Asculta Live
LIVE :
Folclor la Horion

Craiova: GRUPARE SPECIALIZATĂ ÎN FURTURI DIN MAGAZINE DE BIJUTERII, DESTRUCTURATĂ


Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Craiova și procurorii D.I.I.C.O.T. au ridicat ceasuri de lux și bijuterii de aur de la membrii unei grupări infracționale care ar fi sustras bunuri in valoare de 167.000 de euro, dintr-un magazin de bijuterii din Slovacia.

La data de 1 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au  efectuat 16 percheziții în județul Gorj, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în furturi din magazine de bijuterii din state ale Uniunii Europene.

La activități au participat și polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Gorj și Mehedinţi,  cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, precum și jandarmi.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea 17 spre 18 mai 2014, membrii grupării infractionale ar fi sustras 608 bijuterii, în valoare de 167.000 de euro, prin spargerea plafonului unui magazin din localitatea Trnava, din Slovacia.

Cei în cauză ar fi valorificat o parte din bijuterii  în România, la rude şi persoane din judeţul Gorj şi din Bucureşti.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate patru ceasuri de lux, brățări și un pandantiv din aur, precum și un seif cu cifru electronic.

De asemenea, au fost conduse în vederea audierilor la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova şapte persoane, în baza mandatelor de aducere.

Comentarii