Asculta Live
LIVE :
De Garda in FM

Edith Piaf


 

Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, FranÈ›a – d. 10

octombrie 1963, Grasse, FranÈ›a) a fost o actriță, cântăreață È™i textieră franceză de mare

succes, care a consacrat, atât în FranÈ›a cât È™i în întreaga lume, genul

„chanson réaliste” (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).

 

În cultura franceză È™i europeană a secolului 20, È™ansonetista franceză ocupă un

loc unic, exprimând prin vocea È™i interpretările sale deosebite, angoasa È™i frământările unei

întregi generaÈ›ii de francezi È™i vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului,

respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.

Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul „Piaf” (în

argot-ul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine socială modestă, fiică a

cântăreÈ›ei ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană È™i a acrobatului de circ Louis Gassion,

a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate

din Normandie, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După

sfârÈ™itul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant È™i o ia cu el pe

Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință. Pentru a-È™i ajuta tatăl, Édith

începe să cânte la colÈ›uri de stradă, câÈ™tigând astfel câÈ›iva bani.

 

La vârsta de 17 ani, Édith rămâne

însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Cecille, va muri de

meningită în anul 1935. Părăsită de „P’tit Louis”, Édith – în

vârstă de 20 de ani – decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății

pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să

cânte pe străzile Parisului, pentru a-È™i asigura o existență de mizerie.

 

Într-o seară a anului 1935, Édith îl cunoaÈ™te pe Louis

Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny’s” de pe „Champs-

Élysées”, care o invită să cânte în localul său câteva melodii,

printre care È™i compoziÈ›ii ale lui Vincent Scotto. Această apariÈ›ie în public pe scena unui local

marchează debutul carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează È™i denumirea de

„môme Piaf”, datorită staturii ei scunde. La „Le Gerny’s”, Édith

înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, È™i Jacques Canetti,

impresar la radio, sunt subjugaÈ›i de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o

emisiune la radio È™i, la sfârÈ™itul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia

„La foule”.

Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, când obÈ›ine

un angajament la teatrul „ABC” din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul

Raymond Asso îi înregistrează discul cu „Mon légionnaire”. Dotată cu o voce

capabilă de nuanÈ›e infinite È™i plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat cu un deceniu sensul de

rebeliune È™i neliniÈ™te care-i va caracteriza pe artiÈ™tii intelectuali de pe „rive gauche”, din

care vor face parte Juliette Greco, Boris Vian, Roger Vadim. Jean Cocteau scrie pentru ea piesa de teatru

„Le Bel indifférent”. DespărÈ›ită de Raymond Asso, Édith începe o legătură

amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăseÈ™te pentru compozitorul

Michel Emer, care compune pentru ea melodiile „L’accordéoniste” È™i „Le disque

usé”. În timpul ocupaÈ›iei germane are contacte cu miÈ™carea de Rezistență È™i

entuziasmează publicul cu melodiile „Le vagabond”, „Le chasseur de l’Hôtel”,

„Les histoires de coeur”. TotuÈ™i, după eliberare, i se reproÈ™ează faptul de a fi concertat la

Berlin, la invitația autorităților germane.

 

În 1944, o

dragoste furtunoasă se deslănÈ›uie între Édith Piaf È™i un tânăr cântăreÈ›

debutant, Yves Montand (care ulterior va avea propria sa carieră prestigioasă) împreună cu care apare

în concerte. În 1946, scrie textul celebrei melodii „Je vois la vie en rose”, muzica de

Louiguy (Louis Guglielmi), care va face încojurul lumii.

 

La

sfârÈ™itul anului 1947, Édith călătoreÈ™te pentru prima dată la New York. Aici cunoaÈ™te pe

actriÈ›a Marlene Dietrich È™i, mai ales, pe boxeurul Marcel Cerdan. Acesta devine amantul său, „le

meilleur amant du monde”. De la Paris la New York, între un concert al lui Édith Piaf È™i o

luptă pe ring a lui Marcel, dragostea lor câÈ™tigă tot mai mult în intensitate. La 27 octombrie

1949, Édith primeÈ™te È™tirea accidentului de avion, în care Marcel Cerdan È™i-a pierdut viaÈ›a.

