Asculta Live
LIVE :
Direct ce-ti place

Cetăţean iranian depistat cu şedere ilegală în Dolj!


Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Dolj  au desfăşurat în data de 11 aprilie a.c., o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor în cadrul căreia au depistat un bărbat din Iran, despre care aveau informaţii că este în şedere ilegală pe teritoriul României.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a intrat în ţara noastră în baza unei vize de scurtă şedere însă, la expirarea dreptului de şedere, nu a părăsit teritoriul României.

În cadrul activităţilor, poliţiştii de la Imigrări au stabilit identitatea şi situaţia juridică a acestuia şi au emis pe numele său o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în cel mult 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei.

Facem apel către toţi cetaţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legată de aplicarea  prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrari Dolj, din strada Amaradia nr.32-34, la numarul de telefon 0251/407500, interior 20317, 20323, 20265, sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

Comentarii