Asculta Live
LIVE :
Direct ce-ti place

PERCHEZIȚII ÎN ROMÂNIA ȘI FRANȚA, PENTRU DESTRUCTURAREA UNEI GRUPĂRI INFRACȚIONALE


Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T. au desfășurat astăzi o acțiune în cooperare cu autoritățile franceze, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în trafic de persoane, furt calificat și infracțiuni la regimul de protecție a copilului./ 18 persoane au fost conduse la audieri, la sediul Poliției Române, respectiv al Jandrameriei Franceze.

La data de 9 februarie a.c., poliţiştii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și cei de la Serviciul de Investigații Criminale  – I.P.J.  Dolj, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au desfășurat o acțiune comună, simultană, cu autoritățile din Franța.

Acțiunea a vizat destructurarea unei grupări organizate specializate trafic de persoane, furt calificat și tentativă la furt calificat, precum și infracțiuni la regimul de protecție a copilului.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate 14 percheziții domiciliare, dintre care 10 în România și 4 în Franța.

De asemenea, au fost depistați și conduși la sediul Poliției Române, respectiv Jandrameriei Franceze, 18 persoane, dintre care 7 în România și 11 în Franța – membri ai grupării, 8 martori și 4 copii minori, aceștia urmând a fi încredințați unor membri ai familiei sau repatriați

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal înregistrat la Tribunalul din Meaux – Franța și instrumentat de Oficiul Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante din cadrul Direcției Poliției Judiciare a Jandarmeriei Naționale Franceze.

Cooperarea cu polițiștii români a fost demarată în urmă cu aproximativ 8 luni de zile, timp în care au fost identificați membrii grupării și s-a stabilit modul de acțiune al acestora.

Comentarii