Asculta Live
LIVE :
Romante si tangouri

Cea mai mare bătaie cu apă din Craiova, Marea balaceala 2016, se apropie …


Acum că a venit vacanța este timpul să ne relaxăm atât noi, cei tineri, cât si adulții si nici căldura de afară nu ar trebui să ne oprească. Cea mai mare bătaie cu apă din Craiova se apropie din ce in ce mai mult şi nu trebuie să ratezi ocazia de a participa!

Organizația Junior Chamber International Craiova te invită să iei parte la cea mai mare bătaie cu apă din Craiova. Când si unde? Pe 9 iulie incepand cu ora 15.00 in Piața Mihai Viteazul. De ce? Acum că atât examenul de capacitate, cât si cel de bacalaureat sunt pe ultima suta de metri trebuie să marcăm începutul vacanței, iar în aceasta bătaie cu apă nici căldura nu ne va opri. Haideți să ne relaxăm într-un mod diferit, să petrecem timp alături de prieteni şi de ce nu, să cunoaştem şi persoane noi.

De ce ai nevoie pentru a participa? Ei bine, este nevoie să completezi formularul de pe pagina oficiala a evenimentului „MAREA BĂLĂCEALĂ” – https://www.facebook.com/events/1057653734282876/  sau de pe site-ul www.jcicraiova.ro şi să aduci o sticlă de 0,5 L cu tine. Peste 300 de persoane şi-au arătat deja  interesul de a participa în această activitate, aşa că de ce să nu ni te alături şi tu? Cu o sticlă de jumate, ne scăldăm pe saturate!

Proiectele JCI Craiova se desfaşoară pe bază de voluntariat şi sunt axate pe cele 4 arii de dezvoltare ale JCI:  antreprenoriat şi business, dezvoltare personală şi leadership, responsabilitate socială – implicare în comunitate, relaţii internaţionale şi implementarea obiectivelor mileniului (UN MDGs) setate alături de partenerul international principal ONU.

Prin specificul organizatiei, în raportul cu valorile europene vis a vis de responsabilitate cetățeanului de drept, JCI promovează implicarea activă a antreprenorilor în comunitatea locală, stimulează implicarea tinerilor în societate si conceptul de cetatenie activă.

Comentarii