Asculta Live
LIVE :
PopAS romanesc

Expoziție de carte la Biblioteca Judeţeană


Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” invită craiovenii, astăzi, la deschiderea expoziției de carte „Personalitățile lunii octombrie”. Vor fi expuse scrieri despre, sau ale următorilor autori: Dimitrie Cantemir, Simion Mehedinți, Ștefan Petică, Mihail Sadoveanu, Agatha Grigorescu-Bacovia, Zaharia Stancu, Mircea Vulcănescu, Cella Serghi.

Prin această expoziție de carte se dorește trecerea în revistă a operelor unor personalități marcante ale țării noastre.

Printre titlurile expuse se numără următoarele:

– Vulcănescu, Mircea, Cuvinte pentru fratele rămas departe (material printat + documentar audio), Societatea Română de Radiodifuziune, București, 2004;

– Cantemir, Dimitrie, Opere, Tomurile I-IV, editura Tipo Moldova, Iași, 2010;

– Petică, Ștefan, Poeme, editura Adeverul S.A., București, s.a.;

– Mehedinți, Simion, Politica de vorbe și omul politic, editura Tipo Moldova, Iași, 2012;

– Serghi, Cella, Cartea Mironei, EPL, București, 1965;

– Grigorescu-Bacovia, Agatha, Poezie sau destin, editura Eminescu, București, 1971;

– Stancu, Zaharia, Viață, poezie, proză, editura Eminescu, București, 1975;

– Sadoveanu, Mihail, Dureri înăbușite, EPL, București, 1966.

Expoziția va fi prezentată în Salonul Expozițional.

Comentarii