Asculta Live
LIVE :
De Garda in FM

Împreună pentru un mediu mai curat


Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a desfășurat joi, 28 martie, prima activitate din 2018 în cadrul proiectului “Împreuna pentru un mediu mai curat”. În colaborare cu Agenția pentru Protecția Mediului Dolj și Direcția Silvică Dolj, biblioteca s-a implicat într-o nouă campanie de plantare de puieți de salcâm, în orașul Dăbuleni. La activitate au participat mai mulți elevi de la Liceul Teoretic “Henri Coandă” din Craiova, însoțiți de bibliotecari și profesorii Alexandru Mănescu și Mîzgaciu Ionela. Transportul a fost asigurat din grantul American Corner Craiova.

Acțiunea desfășurată de bibliotecă se înscrie în seria de activități dedicate “Lunii pădurii” (15 martie – 1 aprilie), proiect silvic și ecologic desfășurat la nivel național.

“Cu sosirea primăverii, am reluat și noi activitățile în natură. De această dată, ne-am deplasat la Dăbuleni, în sudul județului Dolj. Suntem conștienți că zona sudică a județului nostru suferă de pe urma deșertificării și a defrișărilor. Încercăm, în măsura posibilităților, să contracarăm aceste realități și, prin puterea exemplului nostru, să-i mobilizăm și pe cetățenii care locuiesc acolo. Le mulțumesc colegilor, elevilor și profesorilor care au luat parte la campania de plantare de la Dăbuleni”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Comentarii