Mama lui Dragoş este din Costa Rica şi se numeşte Margarita Valenciano. Era studentă la Medicină, la Cluj, când s-au cunoscut. Când Dragoş avea zece ani a fost luat de mama lui în  Costa Rica, dar vacanţele şi le-a petrecut alături de tatăl de Ion Dolănescu. De altfel studiile universitare le-a urmat în România. Acum este psiholog în Costa Rica. El are doi copii: Maria de Isus, de 8 ani, şi un băieţel de 4 ani, Ioan Angel Dolă­nescu-Bravul. La Dragoş, Ion Dolă­nescu n-a descoperit înclinaţii artistice, dar considera că nepoţii i-au moştenit talentul. „Am un Ioan Dolănescu-Bravul. Fata cântă foarte frumos, are voce. Culmea este că şi creează. Exact ce n-a avut tatăl lor, dar a moştenit gena”, povestea Ion Dolănescu. A aşteptat multă vreme ca fiul său Ionuţ să-i dăruiască şi el un nepot, aşa că venirea pe lume a lui Vlad, anul trecut în octombie l-a făcut extrem de fericit. A fost recompensat cu „Discul de aur” pentru întreaga activitate Ion Dolănescu a fost deputat în legislatura 2000-2004, ales în judeţul Ilfov pe listele partidului PRM. În activitatea politică a avut un singur regret, că nu a reuşit să facă mai mult pentru artişti. Acesta a fost de altfel şi unul dintre motivele pentru care nu şi-a mai dorit un alt mandat de parlamentar.

Înainte de 1989 a fost acuzat de câștiguri ilicite, Ioana Radu intervenind la Nicolae Ceaușescu în favoarea lui, însă o perioadă de timp a fost considerat persona non-grata. Acest episod a inspirat celebrul șlagăr „Banii mei munciți cu gura mi i-a luat Procuratura”.

O perioadă de timp relațiile dintre el și Ionuț au fost foarte reci, deoarece acesta se împăcase cu mama sa și refuzase să se căsătorească cu Irinuca Loghin. A fost casatorit cu interpreta de muzica populara Maria Ciobanu

Ion Dolănescu a înregistrat, de-a lungul carierei sale, nu mai puțin de 50 de albume, pe discuri de vinil și CD. A fost un interpret cu o discografie semnificativă, cu numeroase înregistrări la radio și televiziune și cu o bogată activitate concertistică. Multe melodii le-a interpretat în duet cu Ionuț Dolănescu și cu Maria Ciobanu, atât mai demult, cât și în ultimul timp, în care se împăcase și el cu ea. A mai colaborat și cu Ionela Prodan și Elena Merișoreanu.

Câteva cunoscute piese muzicale ale lui Ion Dolănescu:

  • „M-am născut lângă Carpați
  • „Gorjule, grădină dulce
  • „De când sunt pe-acest pământ”
  • „Mândro, când ne iubeam noi”
  • „Să-mi trăiască nevestica”
  • „Neuitata mea, Maria”
  • „Au, lele, vino-ncoa” (duet cu Maria Ciobanu)
  • „Face-m-aș privighetoare” (duet cu Maria Ciobanu)
  • „Pe sub dealul cu izvorul” (duet cu Maria Ciobanu)

Discografie parțială

Discuri 7 inch

  • „Spune, maică, adevărat” – Electrecord, EPC 964
  • „Ion Dolănescu” – Electrecord, EPC 904
  • „Au, Lele, Vino-ncoa” (cu Maria Ciobanu) – Electrecord, EPC 10.087
  • „Ion Dolănescu” – Electrecord, EPC 10.014
  • „Prin Pădurea Cu Flori Multe” (cu Maria Ciobanu) – Electrecord, EPC 10.120

Albume

  • „Ion Dolănescu” – Electrecord, EPD 1229
  • „Ion Dolănescu” – Electrecord, EPD 1270
  • „Maria Ciobanu și Ion Dolănescu” (cu Maria Ciobanu) – Electrecord, STM-EPE 0828
  • „Gorjule, grădina dulce” – Electrecord, STM-EPE 0990
  • „Cîntece și balade din țara novacilor” – Electrecord, STM-EPE 01096
  • „Pe drumul căruțelor” – Electrecord, STM-EPE 01520
  • „Româncuța mea” – Electrecord, ST-EPE 01689
  • „Romanțe și cîntece de petrecere” – Electrecord, ST-EPE 01743
  • „Doi voinici din lumea mare” (cu Tiberiu Ceia) – Electrecord, ST-EPE 02016
  • „Mîndro, cînd ne iubeam noi” – Electrecord, ST-EPE 02286
  • „Romanțe și Cîntece Îndrăgite” – Electrecord, ST-EPE 02571
  • „Am cîntat și-o să mai cînt” (cu Ionuț Dolănescu) – Electrecord, ST-EPE 03835
  • „Cântece de nuntă” (cu Ionuț Dolănescu) – Electrecord, EPE 04414
  • „Hăulite”
  • „Astăzi e ziua ta” (cu Maria Ciobanu).

Compilații

  • „Ion Dolănescu” – Electrecord, STC 00223
  • „Ion Dolănescu” – Electrecord, STC 00265
  • „Discul De Aur” 2009 – Intercont Music, Jurnalul Național

A primit Discul de aur 1970/1996 pentru întreaga activitate.[1]

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Ion Dolănescu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

 

Comentarii