Asculta Live
LIVE :
De Garda în FM

12 asociații de proprietari nu vor primi agent termic


Lista este compusă dintr-un număr de 12 asociații de proprietari, toate cu restanțe foarte mari. Tabelul este deschis de trei dintre acestea care figurează cu datorii istorice la Termoficare, sumele fiind neplătite din anul 2010. Fruntașa, dacă se poate spune așa, este asociația de proprietari nr. 7 din cartierul 1 Mai care are o restanță de 2,36 milioane de lei, echivalentul a 524.000 de euro. O datorie la fel de mare are și asociația nr. 14 Romanescu – 2,34 milioane de lei. Cu restanțe de peste 1.000.000 de lei sunt cinci asociații din Craiova, și anume asociația nr. 24 Craiovița Nouă (1,13 milioane de lei), asociația nr. 4 Mareșal Antonescu (1,11 milioane de lei), asociația nr. 5 Eroilor din cartierul Valea Roșie (1,05 milioane de lei), asociația nr. 6 din cartierul 1 Mai (1,05 milioane de lei) și asociația nr. 3 Știrbei Vodă (1 milion de lei).

Pe lista neagră se mai găsesc asociația de proprietari nr. 9 George Enescu (900.000 de lei), asociația nr. 7 Rovine (845.000 de lei), asociația de proprietari C2-C5 Putna (610.000 de lei), asociația de proprietari nr. 9 Rovine (470.000 de lei) și asociația de proprietari 84B-87B1 Craiovița Nouă (436.000 de lei). „Aceste asociații de proprietari au cele mai mari datorii către noi. În unele cazuri, restanțele sunt foarte vechi, chiar din anul 2010, ceea ce ne demonstrează faptul că este rea-voință. Când nu plătești nimic de atâta timp înseamnă că nu ești interesat să achiți ceea ce consumi și atunci nu mai poți beneficia de aceste servicii de încălzire. Prin urmare, aceste asociații – care, repet, sunt cei mai răi datornici ai Craiovei – nu vor primi agent termic în această iarnă”, a precizat Maria Somnea, administratorul judiciar al SC Termo Craiova.

Comentarii