Asculta Live
LIVE :
De Garda in FM

Au început înscrierile pentru Global Talent


AIESEC Craiova a dat startul pe 15 februarie primei perioade de înscrieri a programului Global Talent, ce reprezintă stagii de pregătire profesională pentru tineri, cu ajutorul cărora aceștia se pot dezvolta atât personal, cât și profesional într-un mediu internațional.

Programul Global Talent oferă oportunitatea tinerilor de a lucra într-un cadru profesional pe o perioadă cuprinsă între 6 și 18 luni, pe diferite domenii, precum: Educație(Columbia, Egipt), Marketing și Administrarea Afacerilor(Belgia) și IT(Norvegia, Germania, Olanda). Programul vizează studenții din anul terminal la licență sau master, dar și absolvenții ce nu depășesc 29 de ani. Se cere un nivel avansat de limbă engleză și experiență profesională de minim 3 luni în domeniul în care aplicantul dorește să lucreze.

Dezvoltarea profesională și personală, o rețea de contacte internaționale, siguranța și independența financiară sunt doar câteva dintre avantajele programului de internshipuri plătite.

În ultimii 3 ani, 30 de tineri craioveni au beneficiat de stagii de pregătire profesională pe diferite domenii.

Cei interesați pot afla mai multe detalii și se pot înscrie pe site-ul oficial: http://aiesec.ro/ .

Comentarii