Asculta Live
LIVE :
De Garda in FM

14 și 15 mai 2016, Zilele copilariei la Teatrul National Marin Sorescu din Craiova!


Educația copilului este o provocare pentru fiecare părinte.

Educaţia copiilor înseamnă mai mult decât orele de şcoală: cursuri specializate de muzică, sport, arte plastice, limbi străine. Copiii învaţă astfel lucruri importante, dar se şi distrează. Oferte pentru timpul liber al copiilor, pe perioada şcolii, dar şi în vacanţe, se vor găsi la cea mai mare expoziție de educație din Craiova.

Bebevesel.ro, inițiatorul conferințelor de parenting în Craiova, organizează la Teatrul Național Marin Sorescu, expoziția pentru părinți și copii “Zilele Copilăriei”, pe 14 și 15 mai, între orele 10.00-17.00. Accesul se va face pe baza de donație, banii mergând către copiii cu autism de la centrul ANCAAR-Filiala Craiova, pe care îi sprijinim prin diverse proiecte de 5 ani de zile.

ZILELE COPILARIEI ESTE UN EVENIMENT CULTURAL

…pentru că va avea amenajat un loc special unde expozanții vor pregăti momente artistice specifice profilului pe care îl au.

Muzeul Băniei participă cu ateliere pentru cei mici. Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman cu lecturi din basme populare românești și din povești universale, atelier hand made (cusături, croșetat, origami), jocuri de vocabular (ne ajutăm de dicționare), jocuri În fața blocului și o mică expoziție cu cărți pentru copii, aflate în colecțiile Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman.

Lansăm cartea În Țara Emoțiilor la Zilele Copilariei!

ZILELE COPILARIEI ESTE UN EVENIMENT EDUCATIV

…pentru că vor participa gradinițe, școli, afteschool-uri, centre de activități pentru copii care își vor prezenta ofertele generale, cât și activitățile special concepute pentru perioada verii. Expozanții pregătesc ateliere creative pentru copii și părinți.

ZILELE COPILARIEI ESTE UN EVENIMENT DE TIMP LIBER

…pentru că vom avea expozanți cu tabere pentru copii în țară și străinătate, magazine cu articole sportive pentru copii, cursuri de echitație și piscine cu oferte pentru cursuri de înot.

Încurajăm mișcarea de la o varstă cât mai mică.

Direcția Județeană Pentru Sport Și Tineret Dolj va fi prezentă cu toate activitățile pe care le oferă copiilor, atât în zilele obișnuite, cât și pe perioada verii.

ZILELE COPILARIEI ESTE UN EVENIMENT DESPRE NUTRIȚEIE

…pentru că vor fi expozanți cu magazine bio și medici din Craiova care să vorbescă despre importanța unei alimentații sănătoase.

Invitații acestui eveniment în cele două zilele vor fi:

Rozalia Pazaki și Ioana Nedelcu deschid Zilelele Copilariei la Craiova cu un concert inedit de harpă și vioară!

Irina Gruia, psihoterapeut, le va vorbi părinților despre ”Cum, când, cât să te implici în educația copilului tău, pentru a avea un copil autonom și independent”.

Dr. Iuliana Petrișor, medic specialist endocrinologie, diabet și boli de nutriție, vine să le vorbească parinților despre ce înseamnă o alimentație corectă a copiilor și cum putem preveni anumite boli.

Dr. Anca Ștefanache le explică părinților tot ce ține de o dantură sănătoasă la copii.

Eva Moldoveanu, kinetoterapeut, va purta o discuție despre ce înseamnă dezvoltarea armonioasă a copiilor, mai ales când aceștia încep școala și sunt nevoiți să poarte un ghiozdan în spate și să stea câteva ore bune în bănci.

Aurora Ungureanu Dobre – Lector universitar doctor Facultatea de Educație Fizică și Sport, vicepreședinte Asociația PRO EFS Craiova

Copiii diverselor cluburi, școli și grădinițe pregătesc momente artistice de poezie, instrumente muzicale, dansuri, scenete și multe alte surprize.

Teatrul pentru copii Momolino și lumea lui Momo vin să facă cunoștință la Teatrul Național “Marin Sorescu” cu copiii prin momente de animație, iar seara, de la ora 18.00 vă invită la Casa Studenților din Craiova la spectacolul Domnișoara poimaine și joaca de-a timpul, pus în scenă după cartea cu același nume, scrisă de Adina Rosetti și ilustrată de Cristina Radu la editura Curtea Veche Publishing.

Biletele se găsesc la Casa Studenților din Craiova si pe www.iabilet.ro

Cei care vor face donația de minimum 2 lei pentru copiii cu autism vor primi un voucher cu care sunt înscriși la tombola Zilele copilariei.

Premiul  este un weekend cu familia (mama, tata și copilul/copiii)  la Valea cu pești, hotel de 4 stele, oferit de agenția Mapamond Travel Agency.

 

Evenimentul se adresează familiilor cu copii cu varste între 3-15 ani.

Detalii pe www.zilelecopilariei.ro sau https://www.facebook.com/zilelecopilariei

Comentarii