Acţiune în cartierul Brestei

Poliţiştii Compartimentului Poliție de Proximitate din cadrul Secţiei 6 Craiova au desfăşurat, ieri, 18 aprilie, între orele 17.00 – 19.00, o acţiune pentru prevenirea producerii de evenimente cu impact negativ asupra sentimentului de siguranţă civică şi diminuarea fenomenului infracţional.

Poliţiştii s-au deplasat în cartierul Brestei, din Craiova, unde au fost desfășurate activități preventive, având drept scop informarea populației cu privire la riscurile la care se expun în cazul neadoptării unui comportament preventiv.

Cu această ocazie, poliţiştii au purtat dialoguri cu cetățenii, vizând informarea acestora cu privire la modalitățile de protejare a locuinței atât în perioadele în care se află la domiciliu cât și atunci când lipsesc.

Sfaturi pentru prevenirea faptelor de furt din locuinţă:

– Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!

– Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului!

– Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineţi sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă!

– Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-aţi achiziţionat!

– Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care aveţi încredere, care pot să vină zilnic să vă ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită!

-Nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţineţi în casă bunuri de valoare! Bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare!

– Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate!

– Achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor!