Asculta Live
LIVE :
Folclor la Horion

Barbara Streisand


Barbra Joan

Streisand (născută Barbara) (24 aprilie 1942) este o cântăreaţă ÅŸi actriţă de teatru ÅŸi film,

câÅŸtigătoare a două premii Oscar. A activat ÅŸi ca producătoare de film, regizor, compozitor ÅŸi

activist politic. A câÅŸtigat două premii Oscar pentru „Cea mai bună actriţă” ÅŸi

„Cel mai bun cântec original”, precum ÅŸi multiple premii Emmy, Grammy ÅŸi Globuri de

Aur.

Este de mentionat si activitatea sa politica de orientare liberala. Apreciata

indeosebi pentru vocea sa deosebita este considerate una din cele mai mari cantarete din istoria moderna a

spectacolului. A urmat cursurile Colegiului Beis Yakov si Erasmus Hall High School din Brooklyn. Streisand a

terminat in 1959 a 4-a cursurile Erasmus Hall High School.

Intre 1959 si 1961 ia

parte la o serie de productii teatrale independente ca Another Evening With Harry Stoones. Desi si-a dorit

dintodeauna sa fie actrita, succesul l-a cunoscut in postura de cantareata, de cum s-a prezentat la concursul

pentru tinere talente organizat de The Lion. Asa a inceput periplul sau prin cluburile de noapte new york-eze

cum erau Bon Soiry si Blue Angel, intercalate cu numeroase aparitii la televiziune.

A debutat pe Broadway in data de 20.03.1962 in musicall-ul I Can Get It For You Wholesale, in rolul secretarei

Miss Marmelstein. Interpretarea sa a obtinut critici foarte favorabile si Barbra a obtinut prima sa

nominalizare la un premiu Tony ca actrita intr-un rol secundar. Nu a castigat, dar a fost favorita lui New

York Drama Critics. Apoi ca Fanny Brice in Funny Girl (1964), de Jules Styne, care a fost un succes imediat. A

fost din nou nominalizata pentru un Tony, de data asta ca actrita intr-un rol principal.

/>
Prima aparitie speciala la televiziune a fost la CBS in My Name is Barbra, care i-a confirmat succesul

la scara nationala, dandu-i posibilitatea sa fie recunoscuta ca actrita si cantareata si aducandu-i in acelasi

timp si recunoasterea criticii. Acest program s-a transformat intr-un succes atat pentru biografía

Barbrei cat si pentru istoria televiziunii, de altfel a castigat 5 premii Emmy. Dupa acesta au urmat si altele

ca The Belle of Fourteen Street, A Happening in Central Park, Barbra Streisand and Other Musical Instruments,

One Voice, The Concert, Timeless, etc) toate cu acelasi succes.

Cu mai mult de

50 de discuri de aur si 30 de platina este a doua cantareata de success din toate timpurile inaintea formatiei

The Beatles. De altfel e singura femeie din primii 4 artisti ca vanzari de discuri din toate timpurile si

singura care nu a facut parte din revolutia rock’n’roll-ului care a dominat industria muzicala pe

parcursul a 4 decenii.

O voce puternica, un registru amplu de 3 octave si un

timbru foarte personal au ajutat-o sa parcurga cu usurinta toate genurile: pop, rock, balade sau muzica pentru

spectacole de music-hall. In acest ultim domeniu a obtinut o autoritate indiscutabila, doua albume fiind

dedicate muzicii spectacolelor de pe Broadway si obtinand nr 1 in vanzari. De asemeni a facut si un album cu

muzica clasica, Classical Barbra, care a fost nominalizat la premiile Grammy in sectiunea muzicii clasice.

/>

Chiar daca nu a fost asa de prolifica in domeniul compozitiei, totusi si aici a avut

un aport insemnat. Printre cele mai cunoscute piese: Evergreen (castigator al unui Oscar pentru cel mai bun

cantec si Numarul 1 in topurile americane), I Finally Found Someone (Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun

cantec), By The Way, Lost Inside of You, tema melodica pentru banda sonora de la Nuts.

/>
In ciuda relativei sale inactivitati continua sa fie cantareata cea mai vanduta pe parcursul a 4

decenii, perioada cea mai lunga neatinsa de nici un alt artist din acest grup. Colaborarile cu alti artisti au

dus la obtinerea unor succese de top : No More Tears / Enough is Enough’, cu Donna Summer, You Don’t

Bring Me Flowers, cu Neil Diamond, Guilty, cu Barry Gibb si mai recent Tell Him, cu Celine Dion. Alte

colaborari importante includ duouri cu Judy Garland, Ray Charles, Frank Sinatra, Johnny Mathis, Kim Carnes,

Bryan Adams.

Imparte de altfel recordul in Guinnes, alaturi de Elton John, de

aparitii in lista succeselor: Adult Contemporary de Billboard (USA ) cu 62 single pe parcursul carierei.

/>

In septembrie 2000, Streisand a anuntat ca se retrage din concerte dand ultimele 4

spectacole: 2 in Los Angeles si 2 in New York). Ultima sa interpretare de People a fost retransmisa pe

Internet vía America Online.

In februarie 2006, Barbra a terminat cantecul

Smile de Tony Bennett in studioul de inregistrari pe care artista il are in casa sa din Malibu. Cantecul face

parte din albumul pentru a 80a aniversare a lui Bennett.

In 2006 Streisand

abandoneaza planul de retragere din concerte cu intentia de a aduna fonduri pentru cauzele sustinute de

fundatia Streisand. Turneul a inceput in Wachovia Center din Philadelphia in 4 octombrie si s-a terminat in

Staples Center din Los Angeles pe 20 noiembrie. Concertul il includea si pe Il Divo ca invitat special.

Turneul a obtinut un succes imens la critica si a batut toate recordurile de incasari prevazute. Mai tarziu

acest turneu s-a extins si in Elvetia, Austria, Germania, Franta, Irlanda si Anglia intre iunie si iulie 2007

(acompaniata de aceasta data de cantareti de pe Broadway), cu acelasi success de critica si public.

Primul sau film a fost adaptarea succesului de pe Broadway „Funny Girl” (1968),

pentru care a castigat un Oscar pentru cea mai buna actrita, impartind aceasta onoare cu Katharine Hepburn

pentru „Lion In Winter”, prima oara cand se producea aceasta egalitate la acesta categorie de

premii.

Urmatoarele filme au fost de asemeni musicale „Hello, Dolly!

” (1969), plecand de la scenariul lui Jerry Herman si regizat de Gene Kelly, si “On A Clear Day You

Can See Forever“ in 1970, de Alan Jay Lerner si Burton Lane si regizat de Vincente Minnelli. Al patrulea

sau film “The Owl and The Pussycat“ 1970 a fost primul sau rol „contemporan” si nu

musical. Acest film este bazat pe un succes teatral omonim de pe Broadway si a fost regizat de Herbert Ross,

cu care a semnat un contract pentru continuarea lui „Funny Girl”, numita „Funny Lady”,

alaturi de James Caan, in 1975.

In 1972 a jucat alaturi de Ryan O’Neal in

comedia lui Peter Bogdanovich „What’s Up, Doc?“. In 1973 a jucat in drama romantica “ The

Way We Were “ alaturi de Robert Redford in regia lui Sydney Pollack. Filmul a avut un mare succes la

critica si i-a adus o noua nominalizare la Oscar.

In 1969 a infiintat alaturi de

Paul Newman, Steve McQueen si Sidney Poitier casa de productie First Artists, in care produce in 1972 primul

sau film „Up the Sandbox”, regizat de Irvin Kershner. Incepand din 1972, isi infiinteaza propria

casa de productie Barwood Films, unde va produce: „A Star Is Born” (pentru care va primi un Oscar

pentru compozitia Evergreen de asemeni ales ca “Cel mai bun cantec original “ fiind prima femeie

care a obtinut acest premiu), „The Main Event” sau „Nuts”. In 1983 a produs, scris

scenariul, regizat si jucat in „Yentl”, experienta ce va fi mai tarziu repetata in „The Prince

of Tides”, 1991 si in „The Mirror Has Two Faces“, 1996.

Steven

Spielberg a calificat „Yentl” ca o opera a unui maestru „unul din debuturile cele mai dinamice

de la regia filmului „Citizen Kane” al lui Welles” si multi alti critici au laudat filmul, dar

Academia a ignorat-o pe regizoare. Peste ani s-a produs iarasi o mare controversa cand „The Prince of

Tides” a obtinut 6 nominalizari la diverse categorii, inclusiv la cel mai bun film, cu toate acestea

Streisand nefiind nominalizata ca cel mai bun regizor. Dupa unele pareri era greu sa schimbi temperamentul dur

si intransigent al membrilor Academiei referitor la regizorii femei.

In 2004,

Streisand a reaparut in distributia comediei „Meet the Fockers”, cu Dustin Hoffman, Ben Stiller si

Robert De Niro intre altii. Filmul a avut un mare succes comercial.

De-a lungul

anilor, Barbra a dus o puternica campanie in strangerea de fonduri pentru cauze ca: lupta impotriva SIDA,

educatia si protectia minoritatilor. Ideile sale referitoare la pozitia pe care trebuie sa o aiba actorii in

procesul politic s-a ilustrat cel mai bine prin discursul tinut la Universidad Harvard „Artistul ca

cetatean”, reprodus in intregime de New York Times si de Washington Post. De asemenea a fost recompensata

cu un Doctor Honoris Causa, in Arta si umanitate de catre Universitatea Brandeis. In februarie 2001 i-a fost

conferit premiul Institutului American de cinematografie pentru munca sa ca regizoare, actrita, scenarista si

compozitoare AFI Life Achievement Award. A obtinut de asemeni Medalia Nationala pentru Arte conferita de

guvernul USA si este decorata cu Legiunea de Onoare de catre Guvernul Francez in 2007.

Comentarii