Asculta Live
LIVE :
Folclor la Horion

Parteneriatul păpuşilor cu Marcel Iureş şi Teatrul ACT din Bucureşti continuă cu o nouă stagiune COLIBRI într-un ACT!


Marcel Iureş şi Teatrul ACT din Bucureşti prezintă marţi, 24 noiembrie 2015, ora 19:00, spectacolul Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă, la Teatrul Colibri Craiova, în deschiderea celei de-a doua stagiuni COLIBRI într-un ACT, confirmare a parteneriatului dintre cele două instituţii, anunţat oficial în noiembrie 2014 în prezenţa actorului Marcel Iureş.

Parteneriatul cu Teatrul ACT din Bucureşti şi actorul Marcel Iureş, prin proiectul “Colibri într-un ACT”, a fost perfectat pentru a-i motiva pe tineri să se îndrepte spre Teatrul Colibri. În ultima săptămână a fiecărei luni, în Stagiunea 2014 – 2015, tinerii au putut vedea spectacole de foarte bună calitate din repertoriul Teatrului ACT la un preţ accesibil şi lor.

            Spectacolul „Absolut! ajunge la Craiova din Ungaria, unde pe 22 noiembrie  este prezentat în Sala Studio „Gobbi Hilda” a Teatrului Naţional din Budapesta, eveniment organizat de Institutul Cultural Român din capitala ungară.

Reprezentaţia Absolut!, cu Marcel Iureş, în regia lui Alexandru Dabija este o iniţiativă a Teatrului ACT de promovare a proiectelor de valoare ale culturii româneşti.

“Marile şcoli de film îşi învaţă scenariştii şi regizorii să povestească. Să spună poveşti. Câţi dintre noi au mai apucat să audă în copilărie poveşti spuse, nu citite? Poveştile s-au sfărâmat, s-au făcut praf şi pulbere, s-au risipit în filme, texte de cântece şi telenovele. Polemic şi terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei poveşti. Şi nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea şi Dracul… Oamenii care or să o asculte îşi vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari şi esenţiale fără fasoane, cu umor şi nepăsare. Marcel Iureş se întâlneşte cu Ion Creangă. Pentru multă lume va fi o surpriză. Mai puţină lume va spune însă: <Era şi timpul!>”, Alexandru Dabija.

Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă deţine “Premiul pentru cel mai bun spectacol al unei companii independente” la “Festivalul comediei româneşti – festCO”, ediţia a X-a. În cadrul aceluiaşi festival, în 2012, Marcel Iureş câştiga “Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul Caţavencu din “O scrisoare pierdută”, pentru Teatrul de Comedie şi pentru one-man show-ul din Absolut!.

Bazele Teatrului ACT  Bucureşti au început să se pună încă din 1995, când Fundaţia Art-Inter Odeon devenea Fundaţia Teatrul ACT, prima instituţie artistică non-guvernamentală din România. Trei ani mai târziu, în ’98, fundaţia deschidea un spaţiu underground în Calea Victoriei, nr. 126, Teatrul ACT devenind primul teatru independent cu sală proprie, din România postcomunistă. În galeria susţinătorilor fundaţiei îi regăsim printre alţii pe: Tom Cruise, Richard Eyre, Alan Bates, Liviu Ciulei.

Spectacolul Absolut! se adresează unui public de peste 12 ani.

20 LEI/PERS.: preţ unic pentru acest spectacol

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.

 

Comentarii