Asculta Live
LIVE :
De Garda in FM

Întâlniri cu specialiştii BNR


Banca Naţională a României desfăşoară, şi în acest an, prin Agenţiile Teritoriale, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Universităţile partenere o serie de proiecte pt sprijinirea educaţiei financiare, adresate elevilor , studenţilor şi cadrelor didactice.

Agenţia Dolj a bancii nationale– face parte din proiect, iar primele acţiuni demarează chiar astăzi.  Cu termen final 20 martie, în cadrul „Global Money Week”, în care sunt cuprinse zece unităţi şcolare din judeţ.

De asemenea, Cristian Grigorie, referent în cadrul Agenţiei Dolj a BNR a precizat ca în perioada 18 – 22 aprilie, in programul „Şcoala altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun!” , vor avea loc întâlniri similare, în care se va discuta despre istoria BNR, obiectivul şi funcţiile Băncii Centrale, precum si prezentarea elementelor de siguranţă ale bancnotelor emise în România.

Comentarii