Asculta Live
LIVE :
Hit '90

Andra lanseaza un nou single in colaborare cu David Bisbal!


Andra a lansat mult asteptatul single “Without you”, impreuna cu David Bisbal, o piesa de dans cu influente latino. Piesa va fi disponibila in Romania, atat in varianta engleza, cat si in varianta spaniola.

David Bisbal, dublu castigator al prestigiosului premiu Grammy si unul din cei mai iubiti artisti spanioli a fost atat de impresionat de vocea Andrei, cea mai iubita artista din Romania, incat a acceptat pe loc propunerea de a face o piesa impreuna.

La scurt timp dupa aceasta decizie, piesa “Without you” a inceput sa prinda contur, artistul a venit in Romania sa filmeze alaturi de Andra videoclipul piesei si incepand de astazi, ora 18:00, ne putem bucura de aceasta colaborare, pe canalul de YouTube, Andra.

Artistul spaniol o admira pe Andra si crede mult in piesa. “Apreciez la Andra in mod special vocea minunata. I-am ascultat mai multe piese si i-am vazut videoclipuri pe Youtube.  M-a atras foarte mult la ea vocatia de artista. E foarte talentata si carismatica. Sunt incantat ca pot sa colaborez cu o artista atat de buna si de faptul ca mi-am facut o prietena cu aceasta ocazie”, a spus David Bisbal pentru fanii din Romania.

“Mi-am dorit o piesa cu influente latino pentru aceasta vara, o melodie pe care sa dansezi din tot sufletul, iar “Without You” este perfecta pentru asta. David Bisbal se afla in Suedia cand a ascultat melodia si am fost foarte fericita cand am aflat ca isi doreste sa cante pe piesa mea“, a declarat Andra.

La regia videoclipului, artistii au lucrat cu regizorul Alex Ceausu. Bisbal a venit special in Romania pentru asta si timp de trei zile, artistii au filmat aproape fara pauza. 150 de dansatori si figuranti au participat la filmari, iar drone au survolat permanent locatiile pentru a prinde cele mai neobisnuite cadre. Povestea clipului este, ca si a piesei, una romantica: doi tineri se iubesc, dar sunt impiedicati sa fie impreuna. “E vorba de multa pasiune, de iubire de nestavilit, pentru care esti dispus sa faci orice sacrificiu, sa lupti oricat.”, povesteste Andra.

De imaginea artistilor s-au ocupat stilistele Domnica Margescu si Roxana Voloseniuc. Ca de obicei, make-up artistul Alexandru Abagiu si hairstylistul Sorin Stratulat le-au fost alaturi pentru a arata impecabil.

Mai multe informaţii găsiţi aici:

https://www.facebook.com/AndraMusic

https://www.facebook.com/MediaProMusicRomania

https://www.facebook.com/umusicro

Comentarii