Asculta Live
LIVE :
Folclor la Horion

Aeroportul Craiova, pregătit din nou pentru zboruri


În numai cinci zile, zborurile companiei Wizz Air ar urma să fie reluate de pe Aeroportul Craiova. Conform conducerii instituției, lucrările sunt mai mult decât în grafic, fiind realizată deja platforma de îmbarcare-debarcare și fiind nevoie doar de stratul de uzură pentru calea de rulare

În paralel cu lucrările pe fonduri europene la reabilitarea infrastructurii de mișcare, la Aeroportul Craiova mai sunt realizate și lucrări de extindere a parcării acestuia, din fondurile proprii ale Consiliului Județean Dolj. Parcarea urmează să fie extinsă cu 200 de locuri de parcare, în continuarea celei existente din zona „Sosiri“. Aceasta urmează să fie supravegheată video, cu minimum patru camere de luat vederi cu rotire la 360 de grade, care vor funcționa 24 de ore din 24. Totodată, în proiect este inclus și iluminatul exterior.
Operatorul aerian Wizz Air, care trebuia să reia zborurile de pe Aeroportul Craiova pe 25 octombrie, a amânat această dată. Cu doar câteva zile înainte de data anunțată inițial, compania a decis că va zbura din nou din Bănie din 10 noiembrie, pentru a fi gata nu doar pista aeroportului, ci și calea de rulare și platforma de îmbarcare-debarcare.

Comentarii