Pentru ea, într-o stare de profundă depresie, lumea nu mai poate fi la fel ca înainte. Revenită

la Paris, scrie – în amintirea acestei iubiri – textul pentru „L’hymne à

l’amour” (muzica de Marguerite Monnot).

În anul 1950, se întoarce la New

York pentru o serie de concerte. Este însoÈ›ită de un actor È™i cântăreÈ› american de origine

ruso-poloneză, stabilit de curând în FranÈ›a, Eddie Constantine, noul său amant, È™i de un

secretar particular, Charles Aznavour, viitorul chansonier, cu care se pare că nu a întreÈ›inut

relații amoroase.

 

Din nou în Paris, în 1951,

Édith Piaf apare în comedia muzicală „La p’tite Lili”, alături de Eddie

Constantine È™i Robert Lamoureux. Piesa are un oarecare succes, dar Édith, nerefăcută după moartea

lui Marcel Cerdan, devine dependentă de medicamente somnifere și stupefiante. Obține totuși succese

artistice cu noi melodii, ca „Jézebel”, scrisă de Aznavour, sau „Je t’ai dans la

peau”, compusă de Gilbert Bécaud pe un text de Jacques Pills. La 29 iulie 1952, Édith se

căsătoreÈ™te cu Jacques Pills, cu care se stabileÈ™te într-un apartament pe bulevardul Lannes din

Paris, apartament pe care artista îl va păstra până la sfârÈ™itul vieÈ›ii.

 

În 1953, urmează o cură de dezintoxicare de morfină. Urmează o serie de

turnee în New York, Mexico City, Rio de Janeiro, Paris. Édith Piaf este o stea internaÈ›ională,

dar viaÈ›a sa privată este o succesiune de eÈ™ecuri. În 1956 divorÈ›ează de Jacques Pills. Noul său

amant este cântăreÈ›ul de origine greacă Georges Moustaki, pe care îl lansează pe scenele

Parisului. În 1958 suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri,

care o vor face din nou dependentă de medicamente analgetice puternice. Împreună cu Moustaki, creează

melodia „Milord”, unul din marile sale succese.

In 1958 publica lucrarea

” Au bal de la chance ” la Editura Jeheber din Paris, in care evoca intamplari din viata sa din

perioada 1935 – 1958. Cartea a fost tradusa in limba romana, in 1966, sub numele ” In cautarea norocului

” si apare in Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din R.S. Romania( traducere din limba franceza

Constanta Stanulescu ). Conform acestei lucrari, prima piesa de teatru in care apare este ” Le Bel

Indifferent” care, conform declaratiei ei, a fost scrisa special pentru ea, de Jean Cocteau. Piesa „

La P’tite Lili” a reprezentat deci a doua ei aparitie intr-un spectacol de teatru. De asemenea apare

si intr-un film ” Les Amants de demain ” in regia lui Marcel Blistene, producator Pierre Brasseur.

Conform declaratiilor aparute in cartea amintita mai sus, intalnirile care au impresionat-o in mod deosebit au

fost cele avute cu Charlie Chaplin si pricipesa Elisabeta ( actuala regina ).

La

începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbuÈ™eÈ™te

epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de

sănătate deplorabile, cucereÈ™te din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia,

cu noul său chanson, „Non, je ne regrette rien”.

 

Autori

de talent se succed pentru a-i scrie și compune noi melodii (Francis Lai, Charles Aznavour, Charles Dumont

etc.). Édith se îndrăgosteÈ™te din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis

Théo Sarapo, mult mai tânăr ca ea, cu care se căsătoreÈ™te la 9 octombrie 1962. Căsătoria

este un mare eÈ™ec. Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârÈ™ită. După o cură de

convalescență în apropiere de Grasse, marea cântăreață încetează din viață în

ziua de 11 octombrie 1963, în aceeaÈ™i zi cu scriitorul Jean Cocteau, prietenul È™i colaboratorul său.

Este înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise” din Paris. Timp de două

zile o mulÈ›ime imensă de admiratori se perindă la mormântul său, pentru a omagia pe cea care a fost

numită „petite fille des rues”. Posteritatea i-a iertat viaÈ›a sa nu tocmai exemplară, pentru a

reÈ›ine doar imensul său talent. Édith Piaf, denumită „la môme Piaf”, a intrat

în legendă încă din cursul vieÈ›ii.

Comentarii